O femeie şi un copil şi-au pierdut viaţa la Micula

• publicat la: 2 octombrie 2014
O femeie şi un copil şi-au pierdut viaţa la Micula

Azi în jurul orei 12,20 dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident feroviar pe raza localităţii Micula. Deplasându-se de îndată la faţa locului oamenii legii au constatat din primele cercetări efectuate că în continuarea  străzii  Gatele din localitate, zonă în care nu se mai află imobile  o femeie în vârstă de 24 de ani a condus autoturismul marca Peugeot iar pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului de trecere la nivel cu cale ferată , trecere semnalizată cu indicator  a fost acroşată de o locomotivă aparţinând CFR , care circula pe ruta Halmeu-Satu Mare . Din nefericire în urma impactului femeia şi  copilul ei  în vârstă de 9 ani şi-au pierdut viaţa , iar o fetiţă de 8 ani şi o tânără de 16 ani au fost rănite.

Cele 2 fete au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale. Din verificările efectuate de oamenii legii a rezultat fatul că femeia nu poseda permis de conducere de nici o categorie, de asemenea autoturismul nu era înmatriculat şi avea aplicate plăcuţe cu numere  false  de înmatriculare, respectiv acel număr era atribuit unui alt autovehicul.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Lasati un comentariu