Ziua Eroilor sărbătorită şi la Scărişoara Nouă

• publicat la: 21 mai 2015
Ziua Eroilor sărbătorită şi la Scărişoara Nouă

,,Opriţi-vă, o clipă, năvalnici trecători,

Voi ce striviţi în cale nevinovate flori,

Opriţi-vă, o clipă, urmaşilor voioşi,

Trecutul vă recheamă spre morţii glorioşi…’’

            Ne-a învrednicit Dumnezeu să trăim pe nişte locuri deosebit de frumoase. Iubeşte-ţi ţara române! Să fii mândru de locul cinstit ce-l ai între popoare! Ne-am ridicat la un loc de înaltă vază între neamuri prin trudă şi prin vrerea de a ne lumina şi de a ţine pas cu neamurile mai înaintate.

            Iubitori de neam şi ţară am fost şi suntem! Acesta a fost motivul pentru care avem o istorie bogată în nume de ,,Eroi”.  De când s-a zămislit, poporul român a fost scut şi pavăză în lupta împotriva păgânilor care au încercat să-i calce hotarele. Apărarea pământului străbun a zămislit eroii neamului românesc atât de greu încercat.

            Joi, 21 mai 2015, clopotele Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Scărișoara Nouă au bătut pentru pomenirea eroilor neamului.

               Cu profundă recunoştinţă în suflete şi în conştiinţe, după Sfânta Liturghie, credincioșii, îmbrăcați în frumoase straie moțești, împreună cu preotul paroh  Zota Marius s-au îndreptat spre Parcul 25 Octombrie din centrul satului unde, alături de elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai autorităților locale și partidelor politice au participat la o manifestare solemnă de cinstire și recunoștință față EROII neamului românesc.

            Toți cei prezenți au simțit Lumina Zilei Eroilor din Ziua Înălţării la Ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care s-a  revărsat  în sufletele lor, învăluiți de sentimentele înălţătoare ale iubirii de Dumnezeu, de Neam şi de Patrie.

           După săvârșirea Te Deum-ului comemorativ și pomenirea eroilor neamului, s-a intonat imnul național, s-au depus coroane de flori, au urmat diferite alocuțiuni rostite de către  primarul  Varga Cosmin, director Duțescu Diana, prof. Jurj Rodica- președinta Societății cultural-patriotice ,,Avram Iancu” filiala Carei, profesoara de istorie Tașnadi Alina de la Școala Gimnazială Pișcolt și un program artistic susținut de elevii din comună îndrumați de doamnele învățătoare Mureșan Maria, Erdei Liana și Jurj Rodica.

            În piatra de granit din care este ridicat monumentul, sunt încrustate numele eroilor din Scărișoara Nouă. Dragostea de neam și patrie s-a manifestat la scărișoreni întotdeauna. Dorința de a lupta pentru o idee nobilă a fost în sângele moților ceva înnăscut, un dar primit de la Dumnezeu.

        “Călătorule tânăr sau vârstnic, de câte ori vei întâlni în drumurile tale o cruce pe a cărei piatră este săpat un nume de erou, opreşte-te măcar o clipă, descoperă-te şi gândeşte că fără jertfa celui de acolo ar fi fost imposibil ca tu să trăieşti astăzi liber, să iubeşti soarele, florile, munţii şi râurile pe care le-a apărat şi ţi le-a lăsat moştenire infanteristul, vânătorul de munte, artileristul, tanchistul, marinarul şi aviatorul erou.”

               Cinste tuturor! Să le păstrăm în memoria nostră și să le cinstim cum se cuvine amintirea!

Lasati un comentariu