Ziua porţilor deschise la Şcoala Gimnazială ,,Octavian Goga” Satu Mare

• publicat la: 19 februarie 2015
Ziua porţilor deschise la Şcoala Gimnazială ,,Octavian Goga” Satu Mare

Zeci de copii şi adulţi au profitat de Ziua porţilor deschise la Şcoala Gimnazială Octavian Goga , eveniment organizat cu prilejul începerii înscrierii în învăţământul primar  pentru anul şcolar 2015-2016.

             Manifestările au debutat cu o întâlnire în plen între conducerea şcolii, cadrele didactice şi părinţii însotiţi de viitorii şcolari. Cu acest prilej , părinţii au fost înştiinţaţi  în ceea ce priveşte numărul de clase aprobat  la nivelul I.S.J. Satu Mare în planul de şcolarizare , precum şi numărul de locuri aferent anului şcolar, viitor părinţii primind de asemenea şi broşuri informative. De asemenea, au aflat detalii importante referitoare la modul de înscriere în format electronic şi actele necesare.

            Cuvântul de început al doamnei director Corina Chindriş a fost urmat de prezentarea unui material în format electronic Power-point, cu imagini reprezentative din cadrul activităţilor desfăşurate la nivelul claselor pregătitoare.

            Părinţii au fost încântaţi de primirea avută şi s-au arătat dornici să fie partenerii proiectelor şcolii gazdă. Evenimentul a fost însoţit  de o impresionantă expoziţie de trofee, medalii şi diplome, pe care  elevii le-au dobândit în urma diverselor concursuri şcolare.

            Oaspeţii  mici care au trecut pragul şcolii în această zi au savurat dulciuri, au confecţionat diverse machete şi au realizat colaje minunate.

            Întreaga acţiune a fost o reuşită , doamna director Corina Chindriş mulţumeşte tuturor participanţilor prezenţi cât  şi cadrelor didactice care s-au dedicat organizării acestui eveniment.

Lasati un comentariu