Pagina principala / Opinii / Zborul de probă

Zborul de probă

Bunilor mei nepoţi : Gabriel  şi Mihnea la plecarea  în lume, şi cu nostalgie ieşiţilor în   viaţă de la Colegiul Iuliu Maniu Carei   continuatorii tradiţiei lăsate de   Liceul „Vasile Lucaciu”, pe care l-am absolvit în vremile roşii (1952)

 

ZBORUL  DE   PROBĂ

V-am văzut aşteptând. Era la sfârşitul acestui an şcolar. Deşi în fapt  de primăvară, prima numărătoare a bobocilor s-a făcut, sunteţi mulţi, de  ordinul miilor, bărbaţi şi femei abia ieşiţi din copilărie. În rândurile   voastre este rumoare. Neastâmpărul ce a înlocuit jocul şi hârjoana este   evident, iar semnificaţia lui este definită prin dorinţa de angajare. La   porţile răspunderii stă un nou detaşament.

Aţi cerut aripi. Distribuitorii aveau şi aripi întregi şi fragmente de   aripi. Dacă bine ţin minte, voi aţi fost echipaţi cu aripi noi. Fărâmele   nu erau pe măsura vredniciei voastre. Către seară, când peste sălile ce    până mai ieri vă erau atât de familiare, s-a aşternut grea tăcerea, distribuitorii ce-şi încheiaseră treburile, cu gând de ordine, au aşezat  pe câteva pale de vânt rupturile neconsumate. S-a umplut văzduhul. Şi-a   fost semn că pruncii ţării au crescut. Uimiţi, drumeţii şi-au ridicat   privirile, cu gând de laudă pentru mânjii ce n-au acceptat puţinul,   pentru voi care n-aţi vrut să vă edificaţi personalitatea cu cioburi de   înţelepciune.

Atunci când vi le-au înmânat, distribuitorii v-au zâmbit, vrând parcă să   vă asigure că au miraculoasa însuşire de a se undui sub soare, de a   străluci fără pereche.

Păstraţi-le neîntinate. Sunt mijloacele prin care vă este apropiată  cunoaşterea şi prin care efortul vostru se adaugă spiritualităţii şi   meritului epocii. Nehotărârea, neangajarea, abandonarea aspiraţiilor    generaţiei voastre, vor aşeza pe aripi pete opace a căror persistenţă vă  va întrista.

Dacă zborul de probă nu va fi perfect pentru toţi, nimic nu va fi   pierdut. Ştim că veţi încerca şi veţi reuşi să vă curăţaţi efortul de   amănuntele care la prima încercare v-ar putea paraliza aripile.

Atunci când vă va veni rândul să vorbiţi mulţimii, sau când veţi socoti  că aţi dobândit vocaţie pentru o astfel de întreprindere, când ideile vă   vor clocoti, pentru a se adăuga peisajului civic, când dragostea vă va  deveni atât de cuprinzătoare încât dori-veţi să acoperiţi sub ea   lucrurile şi faptele lumii, să luaţi aminte că drumul acesta nu este   lipsit de capcane şi că ascultătorii nu vă vor da crezare înainte de a    se încredinţa că sunteţi liberi de impostură. Lucrurile stau astfel    pentru că ei urăsc în mod cu totul particular acest abominabil viciu.

In timp ce voi le veţi vorbi, cei destinaţi ascultării, instalaţi în    confortabile fotolii, se vor perinda unul câte unul, în desăvârşită  ordine, prin tainiţele conştiinţei voastre. Vor privi, vor observa  înregistrând totul. Dacă în tihnitul lor periplu nu vor afla stâlpii de   civilitate, caracteristici vârstei voastre, aliniaţi şi vopsiţi după   tipic, dacă liniile de acces, rafturile şi spaţiile de mişcare nu vor   respira iz de bună gospodărire şi rafinat gust, nu-i veţi convinge, mai    mult, nu vă vor asculta şi, arătându-vă „cu degetul”,vă vor admonesta că    aţi atentat la timpul lor.

Tiberiu Vanca