La Covasna Da,la Carei Ba. Amendă de 5000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică

• publicat la: 11 decembrie 2014
La Covasna Da,la Carei Ba. Amendă de 5000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică

Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendată de Prefectură cu suma de 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată pe 4 iunie în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon, transmite Agerpres.

Sancţiunea a fost aplicată în temeiul HG 1157/2001 privind Normele de arborare a drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, care prevede, la capitolul II, articolul 16 că „imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia”.

Preşedintele PCM, Biro Zsolt a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că gestul prefectului reprezintă o „provocare” la adresa comunităţii maghiare şi a menţionat că va contesta amenda,potrivit Dan Tanasa.ro

La Carei, preşedintele UDMR, care este şi primar, participă la evenimente similare unde în deschidere se cântă doar imnul Ungariei (aici), participă la manifestările dedicate Zilei Naţionale a statului de unde primeşte retribuţie, fără să poarte eşarfa tricoloră cum cere legea, participă la evenimente  publice din oraş unde se vorbeşte exclusiv în limba maghiară şi refuză comunităţii româneşti din oraş amplasarea de busturi ale personalităţilor româneşti fără ca vreo autoritate a statului să se sesizeze şi să ia măsuri împotriva unui astfel de comportament sfidător. În timp ce etniile din oraş îşi acordă respectul cuvenit una alteia, la nivel de conducere a oraşului , acesta lipseşte cu desăvârşire.

Lasati un comentariu