Zeci de posturi vacante la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare

• publicat la: 21 iulie 2015
Zeci de posturi vacante la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare

Persoanele care doresc să lucreze în administraţia publică şi în instituţii de stat  au oportunitatea să depună dosare de înscriere la zeci de posturi vacante în luna iulie. Printre instituţiile care pun la dispoziţie cele mai multe posturi se numără Consiliul Judeţean prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Administraţia Domeniului Public Satu Mare. Se caută atât muncitori necalificaţi, cât şi muncitori calificaţi, cu studii superioare sau medii. Printre posturile vacante se numără cele de referent IA din cadrul Serviciului publicitate imobiliară,  şef birou, consilier juridic, inspector de specialitate  din cadrul Administraţiei Domeniului Public,  asistenţi sociali,psihologi, asistenţi medicali, medic specialist,  instructor de ergoterapie, infirmieri sau funcţionari.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă de referent IA din cadrul Serviciului publicitate imobiliară.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare din Satu Mare, str. Martirilor Deportaţi, nr. 52, etaj III, camera 101, telefon: 0261/714.262.

Consiliul Județean Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel:

  1. asistent social debutant S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei;
  2. medic specialist S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei;
  3. kinetoterapeut S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei;
  4. asistent medical S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei (2 posturi);
  5. asistent medical PL – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei (6 posturi);
  6. instructor de ergoterapie principal M – CIAS „Alexandru” – Carei (2 posturi);
  7. infirmier G – CIAS „Alexandru” – Carei (11 posturi);
  8. muncitor calificat în bucătărie – CIAS „Alexandru” – Carei;
  9. psihopedagog S – CIAS „Alexandru” – Carei;
  10. funcționar M – CIAS „Alexandru” – Carei.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • asistent social debutant S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei;
    • diplomă de licenţă în specialitate;
    • aviz de exercitare a profesiei de asistent social.
  • medic specialist S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei;
    • diplomă de licenţă în medicină;
    • examen de medic specialist;
    • stagiu de rezidenţial terminat.
  • kinetoterapeut S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei;
    • diplomă licenţă în specialitate;
    • 6 luni vechime în specialitate.
  • asistent medical S – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei (2 posturi);
    • diplomă licenţă în specialitate;
    • 6 luni vechime ca asistent medical;
    • autorizaţie de liberă practică valabilă.
  • asistent medical PL – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „Cristiana” – Carei (6 posturi);
    • studii postliceale sanitare;
    • minim 6 luni vechime în specialitate;
    • autorizaţie de liberă practică valabilă.
  • instructor de ergoterapie principal M – CIAS „Alexandru” – Carei (2 posturi);
    • diplomă de studii medii;
    • minimum 4 ani vechime în activitate.
  • infirmier G – CIAS „Alexandru” – Carei (11 posturi);
    • studii generale;
    • minimum 6 luni vechime în activitate;
    • curs de infirmiere.
  • muncitor calificat în bucătărie – CIAS „Alexandru” – Carei;
    • studii generale;
    • curs de calificare bucătar;
    • 2 ani vechime în meserie.
  • psihopedagog S – CIAS „Alexandru” – Carei;
    • diplomă de licenţă în specialitate;
    • 6 luni vechime în specialitate.
  • funcționar M – CIAS „Alexandru” – Carei.
    • diplomă de bacalaureat;
    • 6 luni în vechime
    • Concursul se va organiza conform calendarului următor
  • 29 iulie 2015, inclusiv: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 05 august 2015, ora 11:00: proba scrisă – Satu Mare, str. Corvinilor, nr. 18 (sediul D.G.A.S.P.C. Satu Mare);
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind alte condiţii specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Consiliului Județean Satu Mare din Piața 25 Octombrie nr. 1, etaj. 6, camera 8, Biroul Resurse Umane, Salarizare, telefon: 0261/768.830.

 

Administraţia Domeniului Public Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale, vacante, astfel:

  1. şef Birou Administrare Cimitire S II;
  2. consilier Juridic S II;
  3. inspector de Specialitate S II.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficiala. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Administraţiei Domeniului Public, Satu Mare, str. Martirilor Deportaţi, nr. 25, Județul Satu Mare, telefon: 0261/713.454.

 

Mai aveţi la  dispozitie o zi pentru a vă depune dosarul dacă sunteţi interest de un post de îngrijitor curăţenie, asistent social, psiholog, lucrător social, infirmieră la Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare.

Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată/determinată a funcțiilor contractuale de execuție, după cum urmează:

 

Centrul Multifuncţional ,, Alter Ego” :
Ø Îngrijitor curăţenie – 1 post, studii medii.
Centrul Social de Urgenţă pentru Adulţi :
Ø Asistent Social – 1 post – durată determinată, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în domeniul asistență socială, specialitatea asistență socială;
Ø Psiholog – 1 post, studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul psihologie, specialitatea psihologie;
Ø Lucrător Social – 1 post, studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
Ø Îngrijitor curăţenie – 1 post, studii medii.
Centrul Social „Prichindel” :
Ø Infirmieră – 1 post , studii medii;

Dosarele de înscriere la concurs se depun la Biroul Resurse Umane Salarizare, până la data de
22 Iulie 2015 inclusiv, orele 14,00.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relatii suplimentare la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, str. Ilișești, nr. 4, telefon 0261/714.196, interior 116.

 

Două posturi de asistenţi medicali şi unul de referent educator  sunt vacante  la Centrul Creșe în Sistem Public Satu Mare.

 

În data de 10 August 2015 orele 10,00 proba scrisă şi în data de 12 August 2015 orele 12,00 interviul, pentru ocuparea următoarelor funcţii contractuale vacante din cadrul Centrului Creșe în Sistem Public:

  • Ø Asistent medical principal – 1 post, studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă în domeniul asistență medicală, specialitatea asistenţă medicală;
    Ø Asistent medical principal – 1 post, studii postliceale absolvite cu diplomă în domeniul asistență medicală, specialitatea asistenţă medicală;
    Ø Referent-Educator Debutant – 1 post, studii liceale pedagogice sau psihopedagogice, respectiv studii medii liceale pedagogice sau psihopedagogice, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
    Dosarele de înscriere la concurs se depun la Biroul Resurse Umane Salarizare, până la data de
    22 Iulie 2015 inclusiv, orele 14,00.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relatii suplimentare la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, str. Ilișești, nr. 4, telefon 0261/714.196, interior 116.

comentarii

de andrei la 21 iulie 2015 - 18:49

mafiotii se folosesc de banii guvernului adica ai tuturor cetatenilor care platresc taxe si impozite ca sa dea posturile la comunistii rosii de parca alti oameni nu ar fi competenti!!1
ia uitati la ei ce competenti sunt la tras banii din casa de bani a statului roman ca daca ii lasi singuri ei nu castiga nici sa isi cumpere o paine!
umbla luna trecuta o consiliera psd sa faca liste cu clienti pentru cursuri de ingrijire batrani si ca sa nu ajunga pe lista si oameni competenti a trecut si handicapati psihic si membri de familie de la angajatii de la institutiile din curtea directiei copilului pe oricine numai ca sa incaseze sumele date de uniunea europeana si la oameni le scoate ochii cu ceva maruntis!
rusine sa va fie!

de marian la 21 iulie 2015 - 22:36

Felicitari DGASPC Satu Mare pentru actiunea comunista de ocupare a postului de administrator la centrul Cristiana Carei, cand un om competent ia la examenul scris aproape nota 9 iar la interviu ia nota 5 ca sa puteti sa-i dati serviciu unui incompetent de PSD-ist care a luat 7 la scris si 9 la interviu ,ca doar e de-al vostru. Cum din pacate interviul nu poate fi contestat decat de conducerea CJ si asta nu se v-a intampla ,cei rosii isi ranjaza oamenii in posturi.

de dominic la 21 iulie 2015 - 22:42

Dar fostul primar PSD de Piscolt pe ce criterii a ajuns la Tasnad si acuma a primit postul de sef de Centru la Carei . Ce pregatire are el in domeniu? Cand el se pricepe doar la vandut gazolina? Postul fiind cu dedicatie celorlalti candidati li s-au respins dosarele. PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE!!!!!!!!!!!!!!

de tasnadean la 21 iulie 2015 - 22:44

La Tasnat , sef Centru va fi tot unul de-al lor, tot rosu?

de Careian la 22 iulie 2015 - 06:40

Iaiiiiiiiii..da ce va mirati ? Ai lor trebuie sa fie asezati in posturi bune,ca ceilalti n-au loc de ei.Sa le fie rusine ! Toata lumea stie pe ce criterii se ocupa aceste posturi! Da asta se va vedea si la VOT !0 Voturi la anu !!!!

de mister la 27 iulie 2015 - 08:27

ceva ce nici nu merita comentat,asta se stie de cand ca toti sunt alesi pe criterii politice,mare lucru la noi se cer incompetenti pe functii de conducere!

de botis marin la 19 martie 2016 - 17:35

nu trrebuie sa facem comentari l nimeni pentru ca nu este frumos si nu ne sta obceiuri sa comantam de alti

de botis marin la 19 martie 2016 - 17:36

pentru ca nu culoarea partidelor conteaza si examenul si interviul

Lasati un comentariu