Miting la Sebeş împotriva deschiderii unei fabrici austriece de formaldehidă

• publicat la: 19 ianuarie 2015
Miting la Sebeş împotriva deschiderii unei fabrici austriece de formaldehidă

La Sebeș a avut loc, duminică după-amiază, al doilea miting împotriva deschiderii unei fabrici austriece de formaldehidă la Kronospan. Protestatarii au început să se strângă în parcul din apropierea Primăriei încă înainte de ora 14.00, scrie ziarulunirea.ro.

Cetăţenii au solicitat firmei și autorităţilor să se ia măsuri urgente împotriva poluării oraşului Sebeş și dotarea companiei cu o aparatură modernă necesară măsurării exacte a cantității de formaldehidă emisă în atmosferă.Organizatorii spun că mitingurile vor continua până când Kronospan va reloca secţia chimică la cel puțin 50 de kilometri depărtare de oraș, titrează Ziarul Unirea.

După o primă estimare, au fost prezente mai multe persoane decât duminica trecută. S-au deschis liste cu semnături pentru o petiție ce va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis. Printre participanți au fost cetățeni sosiți din Cugir, Cluj, Reghin și reprezentanți ai Organizației Green Peace. Din Parcul Primăriei s-a pornit în marș, prin centrul orașului, spre parcarea de la Kronospan unde protestatarii au stat mai mult de o oră. Mitingul s-a încheiat în jurul orei 16.00 și, potrivit jandarmilor, prezenți conform reglementărilor pentru a asigura ordinea, a fost o manifestație pașnică la care nu s-au înregistrat incidente.

Următorul protest este programat să se desfășoare duminică, 25 ianuarie, de la ora 14.00.Primul marș de protest organizat de ONG-uri la Sebeș s-a desfășurat duminica trecută (11 ianuarie a.c.). Atunci, reprezentanții Grupului de Iniţiativa Civică Sebeș au anunțat că au contestat în instanță autorizația de mediu eliberată la începutul lunii decembrie 2014, pentru fabrica de formaldehidă de la Kronospan, cu o capacitate de 60.000 de tone de formaldehidă pe an.

sursa napocanews.ro

comentarii

de feri la 22 ianuarie 2015 - 08:22

si la carei am auzit ca ar vrea anturaju lui lajos sa aduca pe cineva sa mai otraveasca aerul cu ceva fabrica de pesticide.
pregatiti pancartele!

Lasati un comentariu