Vizita la Carei a Regelui Ferdinand al României

• publicat la: 29 January 2015
Vizita la Carei a Regelui  Ferdinand al României

O imagine face cât o mie de cuvinte. Aşa că am decis să vă redăm câteva din imaginile surprinse în timpul vizitei la Carei a Maiestăţii Sale, Regele Ferdinand împreună cu regina Maria în ziua de 25 mai 1919.

Semnalăm pe această cale celor care au editat ultima hartă a municipiului Carei , cu acceptul primăriei Carei care a şi oferit datele din secţiunea Istoric, că data vizitei regelui Ferdinand la Carei este 25 mai 1919 şi nu 1921 cum eronat este menţionat.  La fel şi afirmaţiile potrivit cărora în oraşul Carei,  pământ românesc de milenii,  a fost instaurată după 1944, ocupaţia româno- sovietică…

Revenind la vizita la Carei a Regelui României,Ferdinand I, aceasta  s-a derulat în contextul campaniei din  vara anului 1919, când armata română a eliberat Ungaria de sub  regimul bolşevic a lui Bela Kun.

Iuliu Maniu,aflat la Careii Mari încă din prima parte a lunii aprilie,a fost cel care a pregătit  în amănunt vizita Suveranilor României.

Astfel, în dimineaţa zilei de 25 mai 1919,la gara din Careii Mari, Regele Ferdinand al României este întâmpinat de către toate feţele bisericesti din oraş,fără deosebire de confesiune, de mulţime de popor si armată, de către preotul Vasiliu Pătcaşiu  împreună cu renumitul cor din Hotoan, despre care se consemnează în Cronica Hotoanului”, Ed. Citadela, Satu Mare, 2012, pp. 167-169).

Primirea grandioasă ce i s-a făcut familiei regale române, numai în poveşti are păreche. Au fost de faţă peste 12 mii ostaşi de toată branşa iar poporul adunat de toate clasele din comitatele Sătmar, Chioar, Ţara Oaşului, Maramureş şi Sălaj în număr peste 30 mii /(…)/ Fie binecuvântată ziua măreaţă şi de vecinică dulce amintire.”

Fiecare amănunt din vizita de la Carei a fost surprins şi redat în imagini. Traseul străbătut a fost  gară- centru – castel.

La gară, Maiestatea Sa a  primit raportul generalului Traian Mosoiu.

A fost intampinat de fetele bisericesti locale.

Regele a decorat apoi in centru pe lt. Ghica din regimentul 14 artilerie

REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA TREC ÎN REVISTĂ TRUPELE DIVIZIEI A 2-A VÂNĂTORI

REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ PE GENERALUL DABIJA, COMANDANTUL DIVIZIEI 2 VÂNĂTORI

Periplul Suveranilor in acest colt de tara este descris amănunţit în volumul “Întâia vizită în Transilvania a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria”,Editura Haco Internaţional, Ghimbav, 2011 şi  ii are ca autori pe  Emil Stoian şi Sebastian Măluşelu.

Atât citatele, preluate din presa vremii, cât şi fotografiile evocă demnitatea unui popor care se ridică din ţărâna tăcerii de până atunci, voinţa lui de unire fiind documentul cel mai greu în restabilirea adevărului la 1 Decembrie 1918. Volumul este în totalitate un vibrant omagiu adus lui Ferdinand I, supranumit simplu Întregitorul, ca un simbol care umple zările cu lumina speranţelor împlinite.

Oraşul Carei a fost vizitat la 25 mai 1919, devenind un Ierusalim al recunoştinţei, întrucât au venit aici la o jumătate de an de la Marea Unire reprezentanţi din tot ţinutul nord-vestic, repetându-se într-un fel participarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Era un moment încărcat de emoţionantă rememorare.

Despre oraş, Regina notează cuvinte admirabile. Amintindu-şi cu încântare de frumuseţea acestui oraş de câmpie, de sufletul locuitorilor, de buna primire. Remarcă aerul cosmopolit, frumuseţea centrului, dar mai ales umanitatea acestui mic burg româno-maghiaro-şvăbesc. Remarcă feţele de ţărani veniţi din satele satelit, oameni crescuţi din untul unei câmpii binecuvântate.

Oşenii veniţi la Carei, aflaţi azi, la aproape un secol de la eveniment, în lumea de dincolo, au realizat în 1919 un arc peste milenii. Aceşti încăpăţânaţi de la hotarul nord-vestic al românităţii, descendenţi ai dacilor liberi, războinici retraşi în Nord, după ce l-au pierdut tragic la anul 106 d. Hr. pe Decebal, iată că şi-au regăsit Regele la 1919, după aproape două milenii, în persoana lui Ferdinand I cel Loial. Urmaşii celor ce n-au putut fi protejaţi de Zamolxe, au aflat îndurare la Dumnezeu, ca semn că istoria mai şi repară unele nedreptăţi.

Fotografiile sunt fragmente din istoria vie a locului, cu personaje ilustre. Frumuseţea oamenilor e dată şi de bogăţia de frumuseţi ale lumii, pe care ei le distilează prin lumina ochilor şi le aşează în fagurii sufletului. Fotografiile au fost realizate în alb şi negru, dar zâmbetul din ochii Suveranilor Întregitori transmit privitorului toate culorile curcubeului.

In cinstea memorabilei vizite a Suveranului României si a cinstirii memoriei acestuia,  Asociaţiunea culturală ASTRA,Despărţământul Carei , a depus o solicitare la primăria Carei pentru a obtine aprobarea  ridicării unui bust al  Majestrăţii sale   Regele Ferdinand I al României   pe    C-lea          1 Decembrie 1918, în părculeţul dintre Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei şi Banca Raiffeisen.

 redactia

 

comentarii

de Tiberiu Vanca la 30 January 2015 - 09:59

Privim cu indignare actul blasfemic al ce3lui ce a mişcat întru scriere condeiul atunci când a afirmat că Careiul în 1944 ar fi intrat sub “ocupaţie româno-sovietică” în contrast cu adevărul istoric “În 1944 Careiul precum întregul Ardeal de Nord a fost eliberat de sub ocupaţia genocidală a vorbitorilor de limbă maghiară, respectiv a celor ce se pretind a fi unguri şi care în fapt num su7nt nimic altceva decât o masă compozită a populaţii întregi de : români; slovaci; sloveni; sârbi; croaţi; germani şi alte populaţii care pe un segment istoric milenar au fost supuşi la intense operaţii de curăţare etnuică prin agresiuni duse până la stârpiri genocidale, cum ameninţa, criminalul istoric Kossuth Lasz7lo la o anumită dată pe care o veți regăsi în studiul de mai jos.
*

UNGURII ŞI-AU DISTRUS
IDENTITATEA ETNICĂ
Suntem tributari părerii că omul se naşte încărcat de afecte caracteristice liniei sale genealogice văzută în profunzime, începând cu omul primordial coborât din primate, aducând din adâncul mileniilor liniile comportamentale, afectele şi de ce nu şi deficienţele antecesorilor ce au format fie linia strict familială fie cea a grupului din care aceştia au făcut parte, iar moştenirea acelor valori transportate pe cale genetică în contemporaneitate configurează caracterul etnic al unei populaţii, pe care o încarcă cu afecte de cultură şi civilizaţie caracteristice timpului istoric prin care s-au filtrat generaţiile antecesoare, in felul acesta în fiecare individ aparţinând unui grup etnic, curat, sunt depozitate, amintiri neconştiente, în sensul că purtătorul deşi crede că sunt afecte proprii, in fapt sunt moşteniri etnice preluate din trecutul celor din care coboară. Amintirile moarte şi afectele sumei tuturor indivizilor unei grupări, mai multor grupări, până la nivel de populaţie, asociate cu practica comportamentală, cu prejudecăţile, cu capacitatea creativă a timpului de referinţă, naşte poporul sau naţia şi determină prin formele specifice de cultură, practicate, o civilizaţie distinctă, doruri, aspiraţii-năzuinţe, şi dragostea generalizată care este patria şi poporul, cele din urmă rezultante afective ce determină liantul ce contribuie la formarea şi menţinerea întru solidaritate a populaţiilor cu o anume caracteristică etnică.
Audiind şi conspectând titrarea în română a unui studiu prezentat de către BBC, întitulat „Ungaria I”, am rămas cu sentimentul straniu că,
NU MAI EXISTĂ UNGURI
Cât doar o mulţime compozită rezultată dintr-un secular proces de „canibalism etnic” prin care prin ură asociată cu teroare, iar despre dispreţ, să nu mai vorbim, minoritari fiind, şi-au adjudecat în varii regiuni aparţinătoare altor civilizaţii puterea de a se manifesta ca majoritari, iar prin mijloace criminale de curăţire etnică să-i asimileze obligându-i să comunice „în limba maghiară”, care, însă, nu este limba antecesorilor huni sau cum se vor mai fi numit ei, cât o limbă de cancelarie, într-o vreme vorbită doar la curtea conducătoare, la vârfurile nobiliare şi la conducerea aşa numitei armate. În studiul de referinţă nu se utilizează noţiunea „ungur” cât pe cea de „vorbitor de limbă maghiară”. Aşadar România, Slovenia, Serbia şi Ucraina, se învecinează cu ţara „vorbitorilor de maghiară” şi nu cu ungurii.
Că lucrurile stau astfel invit vizitatorii acestei pagini să urmărească studiul de referinţă , realizat prin strădania noastră de a pune în pagină titrarea în română a fluxului discursiv al naratorului. De imagini nu este nevoie pentru că acestea nu au legătură cu comunicarea cât sunt pur şi simplu agrementale, pentru simplu motiv că subiectul receptor trebuie să preia mesajele audio dintr-un mijloc de cultură video-audio.
*
„… locurile în care s-au stabilit (n.n. triburile din care s-a născut poporul maghiar) –Panonia şi mai târziu Transilvania, erau locuite de slavi şi români. Aceştia erau organizaţi în mici state, cum era cel al românului Gelu, menţionat de diferite cronici medievale ca „Gesta Hungarorum”, scrisă de Anonimus. Triburile asiatice erau însoţite de alte triburi migratoare pe care le-au întâlnit în drum spre Europa. În secolul 13 cronicarul Simon de Keza scrie că aceste triburi … au fost organizate în 102 clanuri (n.n. vizitatorul acestei pagini va avea de observat de la bun început că cei ce sunt asumaţi ca strămoşi primordiali ai „vorbitorilor ( de azi) de limbă maghiară” era de la bun început o masă compozită de structuri etnice şi nu una aparţinătoare unei civilizaţii curate). Că majoritatea triburilor asiatice care au ajuns în Europa au jefuit continuu, până au fost învinse de regele german Otto Cel Mare şi forţaţi să se aşeze printre slavi şi români în Ungaria de azi. De acolo au încercat să cucerească Transilvania şi alte zone din est, dar au eşuat. Transilvania avea să fie cucerită complet în secolul 13 de regele Bela III. Ca şi în Franţa unde regatul a fost numit Franţa după numele francilor care au cucerit-o chiar dacă ţara era locuită majoritar de gali, aşa şi numita Ungaria deşi întreaga populaţie era formată din slavi şi români, şi nu exista la acea dată, acolo, nici un singur ţăran ungur. Teritoriul avea să fie împărţit şi condus de diverşi cnezi români şi slavi, de exemplu, până în secolul 12 cronicile maghiare şi alte surse menţionează continuu cnezatele românilor din (Atenţie!) „Ungaria” şi România de azi, sub numele de „Universitas Valachorum”, dar acestea se aflau sub dominarea unei puteri centrale Ungare. Aşa avea să înceapă răspândirea limbii maghiare. Toţi cei care aveau treabă cu aceşti conducători Ugrici trebuia să le înveţe limba. Chiar şi după ce aceste neamuri Ugrice s-au pierdut complet, limba Curţii Regale avea să rămână maghiara. De aceea, deşi până în 1526 când Ungaria a dispărut ca stat, aproape nici un rege nu era ungur, toţi au păstrat limba maghiară. Primul stat ungar a fost stabilit în jurul anului 1000 sub tutela Vaticanului când un individ cu numele Vajk (nume slavon), a fost botezat creştin şi a primit numele Ştefan. Asiaticii au început să înveţe „Creştinismul” de la populaţia locală. De exemplu cuvântul maghiar „Karacion”, vine de la cuvântul românesc „Crăciun” care înseamnă „Creation”.
Pentru că a fost întotdeauna majoritar românească Transilvania a fost o entitate distinctă faţă de statul medieval al vorbitorilor de maghiară, cu proprii prinţi şi proprie curte. De fapt singura dată în istorie când Transilvania a fost parte integrată a unui stat numit Ungaria, a fost după, întâiul şi înaintea celui de al doilea Război Mondial când Hitler a ocupat România şi a dat jumătate din Transilvania aliaţilor săi, vorbitorii de maghiară.
De-a lungul istoriei, vorbitorii de maghiară au arătat o ură extremă faţă de populaţia băştinaşă majoritară a românilor. Românii slabi şi / sau lacomi care şi-au abandonat limba şi au început să vorbească maghiara au arătat aceeaşi ură faţă de limba română până azi. Începutul răspândirii forţate a limbii maghiare a început în 1308 cu Carol Robert de Anjou, pe atunci principe al Transilvaniei. Până atunci limba maghiară era vorbită doar de câţiva nobili şi de către regi. Carol Robert de Anjou era sprijinit de Vatican, care a fost întotdeauna principala forţă în Ungaria medievală şi misiunea lui era să răspândească catolicismul în România. El (Carol de Anjou) a încercat să invadeze România din afara Transilvaniei dar armata lui a fost atacată şi învinsă de mica armată de ţărani români la bătălia de la Posada. Vaticanul s-a întors atunci împotriva nobililor români care conduceau „Universitas Valachorum”, despre care am mai vorbit, succesorul lui, Louis de Anjou (tot francez), a dat o lege împotriva nobililor români în 1366. Această lege cerea nobililor să treacă la catolicism. Drept urmare mulţi nobili români au trecut la catolicism şi au adoptat limba maghiară. De exemplu numele nobilului român Candea a fost schimbat în „Kendany”, Iancu de Hunedoara a devenit „Hunyady”, etc. O sută de ani mai târziu când nu mai existau nobili români, după ce toţi deveniseră catolici maghiari sau simpli ţărani, în caz că refuzaseră convertirea, toată puterea militară era în mâinile nobililor saşi, unguri şi secui, care s-au unit cu toţii împotriva majorităţii româneşti care la acea dată era compusă exclusiv de ţărani. Cele trei naţiuni au format „UNIO TRIO NATIONUM” în 1438 care a transformat românul în sclav şi străin în proprie ţară, şi a început un proces de „apartheid”. Ţăranul român a devenit proprietatea nobilului vorbitor de maghiară şi nu avea voie să părăsească moşia acestuia. Asupriţi cum erau, aceşti ţărani săraci trebuiau să ţină în spate întregul regat al vorbitorilor de maghiară, deoarece nobilii nu plăteau nici un fel de taxe. Mai mult, până în 1730 ofiţerii fiscali ai vorbitorilor de maghiară nu aveau salarii şi trăiau exclusiv din taxele (legale sau ilegale) adunate de la ţărani, de multe ori prin violenţă.
Nobilii vorbitorii de maghiară aveau dreptul să tragă în ţeapă ţăranii români (jus patibuli), să spânzure ţăranul român (jus gladi), să îl bată şi să îl tortureze. Numele de „român” a devenit sinonim cu iobag / sclav. Bisericile româneşti erau devastate sau transformate în biserici catolice, preoţii erau transformaţi în iobagi. În lucrarea sa „ Rerum Hungaricorum”, vorbind despre domnia lui Louis de Anjou, Antonius Bonfini scrie că din cauza acestor practici românii şi slavii îşi abandonau, încet credinţa ortodoxă şi deveneau catolici vorbitori de maghiară şi că la acea dată o treime din regat a devenit catolic.
Majoritatea românească era aşa de ameninţătoare pentru cei care îşi abandonaseră limba română, că în 1568 edictul de la Turda a fost semnat, care în mod ciudat recunoştea erezii ca Unitariarismul, dar nu recunoştea credinţa majoritar transilvană , ¬¬ ortodoxia românească. „N.n. Pagina de pe internet afişează două citate din edict pe care le redăm:”
În engleză: „All are equal, but sone are more equal than others!”
În română: „Toţi sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii!”
Acest tip de comportament contrasta puternic cu cel al slavilor care erau în România mai înainte şi care au răsplătit ospitalitatea românească adoptând limba română şi integrându-se în poporul român. Drept urmare pe lângă un mare număr de răscoale sângeroase a avut loc şi un exod masiv al românilor către celelalte ţinuturi româneşti din afara Transilvaniei. Astăzi unul din cele mai răspândite nume de localităţi din România este „Ungureni”. Acestea erau sate construite de cei care au fugit de genocidul care avea loc în regatul vorbitorilor de maghiară pentru a-şi păstra limba şi credinţa. După ,marea invazie a mongolilor când Cumanii au părăsit România şi s-au aşezat în Panonia, regatul ungar a început colonizarea de saşi în Transilvania pentru a putea controla mai bine zona deoarece românii erau văzuţi ca o ameninţare. Saşii aveau să se comporte la fel de sadic cu românii ca şi cei care deveniseră vorbitori de maghiară. De exemplu, satul Cârţa este menţionat prima oară când pământul românilor este furat de regele vorbitorilor de limbă maghiară Andrei II şi dat saşilor. În apropiere, la Sibiu, ca şi în alte locuri din Transilvania, românii nu aveau voie să construiască case de piatră. Pe deasupra românii din satele învecinate nu erau lăsaţi să taie lemne din pădure. Cel care era prins era spânzurat. Dacă nu era prins satul trebuia să dea un alt român pentru a fi spânzurat în locul lui. Românii aveau să ocolească ambele legi şi să construiască case din lut.
Saşii împingeau continuu românii înspre munţi. Transilvania era atunci parţial acoperită de păduri şi dacă românii defrişau o zonă pentru a construi un sat, saşii îi alungau în păduri. Unele din aceste sate construite în păduri, departe de saşi, cum este de exemplu un sat fără nume din pădurea de lângă localitatea săsească Sângotin din Sibiu aveau să fie abandonate numai după 1918 când românii şi-au câştigat libertatea în Transilvania. Chiar şi în acea perioadă, în secolul 20, în locuri ca Cristian în judeţul Sibiu, saşii nu permiteau românilor să intre în localitatea lor. Rasismul saşilor avea să dispară numai după ce Transilvania a devenit liberă, iar românii i-au tratat pe saşi cu respect şi fără răzbunare. Spre deosebire de vorbitorii de maghiară care în secolul 19 tratau saşii cu acelaşi dispreţ pe care-l aveau faţă de toţi. După moartea lui Mircea Cel Bătrân regatul vorbitorilor de maghiară a început să fie ameninţat de musulmani. În 1526 Ungaria a fost ocupată de otomani şi dispare din istorie ca stat independent până în 1920. Transilvania, ca întotdeauna, a rămas separată de Ungaria şi a rămas provincie independentă dar vasală otomanilor până în anul 1600 când voievodul român Mihai Viteazul eliberează Transilvania pentru o scurtă perioadă după cucerirea Daciei de către Romani , uneşte o mare parte din vechea Dacie într-o singură ţară. Contele transilvan Bethlen scrie că atunci când Mihai Viteazul a învins prinţul Transilvaniei, întreaga ţărănime română transilvană s-a răsculat şi a atacat vorbitorii de limbă maghiară. Chiar dacă Ungaria a dispărut în 1526 nobilii vorbitori de maghiară au continuat atacurile lor sălbatice împotriva ţăranilor români, în încercarea de a extirpa limba română din Transilvania. De exemplu guvernatorul Konrad Hiderbrand scrie că era şocat la vederea ţăranilor români care erau traşi pe ţeapă prin satele prin care trecea. El scrie că românii erau atât de asupriţi încât considerau spânzurarea un favor în locul tragerii în ţeapă. În tot acest timp, în ciuda unui veritabil genocid care avea loc, cei mai puternici dintre români şi-au păstrat limba. Chiar şi în Panonia găsim o comunitate românească puternică care în 1631 îi scrie împăratului Ferdinand II pentru a cere să li se trimită un episcop român din est. La scurt timp după aceea în 1699 Transilvania îşi pierde independenţa şi devine parte a imperiului habsburgic împreună cu Ungaria. În armata care a alungat otomanii nu se găsea nici un vorbitor de maghiară, aşa cum de-a lungul ocupaţiei otomane nu există nici o revoltă a vorbitorilor de maghiară.
Austriecii au continuat asuprirea românilor şi încercarea sălbatică de a transforma Transilvania în ţinut catolic. De exemplu în unele zone românii nu aveau voie să-şi construiască biserici de piatră. Dar în loc să treacă la catolicism românii au început să construiască faimoasele biserici de lemn …, care mai există şi astăzi. Mai mult în timpul domniei Maria Tereza, în 1774, un nou cult, numit greco-catolic a fost inventat şi unii români au fost forţaţi să se convertească şi bisericile lor ortodoxe au fost confiscate. Asta era identic cu operaţiunea „Ujmagyars” din 1854 când mulţi ţigani din Ungaria şi România au fost obligaţi să devină catolici şi li s-au dat nume maghiare. Românii vor continua să fie persecutaţi de-a lungul existenţei imperiului austriac. De exemplu românii din Banat, azi Serbia şi România, nu aveau voie să poarte haine bune, şi mii de români au fost folosiţi ca sclavi şi au muncit până la moarte pentru construirea fortăreţei de la Alba Iulia. În cele din urmă, după toate încercările de a transforma românii în catolici şi vorbitori de limbă maghiară au eşuat, austriecii vor începe să masacreze ţăranii şi să distrugă biserici şi mânăstiri ortodoxe prin oameni ca generalul Bukov care a bombardat zeci şi zeci de biserici ortodoxe şi a confiscat restul pentru catolici. Până în 1918 când Transilvania a devenit liberă, nici o mănăstire ortodoxă nu va mai exista în Transilvania.
Notă: Aşa avea să dispară şi mânăstirea din satul Vaca (astăzi Crişan) din zona Zarandului populată de „crişeni”
Bine-nţeles, pe tot parcursul ocupaţiei austriecii nu au uitat să fure cât mai multe artefacte dacice de aur, artefacte care astăzi umplu muzeele vieneze.
După secole de încercări agresive de a răspândi limba maghiară vorbitorii de maghiară încă erau o minoritate mică, nu numai în Transilvania, ci şi în Ungaria unde în 1787 vorbitorii de maghiară formau doar 19% din populaţia Budei, numită Ofen de germani, care era vechea capitală a regatului ungar. De exemplu în 1715 în Taban, un cartier din centrul Budapestei, existau 1538 gospodării din care 769 erau locuite de slavi, 701 erau germani şi numai 68 erau locuite de vorbitori de maghiară. De aceea Maria Tereza numeşte Transilvania „Terra nostra valahica”, adică pământul nostru românesc. Şi Ştefan Ludwig Roth spunea în 1846 că Româna ar trebui să fie limba oficială a Transilvaniei. Comportamentul sadic al austriecilor faţă de majoritatea română din Transilvanie a provocat multe răscoale. Geologul german Belsazar Hacquet care a făcut cercetări în Transilvania în 1763 şi 1764 scrie despre suferinţa românilor în timpul ocupaţiei austriece, citez: „Neamul acesta neglijat şi asuprit are parte de pământurile cele mai rele, mai pustii şi mai neroditoare din întreaga ţară. Dar chiar şi acestea îi sunt răpite, îndată ce sunt lăzuite şi desfundate de ei, cu sudoarea feţei pentru cultivarea porumbului, fiecare sas şi fiecare ungur poate lua în stăpânire aceste locuri chiar dacă românul (n.n. prin familie) le-a stăpânit sute de ani, alungându-l pe acesta în munţi cu toată familia sa, unde nu se află nimic în afară de stânci, sau chiar silindu-l să iasă din ţară. Dacă un sat de români se află lângă un sat de saşi sau unguri românul nu are voie să se apropie de satele acestor naţiuni privilegiate. Nimeni nu-i adresează o vorbă bună şi el nu are sărbători. Nu voi uita niciodată ultimele cuvinte spuse pe patul de moarte ale unui bătrân din Şinca Veche. El spune că se bucură că moare singur deoarece nu lasă în urmă soţie şi copii în sclavie”. Am încheiat citatul.
Cea mai mare răscoală a avut loc în 1784 când simpli ţărani din Transilvania au învins armata imperiului austriac, şocând întreaga Europă. Atât de puternic marcat a fost imperiul austriac de această revoltă ţărănească, încât ţăranul care a condus răscoala a fost numit de cronicile austriece „Regele Dacilor”, ţăran care a fost primit de trei ori de împăratul austriac, ceea ce puţini oameni din lume puteau obţine la acea dată.
După cum am arătat în episodul trecut (?), răscoale ca aceasta şi cereri de drepturi vor determina imperiului austriac să inventeze diverse teorii despre originea românilor, pentru a justifica tratamentul barbar la care erau supuşi. Aceste minciuni aveau să fie preluate şi predate în şcoli ca adevăr istoric de către vorbitorii de limbă maghiară până azi.
Slăbit de războaie şi revoluţii, imperiul austriac a fost forţat să cedeze şantajului vorbitorilor de maghiară în 1867 prin încuviinţarea formării regiunii autonome „Ungaria” ( Notă: să fie acesta antecedentul istoric pentru care vorbitorii de maghiară de astăzi sunt atât de leşinaţi după regiuni autonome, atât pe teritoriul român cât şi pe cel al statelor riverane spaţiului panonic) în care era inclusă, şi Transilvania şi alte teritorii româneşti.
Notă: În această fază a documentarului prezentat de BBC şi al cărei titraj în română îl prezentăm noi, se prezintă o hartă a teritoriul panonic cu extensiile vicinale (Transilvania; Ucraina Subcarpatică; spaţii: slovene, slovace şi sârbeşti), aflate sub control maghiar, după care continuăm, punerea în pagină a comentariului:
Manualele şcolare ungureşti de azi spun că aceasta era legendara „Ungarie Mare”, şi acestea sunt teritoriile pe care paranoicii naţionalişti unguri speră să le recucerească într-o bună zi chiar dacă în interiorul acelor spaţii , vorbitorii de maghiară erau şi sunt o minoritate. Chiar dacă cărţile ungureşti spun că această provincie ungară a imperiului austriac era independentă şi un partener egal cu austriecii, vorbitorii de maghiară nu aveau nici un cuvânt de spus în treburile importante ale imperiului cum ar fi afacerile externe. De exemplu în 1914 nimeni nu i-a întrebat pe vorbitorii de maghiară dacă vor să înceapă Primul Război Mondial, ei au respectat, doar, poruncile austriecilor şi au mers la luptă pentru că toată puterea era în mâna austriecilor iar vorbitorii de maghiară erau doar toleraţi şi le era îngăduit să conducă doar regiunea (n.n. autonomă) atribuită lor în 1867.
Pactul din 1867 a fost posibil pentru că imperiul austriac era slăbit de războaie şi revoluţii, cum a fost revoluţia de la 1848. Spre deosebire de revoluţiile masonice din 1848 din idealuri înalte, vorbitorii de maghiară au văzut în această revoluţie prilejul de a obţine dominarea (n.n. la nivel de regiune autonomă) celorlalte naţiuni existente în Europa de Est şi forţarea acestora de a deveni la rândul lor vorbitori de maghiară (n.n. ceea ce am numit noi pe de o parte curăţare etnică sau canibalism etnic).
MARII CRIMINALI ISTORICI MAGHIARI
NU ERAU TOŢI UNGURI:
I. KOSSUTH
Liderul revoluţiei vorbitorilor de maghiară de la 1848 a fost psihopatul ultranaţionalist Lajos Kossuth. Părerile lui despre români au fost exprimate în „Kossuth Hirjlapia” sau „Buletinul lui Kossuth”, în 24 octombrie 1848. Citez: „Poţi subjuga românii ca boii, de care nu se deosebesc decât prin faptul că pot vorbi.” Născut din părinţi slovaci şi sârbi, el avea să fie cel care va canaliza rasismul şi ura minorităţii vorbitoare de maghiară către majoritatea formată din celelalte naţiuni ale imperiului austriac. În Transilvania, el va organiza un genocid al populaţiei româneşti, masacrul a 40.000 de bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi; ştergând de pe faţa pământului peste 230 de sate româneşti şi distrugând toate bisericile ortodoxe pe care le-a găsit, până ţăranii români s-au răsculat încă odată şi au zdrobit armata vorbitoare de maghiară. Acest genocid a fost precedat la 15 martie 1848 de proclamaţia vorbitorilor de maghiară. Punctul 12 spune că Transilvanie trebuie încorporată în Ungaria chiar dacă vorbitorii de maghiară alcătuiau la acea dată doar 12% din populaţia Transilvaniei. Singurul drept pe care Lajos Kossuth li-l recunoaşte românilor ara acela de a se lăsa asimilaţi şi a se contopi în masa vorbitorilor de maghiară.
Genocidul populaţiei româneşti a fost anunţat la 10 octombrie 1848 de Lajos Kossuth prin „Apelul către Români” în care spunea: „ Atenţie români, nu atrageţi asupra voastră anihilarea totală. Armata noastră se va porni către voi şi atunci ar fi fost bine să nu vă fi născut. Vom comanda tuturor ungurilor şi secuilor să se ridice şi ca o furtună să şteargă tot gunoiul nerecunoscător, şi să radă de pe faţa pământului trădătorii patriei. Cei care nu vor asculta de noi vor murii de mâna călăului sau de sabie.” S-a încheiat citatul.
La ordinul lui Lajos Kossuth vorbitorii de maghiară se vor dezlănţui şi vor provoca un măcel şi o adevărată baie de sânge în Transilvania rezultând (n.n. rezidând) într-una din cele mai mari atrocităţi şi purificări etnice din istoria Europei. Acest genocid a fost condus de 13 generali (n.n. Cei cărora cu acordul statului român modern li s-a ridicat un monument în Municipiul Arad -??!!-) care după ce au măcelărit zeci de mii de români şi-au eradicat sute de sate româneşti sunt azi eroi ai naţiunii vorbitoare de maghiară şi sunt văzuţi ca martiri. Istoricul american Milton G. Loher scrie despre atrocităţile xenofobe ale celor 13 generali. „Execuţiile erau urmate de incendii, şi de masacre”. Încă nesatisfăcut de măcel Lajos Kossuth a redactat încă o proclamaţie la 22 decembrie 1848 în care cere exterminarea totală a românilor, numindu-i: „vlahi împuţiţi” , „o adunătură mai josnică ca vitele” etc. Laszlo Csanyi, un prieten apropiat a lui Kosuth, a fost pus în fruntea operaţiunilor şi el a creat faimoasele „tribunale de sânge” care au cauzat moartea oricărui bărbat, femeie, copil nevinovat, care ar avea sângele greşit – acela de român-. El a format detaşamente de vânat români, compuse din unguri, şi secui , care aveau misiunea de purificare etnică a Transilvaniei, 236 de sate româneşti au fost şterse de pe faţa pământului şi peste 40.000 de mii de ţărani nevinovaţi au fost masacraţi. Ţăranii români se vor răscula în cele din urmă şi vor învinge din nou armatele vorbitorilor de maghiară, ceea ce a permis imperiului austriac să zdrobească revoluţia vorbitorilor de maghiară.
În contrast cu conducătorii vorbitorilor de maghiară, conducătorii revoluţiei românilor au îndemnat la milă faţă de prizonierii unguri şi la tratament uman al civililor nevinovaţi. De exemplu în octombrie 1848 unul din lideri, Axente Sever a transmis o proclamaţie către armata ţăranilor români, în care spunea: „Dacă găsiţi vreun soldat ungur rătăcit prin păduri, dezarmaţi-l, daţi-i nişte pâine şi lăsaţi-l să plece, respectaţi-i pe toţi!” De asemenea, în 9 octombrie 1848 Comitetul Naţional Român format la Sibiu a transmis un ordin care spunea: „Nimeni să nu se atingă de persoana sau proprietatea altuia, fie că e român, ungur, evreu sau altă naţiune, pentru că toţi au dreptul la viaţă şi proprietate şi datorăm acelaşi respect pentru toţi”.
Saşii au fost şi ei victime a nebuniei rasiste a conducătorilor vorbitorilor de maghiară. Totuşi în vest purificarea etnică din Transilvania era prezentată ca o luptă a vorbitorilor de maghiară, cum era cazul în America unde într-o eră în care indienii erau văzuţi ca o specie inferioară şi negrii ca vite, nimeni nu s-a obosit să verifice acurateţea ştirilor prezentate de ziarele americane. Puţini din cei care au îndrăznit să spună adevărul despre genocidul din Transilvania au fost persecutaţi, cum e cazul profesorului Francis Bowen de la Harvard, care a fost dat afară din universitate după ce a scris cartea „Războiul raselor din Ungaria”, carte în care se arăta adevărul pe care presa americană îl ascundea.
După ce a abandonat vorbitorii de maghiară şi a fugit ca să-şi salveze viaţa, Lajos Kossuth a ajuns în cele din urmă în America unde a făcut turul ţării împrăştiind tot felul de minciuni despre situaţia din Europa. De exemplu la un banchet dat la New York în 15 decembrie 1851 spunea că, croaţii şi sârbii cereau ei înşişi să înveţe limba maghiară şi nu-i forţa nimeni.
N.N. Nu vom încheia modul de prezentare al acestui odios criminal înainte de a pune în pagină crezul, pretins patriotic, în fapt un individ,ce în nebunia lui, dorea un spaţiu panonic populat exclusiv de vorbitori de maghiară: „Eu niciodată, dar absolut niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte!”
Acest psihopat este azi unul din cei mai mari eroi ai vorbitorilor de maghiară şi data începerii revoluţiei este ziua naţională a Ungariei.

II. PETOFI ŞANDOR
La purificarea etnică începută de Lajos Kossuth a luat parte şi poetul Şandor Petofi, de naţionalitate sârbească. Azi el este poetul naţional al Ungariei şi prin poemele lui flacăra purificării etnice a fost aprinsă şi menţinută. De exemplu în iunie 1848 el publica poemul „Magyar Nep” (Poporul Maghiar) în care spune printre altele. „Numai maghiarul are drepturi de stăpân aici (n.n. în sfera lui”aici” intră şi teritorile locuite majoritar de români; sârbi; croaţi; slovaci; sloveni şi ucrainieni) şi cei care vă veţi urca în capul nostru veţi simţi piciorul nostru pe capul vostru şi pintenii noştri în inima voastră!”. În septembrie 1848 el scrie „Elet vagy halal!” (Pe viaţă şi pe moarte!) în care numeşte: croaţii, sârbii; românii; germanii; slovacii; ş.a. „nişte ciori înfometate şi dezgustătoare”. Acelaşi poem spune că vorbitorii de maghiară vor vopsi răsăritul soarelui, cu sângele acestor naţiuni până când ultima picătură din inimile lor s-a scurs” şi cere vorbitorilor de maghiară să se răscoale împotriva acestei: „turme blestemate!” . Petofi Şandor îşi va pune propriile îndemnuri sadice în practică în timpul revoluţiei până a fost prins de ruşi şi trimis în Siberia ca să plătească pentru crimele comise. Acestea sunt crimele comise de soldaţii comandaţi de acest individ, azi poet naţional al Ungariei (n.n. Mai mare ruşinea!).
Lista românilor masacraţi de Petofi:
Albeşti 9 Luduş 15 Sărmăşel 12
Caşova 8 Lucriu 8 Suplacu 12
Chirileu (Sânpaul) 17 Lunca 7 Valea Izvoare.. 5
Cerd Miel 5 Mihăieşti de Câmpie 31 Valea Largă 6
Ungheni 5 Mihăşel 11 Vânători 17
Deneş 25 Nadeş 3 Vidrăscău 25
Galeşti 19 Orosia 3 Viişoara 13
Ciuluş 13 Pelea 7 Zau de Câmpie 11
Ibăneşti 21 Răzoare 25 Sărmaş 7
Lechinţa de Mureş 15 Sovata 4

Pe 1 ianuarie 1849 Petofi Şandor proclama. „Să le dăm o asemenea condamnare la moarte ca planeta să înmărmurească! Să nu avem milă!”

III. DUCSA CSABA
90 De ani mai târziu, un alt autor ungur, Ducsa Csaba, avea să provoace aceiaşi sete de sânge care va duce la atrocităţile anti-româneşti ale vorbitorilor de maghiară din al Doilea Război Mondial prin cartea lui „Nincs Kegyelem!” (Fără milă!). N.N. Datorăm vizitatorilor noştri câteva fragmente din opul semnat de acest descreierat instigator la crime de genocid. Cartea este scrisă şi publicată în 1939, şi a, contribuit din plin la prepararea „i”moral-volitivă a celor care au comis crimele de la Treznea, Ip şi celelalte localităţi transilvane din 1940 şi 1944. Cităm din odioasa carte:
„Naţia ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaşte decât victoria. În noi fierbe sângele lui Attila, a lui Arpad şi a lui Ghinghis-Han.
Eu nu aştept să vină răzbunarea, nu aştept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieşi în ale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare”
Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populaţia! Voi otrăvi toate fântânile! Voi ucide până şi copii din leagăn!
În germen voi distruge acest neam de ticăloşi! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copii din leagăn! Nici pentru mama care va naşte copil (N.N. Nu întâmplător în 1940 la Ip au spintecat burta gravidelor vii pentru a scoate feţii nenăscuţi)
Voi suprima fiecare valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naţiune, cea maghiară, naţia mea, sângele meu! Voi face inofensivi viitorii Horia şi Cloşca!
Nu va fi milă!”
IV. DUGONICS ANDRAS
„ Să nu-i credeţi pe aceşti înşelători, până nu s-au asimilat în naţiunea maghiară!”
V. IOSZEF BAJZA
Scrie că nu îi este frică de români şi slovaci pe care ungurii îi stăpânesc pentru că „Ungurii sunt singurul popor al lui Dumnezeu!”
VI. DARDAI LORAND
Scria: „Voi ucide fiecare valah pe care-l voi întâlni. Fără milă! O să trec întreaga populaţie prin sabie, voi otrăvi fântânile, voi ucide bebeluşii, până nu va exista decât o singură rasă în Transilvania, cea maghiară!”
*
După cum am văzut mai devreme revoluţia vorbitorilor de maghiară de la 1848 a fost una din cauzele (n.n. noi am spune unul din mijloacele pregătitoare pentru şantajul din 1867) semnării pactului care a creat provincia (n.n. autonomă cum le place şi astăzi) „Ungaria” în imperiul austriac în 1867 şi prin care vorbitorii de limbă maghiară erau făcuţi stăpânii acestei provincii deşi formau doar o mică minoritate a populaţiei.
Până la Primul Război Mondial vorbitorii de limbă maghiară vor conduce această provincie cu un „pumn” de fier, şi în această perioadă va lua naştere majoritatea naţiunii maghiare de mai târziu, prin asimilare forţată. Toate instituţiile erau create pentru dominaţia exclusivă a vorbitorilor de maghiară care deşi erau minoritate în proprie ţară vedeau slavii, românii şi alţii ca fiinţe inferioare.
Nume româneşti transformate în maghiare (1867-1918)
Buteanu în Butyan Bucur în Bokor
Lupu în Farkas Bogaciu în Bogacs
Negru în Fekete Bârna în Barna
Cosma în Coszma Ciobanu în Csobany
Baci în Bacs Grancea în Grancsa
Stoica în Sztoika Căliman în Kelemen
Radu în Raduly Matei în Mata
Săracu în Szerak Moldovan în Moldvan
De exemplu maghiara era singura limbă în şcolile de stat, în denumiri stradale, în învăţarea bibliei etc. Mii şi mii de români, slovaci, sârbi, germani ş.a. au fost forţaţi să adopte nume ungureşti. Procesele politice aruncau elita românească după gratii. Legea electorală din Transilvania era diferită de ce exista în restul Ungariei, de vreme ce Transilvania era în majoritate românească. Scopul era să împingă români spre regres cultural şi economic pentru a putea fi asimilaţi mai uşor. Majoritatea şcolilor româneşti au fost închise şi înlocuite cu şcoli ungureşti.
Atât de determinaţi erau vorbitorii de maghiară să asimileze întreaga populaţie românească din Ungaria şi Transilvania încât au dat o lege specială care ataca exclusiv şcolile româneşti, legea Appony.
În 1907 un manual de maghiarizare forţată a fost produs pentru membrii guvernului ungar, care detalia paşii care trebuie luaţi pentru a asimila forţat majoritatea nonmaghiară. Aceşti paşi includeau distrugerea unităţii etnice a românilor printr-o nouă organizare electorală, abolirea autonomiei bisericii ortodoxe române, închiderea şcolilor pregătitoare pentru învăţătorii români pentru ca astfel de viitori învăţători să înveţe numai în ungureşte, control agresiv de stat a oricărei organizaţii culturale româneşti, dezinformarea opiniei publice europene prin falsificarea datelor din recensăminte. Aceleaşi măsuri au fost luate împotriva tuturor naţiunilor care erau conduse de minoritatea vorbitorilor de limbă maghiară, şi aşa s-a născut aşa zisa „naţiune maghiară” în secolele 19-20. De exemplu, oraşul Cristur (azi denumit Cristurul-Secuiesc) era locuit în majoritate de români în 1866. După ce ungurii au preluat controlul în 1867 preotul român a fost alungat, biserica închisă, germani şi ţigani vorbitori de maghiară au fost aduşi în oraş şi numele românilor au fost schimbate. Azi toţi vorbesc ungureşte acolo.
În 9 mai 1891 ziarul central unguresc „Pesti Hirlap” jubila pentru că locuitorii unui sat slovac au fost convinşi, prin bătaie, să asculte predica bisericească în limba maghiară. În aceiaşi perioadă, nu exista nici un gimnaziu care să folosească limba slovacă în toată Slovacia. Bela Grunewald scria că rolul şcolilor era să ia înăuntru tineri slovaci şi să-i scoată „unguri adevăraţi”. În 1890, în Budapesta, unde aşa cum am văzut germanii erau majoritari cu un secol înainte, nu mai exista nici măcar o şcoală unde să se folosească limba germană deşi în oraş trăiau încă 120.000 de germani nemaghiarizaţi. Cu un secol înainte, în 1728, ura faţă de germani a ungurilor a făcut ca coloniştii germani din Ardud să ceară imperiului habsburg să îi colonizeze în altă parte deoarece spuneau ei că e imposibil să trăieşti printre vorbitorii de maghiară. Dr. Julius Jung descria politica de asimilare forţată în 1877 „ungurii sunt plini de mândrie. Ei au cerut întotdeauna ca naţiunile printre care trăiesc să li se supună şi să le vorbească limba.”
În recensăminte de exemplu este evidentă determinarea de a arăta că maghiarii sunt mai mulţi decât în realitate.
În numai câteva decenii visul de secole al vorbitorilor de maghiară a devenit realitate.
Dr. Csenki Deszo scria în 1894 că în secolul 15 numărul vorbitorilor de maghiară era minuscul, de vreme ce doar conducătorii şi războinicii vorbeau maghiara. În 1876 lingvistul Pal Hunfalfy scrie despre populaţia Ungariei în 1763 Că în perioada aceea limba maghiară putea să dispară. În 1848 Ungaria avea 37% vorbitori de maghiară iar în 1910 procentul a crescut la 48%. Politica de asimilare a avut succes şi după Tratatul de la Trianon când naţiunile ocupate de austrieci au fost eliberate pentru prima dată în istoria umanităţii o ţară în care vorbitorii de maghiară erau majoritari a fost creată. Asimilarea continuă şi azi, făcând din Ungaria una din ţările cele mai pure din punct de vedere etnic din Europa.
Unul din cele mai celebre cazuri de politică antiromânească a vorbitorilor de maghiară din imperiul austriac este cel al lui Badea Cârţan, un bărbat din satul Cârţa. El a călătorit pe jos la Roma ca să vadă Columna lui Traian şi a călătorit şi în ţinuturile românilor liberi din afara Transilvaniei ca să adune cărţi româneşti pe care le aducea românilor din Transilvania. A fost aruncat în închisoare de mai multe ori de autorităţile ungare pentru că aducea cărţi româneşti în Transilvania. Ultima lui dorinţă a fost să moară înafara Transilvaniei printre românii liberi. În 4 iunie 1907, 78.621 de cărţi româneşti adunate de Badea Cârţan au fost arse de autorităţile ungare în încercarea paranoică de a extirpa limba română din Transilvania. Dar acestea nu erau singurele metode de a distruge cultura română în Transilvania. De exemplul anticarul ungur Samuil Nemes în 1834 a falsificat nişte tăbliţe cerate romane pentru a „dovedi” că Imperiul Roman a folosit nişte „proto-unguri” în minele din Dacia, ca să arate că ungurii erau prezenţi în Transilvania de 2000 de ani. Această practică continuă şi astăzi când vorbitorii de maghiară din România fac tot ce pot pentru a suprima informaţiile istorice şi arheologice despre romani, cum s-a întâmplat la Jigodin, unde autoritatea vorbitoare de maghiară a demolat un sit arheologic dacic sub scuza că voiau să construiască o antenă de telecomunicaţii.
Multe artefacte dacice au fost furate şi duse la Buda Pesta cum ar fi piesele încărcate în 1944 într-un tren militar care oficial a fost bombardat imediat ce a ajuns în Ungaria.
În 1914 Austria a mers la război şi împreună cu ea şi provincia Ungaria (N.N. Ungaria avea să devină stat pentru întâia oară în 1920 odată cu atât de urâtul, pentru vorbitorii de maghiară Tratat de la Trianon). România a intrat şi ea în luptă împotriva Austriei pentru a elibera Transilvania de asupritori. Mii şi mii de români din Ardeal au trecut munţii riscându-i viaţa (deoarece românii prinşi că trec munţii erau spânzuraţi), pentru a se înrola în armata română. Astăzi majoritatea oraşelor şi satelor transilvane au monumente comemorative care conţin liste lungi de nume ale acestor eroi transilvăneni care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Transilvaniei de sub dominaţia austriecilor şi a vorbitorilor de maghiară. Austria a pierdut războiul şi în 1918 românii din toate colţurile Ardealului şi-au trimis reprezentanţi la Alba Iulia unde s-a votat unirea cu Patria. Comunitatea germană din România a votat şi ea pentru unirea cu România. Armata română a intrat în Transilvania şi a alungat maghiarii înarmaţi afară din ţară. Pe când se retrăgeau vorbitorii de maghiară au comis o serie de masacre. Ei au mutilat, ars de vii, torturat şi ucis mulţi ţărani nevinovaţi în sate ca: Bologa; Marlaca; Mihalţ; Filea de Sus; Covăsinţi; Tăuţi; Mândru; Poeni ; Sohodol şi altele.
În anul următor, (1919) Ungaria a fost ocupată de regimul bolşevic al evreului Bela Kuhn (numele real Cohen) care a încerca să implanteze în Ungaria acelaşi bolşevism care era implantat cu sălbăticia, cunoscută, în Rusia. Armata română a intervenit prompt a ocupat Budapesta şi a salvat Ungaria de Bolşevism. Maşina de propagandă ungară avea să înceapă din nou să livreze minciuni vestului, spunând că românii jefuiesc Budapesta şi comit atrocităţi. Dar martorii oneşti ca jurnalistul american Charles Clark au prezentat situaţia adevărată pentru posteritate. În cartea sa „România Mare” publicată în 1922 el scrie că înainte să plece spre Budapesta se afla sub influenţa propagandei mincinoase maghiare şi se aştepta să vadă o ocupaţie haotică şi violentă a românilor. El continuă să spună că nu numai că românii nu s-au răzbunat pentru cei 1000 de ani de genocid continuu comis de către vorbitorii de maghiară în Ardeal şi să demoleze Budapesta aşa cum se aştepta ci chiar au normalizat viaţa oamenilor. El scrie că mâncarea capturată de la bolşevici a fost împărţită populaţiei înfometate a Budapestei şi că trenuri continuau să aducă alimente locuitorilor acesteia”.
*
Am oferit vizitatorilor acestei pagini, componenta audio, a documentarului propus marelui public, indiferent de graniţele în care sălăşluieşte, de către una din cele mai reprezentative şi onorabile mijloace media, care este BBC-ul, care socotim noi, vede istoriografia română şi maghiară nepartizan. Am socotit că pe ofensiva, de o agresivitate ieşită din comun a componentei maghiare a fiinţei româneşti, se încearcă repetabilitatea unor clişee istorice, ne referim la instrumentele prin care s-au autonomizat în 1867, clamându-se că se luptă pentru identitatea cultural-etnică a vorbitorilor de maghiară dintre fruntariile noastre, în condiţiile în care în mod deliberat agresează spiritul românesc. Ne referim la fetiţa cu bentiţă tricoloră. La tânărul Cosmin … din Sfântu-Gheorghe ameninţat cu moartea pentru îndrăzneala de a compare în spaţiul românesc cu o eşarfă tricoloră, completând cu obrăznicia de a arbora, în corpore, în anumite localităţi cu populaţie maghiară, drapele negre în ziua sacră a Sărbătorii Naţionale a României. Ne referim la vizitele de încurajare a iredentismului maghiar propuse de către Preşedintele Republicii Maghiare şi Primul Ministru al aceleiaşi ţări
care intră fără oprelişti în România pentru a participa la manifestări şi cu componentă, antiromânească. Ne referim la dimensiunea până la care a ajuns obrăznicia maghiarofonă exprimată prin concesia ce li s-a făcut prin dreptul de a murdării faţa Municipiului Arad cu expunerea monumentului a 13 generali maghiari autori nemijlociţi ai progromului genocidal soldat prin sacrificarea prin crimă a 40.000 de români în 1848-49, şi distrugerea din temelii a câteva sute de sate româneşti. Ne referim la demolarea bisericilor şi în special a mânăstirilor ortodoxe până la a le scoate din circuit prin distrugere pe cele din urmă în totalitatea lor astfel că în momentul eroic al instaurării administraţiei române (1918) în spaţiul transilvan să nu mai existe nici o mânăstire ortodoxă. Ne referim în ordine la canibalismul etnic, prin care prin procedee de curăţare etnică au făcut din largi pături etnice româneşti vorbitori de limbă maghiară.
Am socotit că prezentând relaţiile maghiaro-române pe un segment istoric milenar dintr-o sursă ce nu poate fi acuzată de politicianism, determinăm o bună informare vizitatorilor acestei pagini.
Pe de altă parte ţinem să precizăm că trădătorii de neam şi de limbă din comunităţile române, sârbeşti, croate, slavone şi slave şi de orice altă culoare, care au adoptat limba maghiară ca urmare a fluxului de curăţare etnică, purtat prin campaniile seculare ale autorităţii vorbitorilor de maghiară, puse în pagină de BBC, au înmagazinate în aparatele lor genetice structurile de cultură şi civilizaţie a antecesorilor lor de peste milenii, şi adunând în etnia compozită maghiară, de astăzi, aceşti produşi ai altor civilizaţii, ungurii au spurcat cu influenţe străine spiritul şi civilizaţia antecesorilor lor primordiali diluând, spiritul mongoloid invocat de către Ducsa Csaba, până la dispariţia mesajului cultural etnic aparţinând antecesorilor primordiali.

25 ianuarie 2015-
Conspect după documentarul prezentat de către BBC, cu uşoare note de autor semnate:
Tiberiu Vanca

UNGURII ŞI-AU DISTRUS
IDENTITATEA ETNICĂ
Suntem tributari părerii că omul se naşte încărcat de afecte caracteristice liniei sale genealogice văzută în profunzime, începând cu omul primordial coborât din primate, aducând din adâncul mileniilor liniile comportamentale, afectele şi de ce nu şi deficienţele antecesorilor ce au format fie linia strict familială fie cea a grupului din care aceştia au făcut parte, iar moştenirea acelor valori transportate pe cale genetică în contemporaneitate configurează caracterul etnic al unei populaţii, pe care o încarcă cu afecte de cultură şi civilizaţie caracteristice timpului istoric prin care s-au filtrat generaţiile antecesoare, in felul acesta în fiecare individ aparţinând unui grup etnic, curat, sunt depozitate, amintiri neconştiente, în sensul că purtătorul deşi crede că sunt afecte proprii, in fapt sunt moşteniri etnice preluate din trecutul celor din care coboară. Amintirile moarte şi afectele sumei tuturor indivizilor unei grupări, mai multor grupări, până la nivel de populaţie, asociate cu practica comportamentală, cu prejudecăţile, cu capacitatea creativă a timpului de referinţă, naşte poporul sau naţia şi determină prin formele specifice de cultură, practicate, o civilizaţie distinctă, doruri, aspiraţii-năzuinţe, şi dragostea generalizată care este patria şi poporul, cele din urmă rezultante afective ce determină liantul ce contribuie la formarea şi menţinerea întru solidaritate a populaţiilor cu o anume caracteristică etnică.
Audiind şi conspectând titrarea în română a unui studiu prezentat de către BBC, întitulat „Ungaria I”, am rămas cu sentimentul straniu că,
NU MAI EXISTĂ UNGURI
Cât doar o mulţime compozită rezultată dintr-un secular proces de „canibalism etnic” prin care prin ură asociată cu teroare, iar despre dispreţ, să nu mai vorbim, minoritari fiind, şi-au adjudecat în varii regiuni aparţinătoare altor civilizaţii puterea de a se manifesta ca majoritari, iar prin mijloace criminale de curăţire etnică să-i asimileze obligându-i să comunice „în limba maghiară”, care, însă, nu este limba antecesorilor huni sau cum se vor mai fi numit ei, cât o limbă de cancelarie, într-o vreme vorbită doar la curtea conducătoare, la vârfurile nobiliare şi la conducerea aşa numitei armate. În studiul de referinţă nu se utilizează noţiunea „ungur” cât pe cea de „vorbitor de limbă maghiară”. Aşadar România, Slovenia, Serbia şi Ucraina, se învecinează cu ţara „vorbitorilor de maghiară” şi nu cu ungurii.
Că lucrurile stau astfel invit vizitatorii acestei pagini să urmărească studiul de referinţă , realizat prin strădania noastră de a pune în pagină titrarea în română a fluxului discursiv al naratorului. De imagini nu este nevoie pentru că acestea nu au legătură cu comunicarea cât sunt pur şi simplu agrementale, pentru simplu motiv că subiectul receptor trebuie să preia mesajele audio dintr-un mijloc de cultură video-audio.
*
„… locurile în care s-au stabilit (n.n. triburile din care s-a născut poporul maghiar) –Panonia şi mai târziu Transilvania, erau locuite de slavi şi români. Aceştia erau organizaţi în mici state, cum era cel al românului Gelu, menţionat de diferite cronici medievale ca „Gesta Hungarorum”, scrisă de Anonimus. Triburile asiatice erau însoţite de alte triburi migratoare pe care le-au întâlnit în drum spre Europa. În secolul 13 cronicarul Simon de Keza scrie că aceste triburi … au fost organizate în 102 clanuri (n.n. vizitatorul acestei pagini va avea de observat de la bun început că cei ce sunt asumaţi ca strămoşi primordiali ai „vorbitorilor ( de azi) de limbă maghiară” era de la bun început o masă compozită de structuri etnice şi nu una aparţinătoare unei civilizaţii curate). Că majoritatea triburilor asiatice care au ajuns în Europa au jefuit continuu, până au fost învinse de regele german Otto Cel Mare şi forţaţi să se aşeze printre slavi şi români în Ungaria de azi. De acolo au încercat să cucerească Transilvania şi alte zone din est, dar au eşuat. Transilvania avea să fie cucerită complet în secolul 13 de regele Bela III. Ca şi în Franţa unde regatul a fost numit Franţa după numele francilor care au cucerit-o chiar dacă ţara era locuită majoritar de gali, aşa şi numita Ungaria deşi întreaga populaţie era formată din slavi şi români, şi nu exista la acea dată, acolo, nici un singur ţăran ungur. Teritoriul avea să fie împărţit şi condus de diverşi cnezi români şi slavi, de exemplu, până în secolul 12 cronicile maghiare şi alte surse menţionează continuu cnezatele românilor din (Atenţie!) „Ungaria” şi România de azi, sub numele de „Universitas Valachorum”, dar acestea se aflau sub dominarea unei puteri centrale Ungare. Aşa avea să înceapă răspândirea limbii maghiare. Toţi cei care aveau treabă cu aceşti conducători Ugrici trebuia să le înveţe limba. Chiar şi după ce aceste neamuri Ugrice s-au pierdut complet, limba Curţii Regale avea să rămână maghiara. De aceea, deşi până în 1526 când Ungaria a dispărut ca stat, aproape nici un rege nu era ungur, toţi au păstrat limba maghiară. Primul stat ungar a fost stabilit în jurul anului 1000 sub tutela Vaticanului când un individ cu numele Vajk (nume slavon), a fost botezat creştin şi a primit numele Ştefan. Asiaticii au început să înveţe „Creştinismul” de la populaţia locală. De exemplu cuvântul maghiar „Karacion”, vine de la cuvântul românesc „Crăciun” care înseamnă „Creation”.
Pentru că a fost întotdeauna majoritar românească Transilvania a fost o entitate distinctă faţă de statul medieval al vorbitorilor de maghiară, cu proprii prinţi şi proprie curte. De fapt singura dată în istorie când Transilvania a fost parte integrată a unui stat numit Ungaria, a fost după, întâiul şi înaintea celui de al doilea Război Mondial când Hitler a ocupat România şi a dat jumătate din Transilvania aliaţilor săi, vorbitorii de maghiară.
De-a lungul istoriei, vorbitorii de maghiară au arătat o ură extremă faţă de populaţia băştinaşă majoritară a românilor. Românii slabi şi / sau lacomi care şi-au abandonat limba şi au început să vorbească maghiara au arătat aceeaşi ură faţă de limba română până azi. Începutul răspândirii forţate a limbii maghiare a început în 1308 cu Carol Robert de Anjou, pe atunci principe al Transilvaniei. Până atunci limba maghiară era vorbită doar de câţiva nobili şi de către regi. Carol Robert de Anjou era sprijinit de Vatican, care a fost întotdeauna principala forţă în Ungaria medievală şi misiunea lui era să răspândească catolicismul în România. El (Carol de Anjou) a încercat să invadeze România din afara Transilvaniei dar armata lui a fost atacată şi învinsă de mica armată de ţărani români la bătălia de la Posada. Vaticanul s-a întors atunci împotriva nobililor români care conduceau „Universitas Valachorum”, despre care am mai vorbit, succesorul lui, Louis de Anjou (tot francez), a dat o lege împotriva nobililor români în 1366. Această lege cerea nobililor să treacă la catolicism. Drept urmare mulţi nobili români au trecut la catolicism şi au adoptat limba maghiară. De exemplu numele nobilului român Candea a fost schimbat în „Kendany”, Iancu de Hunedoara a devenit „Hunyady”, etc. O sută de ani mai târziu când nu mai existau nobili români, după ce toţi deveniseră catolici maghiari sau simpli ţărani, în caz că refuzaseră convertirea, toată puterea militară era în mâinile nobililor saşi, unguri şi secui, care s-au unit cu toţii împotriva majorităţii româneşti care la acea dată era compusă exclusiv de ţărani. Cele trei naţiuni au format „UNIO TRIO NATIONUM” în 1438 care a transformat românul în sclav şi străin în proprie ţară, şi a început un proces de „apartheid”. Ţăranul român a devenit proprietatea nobilului vorbitor de maghiară şi nu avea voie să părăsească moşia acestuia. Asupriţi cum erau, aceşti ţărani săraci trebuiau să ţină în spate întregul regat al vorbitorilor de maghiară, deoarece nobilii nu plăteau nici un fel de taxe. Mai mult, până în 1730 ofiţerii fiscali ai vorbitorilor de maghiară nu aveau salarii şi trăiau exclusiv din taxele (legale sau ilegale) adunate de la ţărani, de multe ori prin violenţă.
Nobilii vorbitorii de maghiară aveau dreptul să tragă în ţeapă ţăranii români (jus patibuli), să spânzure ţăranul român (jus gladi), să îl bată şi să îl tortureze. Numele de „român” a devenit sinonim cu iobag / sclav. Bisericile româneşti erau devastate sau transformate în biserici catolice, preoţii erau transformaţi în iobagi. În lucrarea sa „ Rerum Hungaricorum”, vorbind despre domnia lui Louis de Anjou, Antonius Bonfini scrie că din cauza acestor practici românii şi slavii îşi abandonau, încet credinţa ortodoxă şi deveneau catolici vorbitori de maghiară şi că la acea dată o treime din regat a devenit catolic.
Majoritatea românească era aşa de ameninţătoare pentru cei care îşi abandonaseră limba română, că în 1568 edictul de la Turda a fost semnat, care în mod ciudat recunoştea erezii ca Unitariarismul, dar nu recunoştea credinţa majoritar transilvană , ¬¬ ortodoxia românească. „N.n. Pagina de pe internet afişează două citate din edict pe care le redăm:”
În engleză: „All are equal, but sone are more equal than others!”
În română: „Toţi sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii!”
Acest tip de comportament contrasta puternic cu cel al slavilor care erau în România mai înainte şi care au răsplătit ospitalitatea românească adoptând limba română şi integrându-se în poporul român. Drept urmare pe lângă un mare număr de răscoale sângeroase a avut loc şi un exod masiv al românilor către celelalte ţinuturi româneşti din afara Transilvaniei. Astăzi unul din cele mai răspândite nume de localităţi din România este „Ungureni”. Acestea erau sate construite de cei care au fugit de genocidul care avea loc în regatul vorbitorilor de maghiară pentru a-şi păstra limba şi credinţa. După ,marea invazie a mongolilor când Cumanii au părăsit România şi s-au aşezat în Panonia, regatul ungar a început colonizarea de saşi în Transilvania pentru a putea controla mai bine zona deoarece românii erau văzuţi ca o ameninţare. Saşii aveau să se comporte la fel de sadic cu românii ca şi cei care deveniseră vorbitori de maghiară. De exemplu, satul Cârţa este menţionat prima oară când pământul românilor este furat de regele vorbitorilor de limbă maghiară Andrei II şi dat saşilor. În apropiere, la Sibiu, ca şi în alte locuri din Transilvania, românii nu aveau voie să construiască case de piatră. Pe deasupra românii din satele învecinate nu erau lăsaţi să taie lemne din pădure. Cel care era prins era spânzurat. Dacă nu era prins satul trebuia să dea un alt român pentru a fi spânzurat în locul lui. Românii aveau să ocolească ambele legi şi să construiască case din lut.
Saşii împingeau continuu românii înspre munţi. Transilvania era atunci parţial acoperită de păduri şi dacă românii defrişau o zonă pentru a construi un sat, saşii îi alungau în păduri. Unele din aceste sate construite în păduri, departe de saşi, cum este de exemplu un sat fără nume din pădurea de lângă localitatea săsească Sângotin din Sibiu aveau să fie abandonate numai după 1918 când românii şi-au câştigat libertatea în Transilvania. Chiar şi în acea perioadă, în secolul 20, în locuri ca Cristian în judeţul Sibiu, saşii nu permiteau românilor să intre în localitatea lor. Rasismul saşilor avea să dispară numai după ce Transilvania a devenit liberă, iar românii i-au tratat pe saşi cu respect şi fără răzbunare. Spre deosebire de vorbitorii de maghiară care în secolul 19 tratau saşii cu acelaşi dispreţ pe care-l aveau faţă de toţi. După moartea lui Mircea Cel Bătrân regatul vorbitorilor de maghiară a început să fie ameninţat de musulmani. În 1526 Ungaria a fost ocupată de otomani şi dispare din istorie ca stat independent până în 1920. Transilvania, ca întotdeauna, a rămas separată de Ungaria şi a rămas provincie independentă dar vasală otomanilor până în anul 1600 când voievodul român Mihai Viteazul eliberează Transilvania pentru o scurtă perioadă după cucerirea Daciei de către Romani , uneşte o mare parte din vechea Dacie într-o singură ţară. Contele transilvan Bethlen scrie că atunci când Mihai Viteazul a învins prinţul Transilvaniei, întreaga ţărănime română transilvană s-a răsculat şi a atacat vorbitorii de limbă maghiară. Chiar dacă Ungaria a dispărut în 1526 nobilii vorbitori de maghiară au continuat atacurile lor sălbatice împotriva ţăranilor români, în încercarea de a extirpa limba română din Transilvania. De exemplu guvernatorul Konrad Hiderbrand scrie că era şocat la vederea ţăranilor români care erau traşi pe ţeapă prin satele prin care trecea. El scrie că românii erau atât de asupriţi încât considerau spânzurarea un favor în locul tragerii în ţeapă. În tot acest timp, în ciuda unui veritabil genocid care avea loc, cei mai puternici dintre români şi-au păstrat limba. Chiar şi în Panonia găsim o comunitate românească puternică care în 1631 îi scrie împăratului Ferdinand II pentru a cere să li se trimită un episcop român din est. La scurt timp după aceea în 1699 Transilvania îşi pierde independenţa şi devine parte a imperiului habsburgic împreună cu Ungaria. În armata care a alungat otomanii nu se găsea nici un vorbitor de maghiară, aşa cum de-a lungul ocupaţiei otomane nu există nici o revoltă a vorbitorilor de maghiară.
Austriecii au continuat asuprirea românilor şi încercarea sălbatică de a transforma Transilvania în ţinut catolic. De exemplu în unele zone românii nu aveau voie să-şi construiască biserici de piatră. Dar în loc să treacă la catolicism românii au început să construiască faimoasele biserici de lemn …, care mai există şi astăzi. Mai mult în timpul domniei Maria Tereza, în 1774, un nou cult, numit greco-catolic a fost inventat şi unii români au fost forţaţi să se convertească şi bisericile lor ortodoxe au fost confiscate. Asta era identic cu operaţiunea „Ujmagyars” din 1854 când mulţi ţigani din Ungaria şi România au fost obligaţi să devină catolici şi li s-au dat nume maghiare. Românii vor continua să fie persecutaţi de-a lungul existenţei imperiului austriac. De exemplu românii din Banat, azi Serbia şi România, nu aveau voie să poarte haine bune, şi mii de români au fost folosiţi ca sclavi şi au muncit până la moarte pentru construirea fortăreţei de la Alba Iulia. În cele din urmă, după toate încercările de a transforma românii în catolici şi vorbitori de limbă maghiară au eşuat, austriecii vor începe să masacreze ţăranii şi să distrugă biserici şi mânăstiri ortodoxe prin oameni ca generalul Bukov care a bombardat zeci şi zeci de biserici ortodoxe şi a confiscat restul pentru catolici. Până în 1918 când Transilvania a devenit liberă, nici o mănăstire ortodoxă nu va mai exista în Transilvania.
Notă: Aşa avea să dispară şi mânăstirea din satul Vaca (astăzi Crişan) din zona Zarandului populată de „crişeni”
Bine-nţeles, pe tot parcursul ocupaţiei austriecii nu au uitat să fure cât mai multe artefacte dacice de aur, artefacte care astăzi umplu muzeele vieneze.
După secole de încercări agresive de a răspândi limba maghiară vorbitorii de maghiară încă erau o minoritate mică, nu numai în Transilvania, ci şi în Ungaria unde în 1787 vorbitorii de maghiară formau doar 19% din populaţia Budei, numită Ofen de germani, care era vechea capitală a regatului ungar. De exemplu în 1715 în Taban, un cartier din centrul Budapestei, existau 1538 gospodării din care 769 erau locuite de slavi, 701 erau germani şi numai 68 erau locuite de vorbitori de maghiară. De aceea Maria Tereza numeşte Transilvania „Terra nostra valahica”, adică pământul nostru românesc. Şi Ştefan Ludwig Roth spunea în 1846 că Româna ar trebui să fie limba oficială a Transilvaniei. Comportamentul sadic al austriecilor faţă de majoritatea română din Transilvanie a provocat multe răscoale. Geologul german Belsazar Hacquet care a făcut cercetări în Transilvania în 1763 şi 1764 scrie despre suferinţa românilor în timpul ocupaţiei austriece, citez: „Neamul acesta neglijat şi asuprit are parte de pământurile cele mai rele, mai pustii şi mai neroditoare din întreaga ţară. Dar chiar şi acestea îi sunt răpite, îndată ce sunt lăzuite şi desfundate de ei, cu sudoarea feţei pentru cultivarea porumbului, fiecare sas şi fiecare ungur poate lua în stăpânire aceste locuri chiar dacă românul (n.n. prin familie) le-a stăpânit sute de ani, alungându-l pe acesta în munţi cu toată familia sa, unde nu se află nimic în afară de stânci, sau chiar silindu-l să iasă din ţară. Dacă un sat de români se află lângă un sat de saşi sau unguri românul nu are voie să se apropie de satele acestor naţiuni privilegiate. Nimeni nu-i adresează o vorbă bună şi el nu are sărbători. Nu voi uita niciodată ultimele cuvinte spuse pe patul de moarte ale unui bătrân din Şinca Veche. El spune că se bucură că moare singur deoarece nu lasă în urmă soţie şi copii în sclavie”. Am încheiat citatul.
Cea mai mare răscoală a avut loc în 1784 când simpli ţărani din Transilvania au învins armata imperiului austriac, şocând întreaga Europă. Atât de puternic marcat a fost imperiul austriac de această revoltă ţărănească, încât ţăranul care a condus răscoala a fost numit de cronicile austriece „Regele Dacilor”, ţăran care a fost primit de trei ori de împăratul austriac, ceea ce puţini oameni din lume puteau obţine la acea dată.
După cum am arătat în episodul trecut (?), răscoale ca aceasta şi cereri de drepturi vor determina imperiului austriac să inventeze diverse teorii despre originea românilor, pentru a justifica tratamentul barbar la care erau supuşi. Aceste minciuni aveau să fie preluate şi predate în şcoli ca adevăr istoric de către vorbit

de Tiberiu Vanca la 30 January 2015 - 10:04

Am publicat acest studiu cu strângere de inimă în raport cu ungurii de bună credinţă cei care nu sunt tributari urei interetnice şi faţă de care manifest respect şi sentimente de prietenie.

Lasati un comentariu