Conflict familial în Urziceni

• publicat la: 25 martie 2015
Conflict familial în Urziceni

Marţi seara poliţiştii din cadrul Secţiei Carei  au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Urziceni, judeţul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată.

Din cercetările efectuate a rezultat un bărbat în vârstă de 46 de ani, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii i-ar fi aplicat soţiei sale mai multe lovituri la nivelul corpului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Persoana bănuită de comiterea faptei este cercetată în stare de libertate.                  

                                   Urmăriţi naţionali depistaţi

Ieri poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale  au depistat 2 bărbaţi care figurau ca fiind urmăriţi la nivel naţional.

Ioan T., în vârstă de 40 de ani, poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 5 ani închisoare, iar Vasile P., de 43 de ani, a fost condamnat la 6,6 ani închisoare, ambii pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

Cei 2 au fost încarceraţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, urmând a fi transferaţi în penitenciar unde îşi vor ispăşi pedeapsa.

În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi pe raza municipiului şi a  judeţului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost reţinute 7 permise de conducere, pentru următoarele abateri :   neacoardarea priorităţii de trecere pietonilor(4) şi vehiculelor, efectuarea unei depăşiri neregulamentare.  De asemenea au fost aplicate  235 contravenţii  în valoare  17000  lei.

Lasati un comentariu