Primarii Municipiilor din toată ţara au fost la Satu Mare,mai puţin cei din municipiul Carei

• publicat la: 1 octombrie 2014
Primarii  Municipiilor din toată ţara au fost la Satu Mare,mai puţin cei din municipiul Carei

Municipiul Satu Mare a găzduit in perioada 25- 26 septembrie, Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România la care au participat 60 de  primari, viceprimari sau secretari ai unităţilor administrative teritoriale din toată ţara, nu insă  şi a reprezentantilor  primăriei municipiului  Carei,aflat la doar 36 km distanţă.

Nimeni din administraţia careiană  nu a onorat cu prezenţa această adunare generală a municipiilor,potrivit  organizatorilor,contactaţi  telefonic.

Joi,  25 septembrie a fost convocată şedinţa Consiliului Local de către primăria Carei, unde au fost prezenţi atât primarul, Eugen Kovacs, cât şi viceprimarul, Ludovic Keizer.  In  administraţia locală nu se prea ştia  însă de această adunare generală a Asociaţiei Municipiilor din România şi nici de programul celor doi  edili pentru aceste 2 zile. Dacă  nici între membrii din conducerea urbei nu există un dialog si nici o agendă de lucru oficială,ce aşteptări să mai  aibă  contribuabilul de rând care  vine din timp la administraţia fiscală să îşi achite dările  ca să  nu rămână cumva dator şi  să ajungă  de râsul oraşului.

Întâlnirea de la Satu Mare a fost prezidată de preşedintele Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, primarul municipiul Satu Mare, Dorel Coica reprezentanţi ai Guvernului şi ai Parlamentului României ca Sirma Caraman, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Alin Mitrică, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene..

AMR este o structură reprezentativă a autorităţilor publice locale din România care acţionează în numele membrilor săi şi le promovează interesele la nivel naţional şi european.

În cadrul Adunării Generale a  Municipiilor din România, cei prezenţi  au dezbătut probleme de natură legislativă de interes pentru administrația publică, proiecte viitoare, Raportul Comitetului Director al AMR pentru perioada 2013-august 2014 și au fost  desemnați reprezentanți AMR în Comitetul Regiunilor (COR) și Congresul Autorităților Locale și Regionale (CPLRE).

Problemele stringente cu care se confruntă AMR-ul sunt legate de procesul de descentralizare, în contextul în care legea descentralizării globale a fost declarată neconstituţională. Preşedintele AMR, Tudor Pendiuc vrea ca bazele sportive care aparţin Ministerului Tineretului şi Sportului, inclusiv cluburile sportive municipale şi judeţene să fie descentralizate şi în acest sens se va constitui un studiu de impact cu privire la promovarea legii descentralizării la nivelul MTS.

Sirma Caraman a făcut referire la iniţiativele legislative depuse la Parlament, ca cea a poliţiştilor locali prin care ei solicită să aibă drepturi de hrană ce cei din structurile MAI şi să le fie extinse atribuţiile, precum şi cea a salarizării în administraţiile locale , aspecte ce necesită a fi analizate şi apoi decise a fi modificate. Nefiind nimeni prezent din municipiul Carei , nu  a putut fi discutată problema camerelor de supraveghere gestionate de Poliţia Locală Carei şi deci nu a existat o prezentare a motivaţiei potrivit căreia  unele dintre acestea sunt amplasate în zone nesemnificative pentru siguranţa contribuabilului de rând dar importante pentru  grupul de interese din jurul primarilor. (aici)

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a vorbit apoi despre promovarea care se va face de acum înainte proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regio, menţionând în mod expres regula competitivităţii care impune ca după ce se epuizează sumele alocate proiectelor, să fie întocmite liste de rezervă pentru proiectele eligibile.

redactia

foto  voceatransilvaniei.ro

Lasati un comentariu