AugustFest CAREI la a 7-a ediţie. Program

• publicat la: 24 iulie 2014
AugustFest CAREI la a 7-a ediţie. Program

Festivalul ,,August Fest’’CAREI ,  ediţia  a şaptea,  se va desfăşura în perioada  3 – 12 august,  potrivit celor declarate  în cadrul unei conferinţe de presă, de directorul Direcţiei de Cultură, Sport şi Turism Carei, Bogdan Georgescu. După o scurtă prezentare a manifestărilor care vor avea loc în cadrul festivalului , acesta  a enumerat obiectivele, activităţile de promovare a turismului în Carei, precum şi alte evenimentele pe care Direcţia de Cultură, Sport şi Turism intenţionează să le organizeze în perioada următoare.

În deschiderea conferinţei de presă, directorul Bogdan Georgescu a făcut o scurtă prezentare a Festivalului August Fest şi a programului.

Initial, ,,Festivalul  August Fest a fost conceput ca eveniment cultural care să preceadă Zilele Careiului. În acest an nu se va mai organiza Zilele oraşului şi astfel vrem să promovăn şi alte tipuri de manifestări. În anii precedenţi, dat fiind faptul că avem foarte mulţi copii de la Centrul Cultural care cântau în cadrul programului, eram nevoiţi să-i punem să cânte la amiază, pe o căldură mare, când era şi un public restrâns. Acest festival se va desfăşura de-a lungul unei săptămâni, în fiecare dintre zile, va fi o zi anume, de exemplu, seara poeziilor, a dansului, nu neapărat foarte comercială. În fiecare an, manifestările din cadrul festivalului August Fest s-au schimbat după buget.Festivalul August Fest este organizat de către Direcţia de Cultură Carei şi Centrul Cultural Carei, din bugetul propriu.  Bugetul  alocat pentru ediţia din acest an este de 20.000 de lei. Am vrut să nu se intersecteze cu alte programe şi evenimente culturale.Gala, şi anume Gala Dansului Careian, sau Gala folclorului au fost  punctele tari în jurul cărora se desfăşurau şi celelalte manifestări. Festivalul ajuns în acest an la ediţia a şaptea l-am conceput pentru un oraş care primeşte turişti şi ne-am gândit ca aceştia să iasă să se relaxeze şi să se distreze. Ne-am gândit să-l facem  pentru careieni,  pentru cei din zona Careiului, chiar şi a Tăşnadului, dar ne-am gândit şi la turiştii care vin în această perioadă estivală la Carei, să vină să participe şi ei, timp de 7 zile la acest eveniment şi să le oferim un plus de relaxare celor care vizitează oraşul nostru”.

Calendarul evenimentelor următoare

În data de 29 iulie, în ziua de marţi, cu ocazia Zilei Imnului Naţional vom organiza, la Monumentul Ostaşului Român, un scurt moment cu muzică şi poezie patriotice. Vom intona imnul de stat, vom avea o ceremonie religioasă şi va fi prezentat un scurst istoric al imnului naţional şi al semnificaţiei sale.

A doua jumătate a lunii august, chiar sfârşitul lunii august, va continua cu evenimente sportive, de baschet, de tenis de masă, etc, pe care nu le-am inclus în cadrul festivalului August Fest. Vrem să facem şi o acţiune de promovare a mişcării, în fiecare seară, timp de 15 minute să ne mişcăm în parc.

Printr-o  acţiune de promovare a turismului, pe care o denumim ,,Promovează şi tu Careiul’’, le propunem careienilor să promoveze oraşul , şi astfel, celor care merg în concediu,  le dăm broşuri turistice multilingvistice ca să le ducă în locurile unde merg, să le lase la agenţia prin care merg, sau la hotel, sau la primăria localităţii prin care ajung. Le vom oferi un magnet de frigider drept recompensă pentru acţiunea lor de promovare a Careiului şi sperăm să aibă succes această iniţiativă.

Ne pregătim să organizăm şi un festival de jazz în castelul Karolyi, care se va numi Castel Jazz, în cadrul căruia cartea, jazz-ul şi vinul vor fi punctele de atracţie. Vor fi edituri care vor aduce căte o carte pe care o vor prezenta, vor fi recitaluri de jazz şi va fi o degustare de vin de potgorie local, din Carei, sperăm.

Castelanii la 50 de ani

În data de 6 septembrie va fi organizat evenimentul Castelanii la 50 de ani, în cadrul căruia vom avea un simpozion, unde va fi prezent şi Zsolt Kerestely, un mare compozitor român care a colaborat mulţi ani cu formaţia Castelanii. Va fi o lansare de carte cu numele şi pozele celor care au fost membrii Castelanii de-a lungul celor 50 de ani de existenţă. Vom avea şi o lansare de de 2 CD-uri ale formaţiei Castelanii., iar în curtea noului Centru Cultural o să fie dezvelit un bust al lui Carol Karacsonyi. În cadrul evenimentului va fi un concert omagial, unde vor cânta cei mai tineri membri ai formaţiei, dar şi cei mai mari, care au cântat la începuturile Castelanilor.

 

Duminică, 3 August, între orele 10.00 – 15.00 – Piața Agroalimentară Carei                                  

Expoziție de Păsări și Animale de Casă – organizator Asociația Colibri Carei

Luni, 4 August, ora 18.00 – Castelul Károlyi

Seară Literară – poeți careieni (prezentare, recitări, expoziție de carte)

Recital de poezie din creația poeților careieni în limba română și maghiară, completat de o scurtă prezentare a fiecărui poet și de o expoziție de carte, care cuprinde cărțile publicate de aceștia sau apariții în diverse publicații sau antologii.

Vor recita elevi careieni, membri ai cercului de teatru din cadrul Centrului Cultural Carei, reprezentanți ai Bibliotecii Municipale și cadre didactice.

Marți, 5 August ora 20.00     – SCENA FESTIVALULUI

Șlagăre nemuritoare (I) – Recital de muzică ușoară românească susținut de Gheorghe Gheorghiu (București)

În 1975 a participat la primul Festival Național de Muzică Folk, unde a obținut Marele Premiu, a fost membru al cenaclului Flacăra până în anul 1980, iar după 1990 a participat la numeroase concerte în străinătate: Israel, Germania, Austria, Belgia, Italia, Canada și SUA. În 2008 primește Diploma de popularitate pentru cântecul ,,Unde dragoste nu e, nimic nu e” și discul de platină.

În deschidere soliștii și instrumentiștii formațiilor Castelanii de la Centrul Cultural Carei.

Miercuri, 6 August

ora 17.00        Ștrandul termal– Cel mai puternic bărbat  – concurs regional de forță organizat de FitForce Carei și Joy.                                    

ora 20.00        SCENA FESTIVALULUI

Șlagăre nemuritoare (II) – Recital de muzică ușoară susținut de Aradszky László (Ungaria).

Câștigător al unui cunoscut festival de muzică în 1966 cu piesa Isten véled édes Piroskám, Aradszky László este de o jumătate de deceniu unul dintre cei mai îndrăgiți și apreciați soliști de muzică ușoară din Ungaria, cu sute de mii de albume vândute, cu discuri de aur și platină și cu foarte multe concerte și turnee.

În deschidere soliștii și instrumentiștii formațiilor Castelanii de la Centrul Cultural Carei pregătiți de prof. Szűcs József.

Joi, 7 August, ora 20.00 – SCENA FESTIVALULUI            

Gala Dansului Careian – spectacol de dans modern, sportiv și de societate cu formațiile Magic Dance (Centrul Cultural), Club Dance (Clubul Elevilor) și Lead & Follow. Instructori: Raluca Păvăluc, Cătălina Curceanu și Bagosi Zoltán

ora 22.00        Ștrandul termal  – Stand up Comedy

Vineri, 8 August, ora 20.30 –  SCENA FESTIVALULUI

Seară de Jazz – Concert extraordinar susținut de Harry Tavitian – pian (Constanța) & Cserey Csaba – percuție (Satu Mare).

HARRY TAVITIAN , pianist de originea armeană, conform „International Herald Tribune”, …este cel mai important jazzman român contemporan.

Absolvent al Academiei de Muzică din București, În 1974 participă la prima ediție a Festivalului de Jazz de la Sibiu, si cântă în jam-session cu Richard Oschanitzky la patru mâini. Harry Tavitian a susținut concerte și a participat la festivaluri importante în România, Rusia, Lituania, Franța, Italia, Germania, Bulgaria, Portugalia, Republica Moldova, Iugoslavia, Polonia, Scoția, Ungaria, Grecia, Turcia, Olanda, SUA, Armenia (ca invitat personal al președintelui Armeniei), Slovacia, Elveția, Cehia, Austria, Slovenia. A colaborat în cei 30 de ani de activitate cu numeroși jazzmani români și străini. Cserey Csaba este unul dintre cei mai apreciați percuționiști din România.

Sâmbătă, 9 August, ora 18.30 –  SCENA FESTIVALULUI

Seară de folclor internațional Ansamblurile: Kud ”Dany Vidonyec” din Moravid – Croația, Parapacs din Tornala – Slovacia, Szivárvány din Demecser – Ungaria, Ceatăra și Rote Rose – Centrul Cultural Carei.

Duminică, 10 August, ora 20.00 – SCENA FESTIVALULUI       

Seară de operetășlagăre de operetă, canțonete și musicaluri în limba română, maghiară, germană, italiană și engleză

cu Tuzson Hajnalka – soprană (Debrecen), Tasnádi Melinda – soprană (Oradea), Tasnádi Ferencz – basbariton (Oradea), Varkucs Róbert – tenor (Oradea), Nagy Timea (Gheorgheni) – soprană, Jecu Georgiana (Cluj Napoca) – soprană, Cormoş Viktória (Cluj Napoca) – soprană, acompaniați de Thurzó Zoltán(Oradea) – pian.

Luni, 11 August, ora 20.30 – SCENA FESTIVALULUI

Seară de umor românesc – ”Ca la noi ….  la nimenea!” – cu Sebastian Lupu și Margittai Tamás de la Teatrul Artemotion Oradea, spectacol realizat după cupletele lui Constantin Tănase.

Sebastian Lupu este actor la Teatrul Regina Maria din Oradea, trupa Iosif Vulcan, cofondator al primului teatru independent din Oradea, cunoscut pentru rolurile din filmele: Despre Oameni și Melci (regia Tudor Giurgiu) și Morgen (regia Marian Crișan).  Margittai Tamás este profesor de muzică în Oradea.

Este un spectacol bazat pe cupletele marelui Constantin Tănase ce au sensibilizat inimile multor români cu mulți ani în urmă. Cupletele celui mai mare pamfletar pe care l-a avut Romania, Constantin Tănase, de acum peste 70 de ani sunt de o actualitate descurajantă… În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră, s-a facut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii.

Marți, 12 August, ora 20.30 – SCENA FESTIVALULUI

Seară de umor maghiar cu Maksa Zoltán (Budapesta)

Distins cu premiul Karinthy, cea mai importantă dinstincție acordată în Ungaria unui comediant, Maksa Zoltán este un artist care se bucură de un succes deosebit, iar programele sale sunt concepute și interpretate într-un stil original și inconfundabil.

Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări în program.

În caz de vreme nefavorabilă spectacolele se vor desfășura în Sala Cavalerilor din Castelul Károlyi, caz în care accesul publicului se va face în limita locurilor disponibile.

comentarii

de emilian la 25 iulie 2014 - 07:15

ce mai prougram

de hoate imputite la 25 iulie 2014 - 14:04

nu inteleg de ce se organizeaza concursul de cel mai puternic barbat la strandul termal ca sa platim bilet de intrare pentru hagen din moment ce organizeaza primaria carei concursul iar strandul profita

de printesa la 25 iulie 2014 - 14:27

nu e greu de inteles daca iei in calcul ca strandu a fost dat pe o mie de euroi la hagen adica gratis..si restul de banet ce vine merge la campania electorala a tulipanului datornic al orasului.
primaru ia din buzunarul careienilor ca sa isi rotunjeasca veniturile si sa plateasca haverii si campaniile lui.simplu

Lasati un comentariu