Expoziţie de carte veche românească la Muzeul Municipal Carei

• publicat la: 20 mai 2015
Expoziţie de carte veche românească la Muzeul Municipal Carei

Vineri, 15 mai, cu ocazia simpozionului dedicat personalităţii arhiereului Andrei Şaguna, organizat de Despărţământul Astra Carei, a avut loc vernisajul expoziţiei de Carte Veche Românească, în incinta Muzeului Municipal Carei. Prezentarea a fost asigurată de Mihai Mocan, muzeograf la instituţia muzeală.

Expoziţia se află la parterul Castelului Karolyi, la camera 3 şi a fost vizitată de numeroase persoane şi cu ocazia Nopţii Albe  a Muzeelor de sâmbătă, 16 mai.

Cei care nu au vizitat-o încă , o mai pot face pentru a  vedea   exemplare de cărţi vechi, în mare parte religioase chiar şi din secolul al XVII-lea, printre care enumerăm un exemplar al Noului Testament, apărut în anul 1648 la Alba Iulia, o Evanghelie din anul  1682 sau o carte românească apaţinând lui Varlaam, mitropolitul Moldovei (1632-1653) în timpul domniei lui Vasile Lupu,  apărută în anul 1643 la Iaşi.

Printre alte cărţi foarte vechi se numără o Psaltire, apărută în anul 1850 la Sibiu, un Acatist,  publicat la Blaj în anul 1775, precum şi un manuscris al Cazaniei lui Varlaam, apărut la Iaşi la sfârşitul secolului al XVII-lea.

 

Expoziţia  a fost realizată de Muzeul Judeţean Satu Mare, prin implicarea  muzeografului  Paula Virag,  şi rămâne deschisă pentru public până la sfârşitul lunii mai.

Simpozionul “Andrei Şaguna şi Revoluţia de la 1848-1849”, dedicat celui care a fost primul preşedinte al ASTRA, a beneficiat de prezenţe deosebite, care au transformat pentru câteva ore municipiul Carei într-o capitală a culturii româneşti.

Au onorat cu prezenţa IPS Andrei, Părintele Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului , PS Părinte Episcop Iustin Sigheteanul de la Episcopia Maramureşului si Sătmarului, acad. Emil Burzo- preşedintele filialei Transilvania a Academiei Române, acad. Marius Porumb- directorul Institutului de Artă şi Arheologie din Cluj-Napoca, Prefectul dr.Eugeniu Avram, artistul plastic Zoe Porumb, prof.univ.dr.doc. Ioan Condor- preşedintele  Societăţii  “Avram Iancu”  Bucureşti, dr. Teodor Ardelean- directorul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”  Baia Mare, dr. Vasile Lechinţan de la Arhivele Naţionale Cluj-Napoca, dr.Ioan Lăcătuşu directorul Centrului de studii Europene Covasna-Harghita, lt.col. Mihai Moisa de la  IJJ Satu Mare, Liviu Marta, director Muzeul Judetean Satu Mare, prof. Natalia Lazăr , director al Muzeului Tari Oasului,ec.Ioan Costescu, presedintele Asociatiei Codrenii. Din partea Primăriei municipiului Carei nu a fost în sală niciun reprezentant.

 AnaMaria Roman

Lasati un comentariu