Invitație participare tabăra Școala de Vară a Tinereții – Educația Altfel

• publicat la: 24 august 2015
Invitație participare tabăra Școala de Vară a Tinereții – Educația Altfel

Dragi părinți,

Școala de vară a tinereții nu este doar o tabără care să ocupe timpul copilului dumneavoastră în perioada vacanței.

Este ceva mai mult: o călătorie în aventura cunoașterii, cu ghizi calificați în metode de educație alternativă, ”antrenori” în gimnastica minții atât de vivace a copilului dvs, artiști pricepuți în formarea capacității de exprimare și de relaționare.

Este rezultatul muncii unei întregi echipe de specialiști care au gândit și conceput, pentru cele  7 zile de tabără, un program complet de educație alternativă.   Cele mai avansate sisteme de educație alternativă (Montessori, Waldorf) statuează că modalitatea prin care copiii asimilează în mod natural cunoașterea în toate domeniile este jocul. Rolul formatorilor, al educatorilor este acela de a gândi jocuri pentru dezvoltarea intelectului și de a le ghida. Școala de Vară a Tinereții – Educația Altfel oferă tocmai acest mix de îndrumători și de jocuri care îl aduc pe copil pe calea unei maturități armonioase și împlinite din punct de vedere emoțional și profesional.

Tabăra este organizată în stațiunea Neptun, în perioada 31 august – 7 septembrie 2015 și organizată de Asociatia Culturala Daria’S și Manifest Events.

Preț: 1050 ron.

 În cost sunt incluse cazare și pensiune completă ( 7 nopți) la Hotel Terra- Caraiman, Apolo, suport curs și ateliere de lucru,  instructori coordonatori, supraveghetori, program educațional, materiale foto, video, edificare în dezvoltare personală și decizională.

Ateliere și cursuri: exerciții de antrenare a minții (în fiecare dimineață), curs de comunicare, exerciții de comunicare și de creativitate lingvistică (verbal și scris), curs de actorie, curs de nutriție, terapie prin muzică și dans, exerciții de respirație, teste de inteligență și creativitate.

Micul explorator: programul include și o zi în  parcul de aventură”Paradisland” de lângă stațiunea Neptun – unul dintre cele mai complexe astfel de parcuri din Europa de Est http://www.paradisland.ro

Programul este gândit să dezvolte și să antreneze abilități ale secolului 21: gândirea critică & rezolvarea problemelor, creativitate & inovație, comunicare & colaborare, socializare, edificare. Se asigură asistență medicală pe toata perioada taberei. Notă: programul detaliat în putem trimite, pe mail, la solicitarea celor interesați.

Invitat special: Claudia Motea

Workshop LET’S PLAY TOGETHER

Teatrul Inspiraţiei şi Jocului

Acest workshop este o invitaţie pentru toţi cei care iubesc arta jocului scenic şi care vor să exploreze exuberanţa şi entuziasmul de a juca în piese de teatru și, nu numai.

Incluzând elemente din metodele lui Michael Chekov, Stanislavsky, Lee Strasberg, Sanford Meisner, Viola Spolin şi alţii, acest workshop este conceput de artişti profesionişti din Los Angeles, California , cu o experienţă de peste treizeci de ani.

Folosind o ideologie  orientată spre mişcare şi inspiraţie, workshopul propulsează imaginaţia la niveluri care n-au fost explorate înainte. Scopul este terapeutic de a ajuta pe tineri să ia cele mai bune decizii, devenind cât se poate de confidenți şi de interesanți ca indivizi.

Fiţi doritori de Joc şi veniţi într-o ţinută vestimentară lejeră să explorăm împreună stiluri de actorie incluzând exerciţii de respirație, improvizaţie, mişcare, concentrare şi relaxare.

Garantat, veţi avea o experienţă plină de voie bună şi încântare! Vă așteptăm cu mult drag!

Workshopul conține 3 module, fiecare modul durând 5 ore. 

CINE ESTE CLAUDIA MOTEA?

      Timp de zece ani, Claudia Motea s-a impus în Canada, atât ca actriţă dar şi ca dramaturg, câştigând importante premii pentru actorie şi dramaturgie în cadrul festivalurilor de teatru și film canadian. (Best actress, Best Original Script, Best Production, Best Audience Award- și o nominalizare Brickenden Award similar cu Premiul de Excelență în dramaturgia canadiană -at the London Theatre Film Festival). Debutul ei hollywoodian a fost în 2010  la The Magic Castle în showul de varietăţi The Big IF. Alte participări în USA : Hollywood Film Festival, Los Angeles Comedy Fest, Hollywood Fringe Festival, New York in LA, Lincoln Center Theater Festival.

Echipa:

Actor Claudia Motea

Profesor Constantin Amariței

Coach Life & Speaker: Stoica Viorel

Adrian Radu: profesor decision-making și știintele educației

Organizatori: Asociatia Culturala Daria’S si Manifest Events  in parteneriat cu Primaria Municipiului Mangalia , email: office@festivalultineretii.ro

 Contact: Stoica Viorel tel:0761228781

office@festivalultineretii.ro

www.festivalultineretii.ro

www.darias.ro


Lasati un comentariu