Circulaţie blocată şi incidente la protestul organizat de Antena 3

• publicat la: 10 august 2014
Circulaţie blocată şi incidente la protestul organizat de Antena 3

Circulaţia rutieră a fost total blocată pe toate străzile din jurul Palatului Cotroceni. Pe carosabil s-a montat o platformă de televiziune. Reporteri de teren agresaţi de manifestanţi. Simpli trecători aflaţi pe „contrasens” au fost şi ei agresaţi.

Structura manifestanţilor

Aşa-zisa „plimbare” la care au fost chemaţi telespectatorii Antenei3 – nicio legătură şi asemănare cu acţiunile din 2012 ale senatorului Ioan Ghişe – a fost de fapt un protest mascat cu o participare de câteva mii de oameni, 5.000 – 6.000 vârful înregistrat între orele 17.10 – 17.40, aproximativ 8.000 în total pe întreaga durată, cu fluctuaţiile aferente.

La acţiune au participat trei categorii de protestatari: 60% clasicii protestatari anti-Băsescu prezenţi la toate mişcările de stradă înregistrate începând cu 2010, mulţi fiind „veterani” ai Pieţei Universităţii din 1990; 30% protestatari (în cea mai mare parte pensionari) care au venit să apere Antena3 „să nu o confişte Kovesi” şi 10% „profesionişti” care au dat „tonul la cântec”. Din această ultimă categorie au făcut parte şi aproximativ 250 de persoane aduse în nişte autobuze şi care s-au împrăştiat prin mulţime, ei fiind cei care începeau scandările anti-Băsescu. Unul dintre manifestanţi ne-a declarat că „sunt băieţii de la PSD”. În mulţime au fost văzuţi şi câţiva politicieni: Daniel Barbu, fost ministru al culturii, membru în gruparea Tăriceanu, Ioan Ghişe, senatoarea Gabriela Vrânceanu Firea (PSD), Codrin Ştefănescu (PSD), deputatul Dan Tudorache (PSD) şi senatoarea Cristiana Anghel (PC).

La ora 18.50 s-a petrecut ceva „special”. Cum toate strigările îl vizau doar pe Traian Băsescu (nimic despre „salvarea” Antenei 3, nimic despre Voiculescu), dinspre zona Eroilor Sanitari a venit un mic grup care cum a ajuns în faţa mulţimii a scandat numele lui Dan Voiculescu, slogane împotriva DNA şi a Justiţiei, după care grupul s-a aliniat şi a continuat cu scandări anti-Băsescu.

Traficul blocat total în jurul Palatului Cotroceni

„Plimbarea” pe trotuare s-a transformat începând cu orele 17.10 în blocarea integrală a tuturor arterelor de circulaţie din zona Palatului Cotroceni. Astfel, a fost blocat traficul între Grădina Botanică şi Piaţa Leul, întreg bulevardul Eroii Sanitari până la Spitalul Universitar precum, întreaga stradă Dr Marinescu şi artera care leagă zona Răzoare de zona Leul.

Întreg transportul în comun în zonă a fost blocat spre nemulţumirea călătorilor din troleibuze şi autobuze. Poliţia rutieră nu a schiţat nici cel mai mic gest de a descongestiona carosabilul pentru reluarea circulaţiei. Culmea, chiar aproape de intrarea în Grădina Botanică, pe carosabil, exact pe banda de circulaţie a troleibuzelor, Antena 3 şi-a montat o platformă de 2 metri înălţime pentru o cameră fixă de filmat. Şi totul sub ochii poliţiştilor de la „rutieră”.

Incidente înregistrate

„Plimbarea” de la Palatul Cotroceni s-a lăsat cu incidente. Cei mai şifonaţi au ieşit reporterii de teren de la B1TV şi Realitatea TV care au fost agresaţi. Evident în numele libertăţii de exprimare. Chiar autorul acestor rânduri a fost înjurat pe motiv că „este ziarist la …„România Liberă”. Evident o confuzie, dar noroc că în zonă nu s-a aflat chiar un reporter al respectivei publicaţii. Dar au păţit-o şi alţii. Au mai fost agresaţi (împinşi, scuipaţi şi înjuraţi) şi câţiva trecători care aveau marea vină de a se deplasa pe trotuar în sens invers coloanei de manifestanţi (dinspre Grădina Botanică înspre Piaţa Leul). Agresorii, pensionari cu foi A4 pe care se putea citi, „Antena3 este aici” sau „Kovesi a confiscat Antena3!”. Cei agresaţi au fost catalogaţi ca fiind „trădători băsişti”. De acelaşi tratament s-au „bucurat” (în jurul orelor 17.15-17.25) şi persoanele care se aflau în staţia RATB de la Grădina Botanică şi care bombăneau nemulţumiţi că nu mai circulă troleibuzele şi autobuzele. Nu în ultimul rând au fost înjuraţi şi cetăţenii care stăteau la umbră sprijiniţi pe gardul Grădinii Botanice şi care se aflau acolo în calitate de „gură cască”.

 

După ora 17.30, cei de la Antena3 s-au „împrăştiat” în mulţime, fiecare strângând în jurul lui grupuri mari de oameni cărora le explica „agresiunea” suferită de postul lor de televiziune….cotidianul.ro

Lasati un comentariu