Târgul educaţional din Carei, la a II-a ediţie

• publicat la: 14 mai 2015
Târgul educaţional din Carei, la a II-a ediţie

Viitorii  liceeni  au participat la cea de-a II-a ediţie a târgului educaţional organizat de Direcţia de Cultură şi Sport Carei.  La deschidere au fost prezenţi directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Sânziana Cristea, inspectorul şcolar de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean,  Adriana Dângă, primarul  Kovacs Eugen, directorul Direcţiei de Cultură, Sport şi Turism, Bogdan Georgescu.

Acesta a  deschis oficial Târgul educaţional 2015, mulţumind instituţiilor de învăţământ liceal careiene care au venit cu standuri.

A rostit o alocutiune si Sânziana Cristea, directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională :

,,Mă bucur că sunt astăzi alături de dvs. şi de voi, dragi elevi. Această activitate vă este destinată , puteţi vizita astăzi acest târg, astfel încât să puteţi lua o  decizie cât mai bună în ceea ce priveşte  viitorul vostru. Acţiunea de astăzi face parte din campania de orientare educaţională a elevilor, campanie care se desfăşoară sub genericul ,,Îmi construiesc viitorul’’. Am avut săptămâna trecută târgul educaţiei la Satu Mare, unde au participat liceele din Satu Mare şi din împrejurimi, astăzi este la Carei şi mâine, la Negreşti. Sperăm ca vouă elevilor să vă fie util acest eveniment. Vă doresc succes tuturor!”

Cei prezenţi au putut admira cele   4 standuri ale instituţiilor  de învăţământ liceal din Carei, Liceul Teoretic, Colegiu Tehnic Iuliu Maniu, Liceul Tehnologic  ,,Simion Bărnuţiu” şi Seminarul romano-catolic  Calasantius.Fiecare liceu şi-a  personalizat  standul intr-un mod cât mai atractiv. Viitorii liceeni au putut consulta si vizualiza  oferta educaţională a fiecărui liceu, au purtat  discutii cu cadrele didactice sau cu liceeni.

Colegiului Tehnic ,,Iuliu Maniu”  a venit cu 3 standuri, unde au fost expuse obiecte confecţionate de liceeni. Şcolarii au avut posibilitatea să admire obiecte de lucru manual sau aranjamente realizate de  elevii de la turism şi alimentaţie, circuitele tehnice de la profilul electrotehnică.

O noutate este  specializarea  de biologie- chimie, care  revine din nou în planul de şcolarizare al  Colegiului Tehnic ,,Iuliu Maniu’’ din Carei, o specializare pe care liceul careian a mai avut-o în trecut în oferta educaţională.

Pentru anul şcolar 2015-2016, Colegiul Tehnic ,,Iuliu Maniu” Carei oferă locuri pentru patru clase de liceu,  la secţia română, cursuri de învăţământ profesional, atât la secţia română, cât şi la secţia maghiară, două la postliceală şi una de maiştri.

S-a remarcat  la  standul Liceului Teoretic Carei, o şcoală de excelenţă a municipiului nostru.  Au fost oferite  elevilor pliante, au putut fi admirate cupele, diplomele obţinute de liceul careian din competiţiile şcolare şi extraşcolare şi imagini video din laboratoarele şi cabinetele cu care sunt dotaţi, precum şi programele artistice organizate în cadrul liceului.

Directorul instituţiei de învăţământ, prof.Zsido Sandor, a declarat pentru Buletin de Carei   ,, Liceul Teoretic porneşte cu 6 clase de a IX-a, 3 la secţia română şi  3 la secţia maghiară la profilele matematică-informatică, ştiinţe ale naturii şi filologie. Eu aş fi făcut acest târg educaţional în cadrul săptămânii ,,Şcoala, altfel’’ pentru că atunci pot veni mulţi  copii de la sate, acum sunt luaţi de la teze, pierd orele şi asta e păcat că trebuie să înveţe, să fie cât mai bine pregătiţi. Interes este pentru acest târg, atât pentru învăţământul liceal, cât şi pentru cel profesional, care este atractiv, copii se orientează şi pentru şcoala profesională, iar asta înseamnă că liceele tehnologice îşi fac treaba foarte bine.’’

Standul liceului Tehnologic ,,Simion Bărnuţiu” a oferit informaţii despre profilul de agricultură ecologică pe care îl are acesta inclus la învăţâmânt liceal, precum şi despre  avantajele  înscrierii la o şcoală profesională, optiune pentru care liceul este recunoscut în municipiul nostru.

Directorul adjunct al Grupului Şcolar ,,Simion Bărnuţiu’’, Mircea Terheş a declarat pentru Buletin de Carei că   ,, am fost prezenţi şi la ,,Săptămâna meseriilor care s-a desfăşurat în aprilie  şi care a fost destinat învăţământului professional.Astăzi suntem la târgul educaţiei, care implică şi învăţământul liceal şi cel profesional.Dar noi, pentru anul şcolar 2015-2016 avem doar o clasă de liceu, la profilul resurse în domeniul agricultură, tehnician în agricultură ecologică şi la învăţământul profesional avem 6 clase, 3 la secţia română, 3 la secţia maghiară pe domeniile mecanic, fabricarea produselor din lemn şi textile.În domeniul mecanic avem calificările mecanic auto, agricol, lăcătuş constucţii metalice şi utilaj tehnologic, operator CNC sau operator la maşini cu comandă numerică şi la secţia maghiară, la fel.Acestea sunt calificările la învăţământul profesional de 3 ani.”

Întrebat  cum vede el interesul elevilor pentru acest târg a spus că ,, faptul că aceste două activităţi nu sunt suprapuse, am şi vorbit cu doamna inspector să nu le mai facem de două ori, fiindcă e greu să vină copii de două ori, ma ales cei de la ţară, deci au fost în  ,,Şcoala,altfel’’ la ,,Săptămâna meseriilor’’, acum e greu să mai vină  încă o dată şi din cauza mijloacelor de transport şi fiindcă e sfârşit de an şcolar, sunt teze, dar am înţeles că marea majoritate a şcolilor gimnaziale vor veni până la ora 14.00.Interesul elevilor pentru şcoala noastră e mai mult pentru învăţământul profesional, având în vedere avantajele pentru  învăţământul profesional pentru că au un loc de muncă asigurat. Deci noi le promitem că dacă şi ei vor pot să aibă un loc de muncă după 3 ani de şcoală profesională la agenţi economici care-i stimulează şi le asigură dobândirea de minime cunoştiinţe în calificările respective. Deci, practică în clasa a IX-a facem numai la şcoală, în rest profesionala se face la agentul economic.”

Liceul Romano-Catolic Calasantius  are ca ţintă elevii de secţie maghiară şi au pregătit un stand cu o hartă a lumii în care au prezentat specializarea de turism din  oferta educaţională cu care îi aşteaptă pe elevi în anul şcolar 2015-2016.

,,Noi avem 3 clase de IX-a pentru anul şcolar  2015-2016,  prima dintre  specializări este  ştiinţe ale  naturii şi în acest an şcolar o să combinăm cu specializarea de bilingv, limba engleză şi limba germană, a doua specializare este teologia, profil uman şi învăţământul profesional de 3 ani, alimentaţie publică turism, cu specializarea chelner-ospătar în unităţi de alimentaţie publică. Mai avem clase de a V-a şi clasa pregătitoare”, a spus prof.Mircea Dohan.

Tania Tamba , elevă în clasa a VIII-a la şcoala din Tăşnad a declarat pentru Buletin de Carei că a văzut ofertele liceelor din Carei care ,,sunt interesante, atât cea a liceului Teoretic, cât şi a liceului ,,Iuliu Maniu” care are specilizări tehnice şi de turism şi alimentaţie, care mă atrage, însă eu m-am decis să mă duc la Liceul Teoretic, la profilul ştiinţe ale naturii.”

Tot pentru Buletin de Carei, directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Sânziana Cristea a declarat că ,,acest târg s-a organizat la Carei la solicitarea liceelor careiene, este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru şi este bine că fiind aici ,elevii din Carei şi împrejurimi au posibilitatea să participe. M-am uitat la standurile poregătite de licee şi sunt atractive. Este un eveniment binevenit pentru elevii clasei a opta care află informaţii utile pentru decizia lor de continuare a studiilor. Am înţeles că deja sunt mai multe şcoli care au vizitat târgul şi sunt aşteptate şi alte şcoli şi felicit liceele pentru implicare şi pentru deschiderea de a participa la acest eveniment. Pentru elevii careieni e o oportunitate mare că s-a organizat acest târg   unde se pot vedea standurile, pot să discute, să schimbe impresii, se adună şi vrând, nevrând copii îşi mai aruncă ochii şi pe ceea ce înseamnă muzeu, castel, poate sunt copii care nu au văzut niciodată castelul, mai ales cei de la sate sau de la Tăşnad şi astfel se împuşcă doi iepuri deodată.’’

 AnaMaria Roman

Lasati un comentariu