Pagina principala / Cultura Invatamant / Calendar cultural al lunii septembrie. 123 de ani de la naşterea lui Aurel Coza

Calendar cultural al lunii septembrie. 123 de ani de la naşterea lui Aurel Coza

În acest an se împlinesc 23 de ani de la moartea istoricului medievist de talie europeană, careieanul Francisc Pall, pe data de 25 septembrie. Anul acesta se împlinesc 101 de ani de când Aurel Vlaicu s-a înălţat la cer cu un planor construit de el.

Festivalul Internațional „George Enescu” a avut deschiderea oficială acum 57 de ani în data de 4 septembrie 1958, la trei ani  după moartea lui George Enescu, marcând debutul celei mai importante manifestări muzicale internaționale găzduite de România. Urma să se desfășoare din trei în trei ani, fiind însoțit de un concurs internațional în primele 5 ediții, întrerupt ulterior și reluat odată cu ediția din 1991, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 258 din 13 martie 2002 privind organizarea din doi în doi ani la București a Festivalului Internațional “George Enescu”, s-a stabilit actuala ritmicitate a festivalului.
Printre personalitățile care au participat la ediția inaugurală s-au numărat nume importante ale scenei internaționale: soliști ca Yehudi Menuhin, David Oistrah, Halina Czerny-Stefanka, Nadia Boulanger, Monique Haas, Iacov Zak sau Claudio Arrau, iar dintre dirijori: Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario sau Carlo Zecchi. Violonistul careian Ștefan Ruha a devenit primul laureat al festivalului, înscriindu-se astfel pe coordonatele virtuozilor români ai acestui instrument.  Ediția 2015 a Concursului Internaţional ,,George Enescu’’ se desfășoară în acest an la București, în perioada 30 august -20 septembrie.
Acum 157 de ani, în data de 5 septembrie 1858, la Pleșești, se naște Alexandru Vlahuță, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine, unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.
Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”. Una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.
Pe 7 septembrie se împlinesc 22 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului, scenaristului și pubicistului român Eugen Barbu (n. 1924). Membru corespondent al Academiei Române, a fost laureat al premiului Herder pentru literatură. Printre scrierile sale cele mai cunoscute amintim romanele „Groapa” și „Principele”, dar și scenariile filmelor din seria Mărgelatu, scrise pentru soția sa Marga Barbu, în care a jucat alături de Florin Piersic.
Anul acesta e împlinesc 143 de ani de la moartea marelui patriot şi erou  Avram Iancu,  la data de 10 septembrie 1872. Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în Vidra de Sus, din Munţii Apuseni. Clasele primare şi gimnaziale le-a frecventat la Câmpeni, Abrud şi Zlatna iar apoi a urmat cursul superior umanist şi cel filozofic la Liceul piariştilor din Cluj. În anul 1846, el a absolvit Facultatea de Drept şi se decide să devină avocat. Perioada de studenţie din biografia lui Avram Iancu este importantă şi merită atenţie. Aceşti ani sunt anii premergători izbucnirii revoluţiei paşoptiste când personalitatea lui deja conturată, prin însuşirea ideii necesităţii afirmării conştiinţei naţionale româneşti, a obţinerii libertăţilor şi drepturilor sociale şi naţionale pentru români, a recunoaşterii naţiunii române de pe poziţii de egalitate cu celelalte naţiuni din Transilvania, se consolidează şi va determina apariţia celui mai de seamă conducător al revoluţiei din Transilvania.

La înmormântare sa  au plâns Apusenii. Toţi moţii au ţinut să fie prezenţi pentru a-şi conduce comandantul pe ultimul drum. Prohodul a fost incheiat de 36 de preoţi, alaiul mortuar a străbătut Tara de Piatră până la biserica Ţebei, unde Iancu a fost inhumat sub gorunul lui Horea, celălalt mare erou al moţilor.

Pe 13 septembrie se împlinesc 101 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu, inginer român, inventator și pionier al aviației românești și mondiale. S-a născut în 19 noiembrie 1882 la Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara. A urmat cursurile Colegiului Reformat al Liceului Calvin din Orăștie, luându-și bacalaureatul la Sibiu în 1902.
Orăştie. Își continuă studiile în inginerie la Universitatea din Budapesta, apoi la Munchen, obținând diploma de inginer în 1907. A lucrat ca inginer la uzinele Opel și Russelsheim. În 1908 se întoarce la Binținți, unde construiește un planor cu care face câteva zboruri. În toamna lui 1909 se mută la București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.
Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912 42 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu: „Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.” La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina. În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.
Pe 14 septembrie se împlinesc 87 de ani de la inaugurarea în 1928 a Crucii eroilor de pe Vârful Caraiman (munții Bucegi), monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial. A fost construit între anii 1926-28, din inițiativa reginei Maria.

În 17 septembrie se împlinesc 187 de ani de la trecerea în eternitate a marelui pedagog român Gheorghe Lazăr. S-a născut în 1779 la Avrig și este considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească prin înființarea în 1818 la București a Școlii de la Sfântul Sava, prima școală cu predare în limba română.
Pe 22 septembrie comemorăm 247 de ani de la moartea lui Inocențiu Micu-Klein (1692-1768). A fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala Sfânta Treime și mănăstirea cu același hram. Este considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne. Perioada celor 24 de ani de exil la Roma este tratată pe larg în cele trei volume ale tratatului „Inochentie Miku Klein. Exilul la Roma”, scris de istoricul de origine careiană Francisc Pall.

 

Dintre personalitățile locale care au făcut cinste Careiului îl amintim pe unul dintre cei mai mari istorici care au văzut lumina zilei pe meleaguri careiene, prof. univ. dr. Francisc Pall de la a cărui trecere în eternitate  comemorăm 23 de ani în 25 septembrie. Faimosul medievist şi bizantolog s-a născut la Carei la 24 noiembrie 1911, avându-i ca părinţi pe Gheorghe Pall şi Maria Fărcaş,ţărani înstăriţi de confesiune greco-catolică. “Sunt de religie greco-catolică şi de origine românească,în ciuda numelui meu” afirma mulţi ani mai târziu însuşi Francisc Pall,făcând referire la scrierea numelui său.Scrierea numelui său cu altă ortografie se datorează acţiunii de maghiarizare a etnicilor români,politică promovată de regimul austro-ungar mai ales după apariţia în 1907 a Legii lui Apponyi.

Studiile liceale le face la prestigiosul Liceu „Vasile Lucaciu” din localitate, iar pe cele universitare le urmează la Cluj Napoca. În 1936 face un strălucit doctorat în istorie universală și bizantinologie. A fost una dintre personalitățile istorice proeminente ale vieții clujene: asistent universitar între 1936-1944, conferențiar în perioada 1944-1962, iar din 1962 și până la pensionare în 1975 a fost profesor universitar la catedra de istorie universală și medie și istoria Bizanțului a Universității din Cluj. Este autorul lucrării în trei volume „Inochentie Micu Klein. Exilul la Roma”. Alături de opera scrisă, Francisc Pall a fost un bun ambasador al istoriografiei româneşti, participând la congrese desfăşurate în centre europene precum Stockholm (1960), Viena (1965), Sofia (1966), Tirana (1968). Manualul său de Istoria Evului Mediu din clasa a IX-a  a fost cel mai bun manual de istorie. Urmele materiale ale lui Francisc Pall se păstrează la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Acesta  a lăsat in urmă 56 de lucrări in 8 limbi.

Eruditul istoric s-a stins din viață în 25 septembrie 1992 la Treuenreut în Germania, acolo unde trăia din noiembrie 1979 alături de soția sa Edith. Ca o recunoaștere târzie a meritelor unui strălucit exponent al școlii careiene, pe casa de pe strada Albinelor unde a locuit a fost așezată o placă comemorativă, iar în curtea Bisericii Greco-catolice „Sf. Andrei” a fost inaugurat bustul istoricului. Tot cu acest prilej, a fost lansat volumul biografic „100 de ani de la nașterea istoricului Francisc Pall”, scrisă de prof. Ioan Ciarnău. Cele două zile de evenimente dedicate Centenarului Francisc Pal au fost onorate de prezența unor personalități precum academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Universităţii Babeş-Bolyai si Directorul Centrului de Studii Transilvane și Ps dr. Virgil Bercea, episcop de Oradea  la simpozionionul care a readus în memoria celor prezenţi personalitatea istoricului Francisc Pall.

 

Anul acesta profesorul Aurel Donca împlineşte frumoasa vârstă de 69 de ani. Dânsul s-a născut la 12 septembrie 1946 la Dindeşti, unde urmează şcoala primară. Gimnaziul şi liceul le va urma la Carei, apoi studiile şi le desăvârşeşte la Facultatea de Arte plastice a Institutului Pedagogic din Cluj Napoca şi Facultatea de Istorie la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca. Şi-a desfăşurat activitatea de dascăl cu gradul profesional I în ambele specialităţi, desen şi istorie, educând 43 de generaţii de elevi.

A  debutat ca profesor la Baia Borşa, a continuat la Şcoala Gimnazială nr. Carei, unde a predat istorie şi desen. Aici a înfiinţat un ansamblu de dansuri populare oşeneşti şi codreneşti cu care a luat numeroase premii la concursuri judeţene şi naţionale. În specialitatea desen, a pregătit pentru competiţii şcolare, ajungând cu unii dintre aceştia la faza naţională.

Ca pictor, a avut expoziţii la Baia Mare şi Carei, multe  dintre lucrările lui regăsindu-se în colecţii particulare.  A conceput stema oraşului Carei, care ulterior a fost completată cu câteva detalii.

La data de 17 septembrie aniversăm 154 de ani de la naşterea pictorului şi profesorului Nicolae Bran.  El  s-a născut la Unimăt la 17 septembrie 1861, locul unde a trecut la cele veşnice nu este cunoscut. A urmat cursurile şcolii primare la Carei în perioada 1869-1873, iar pe cele secundare la Carei, Debreţin, Satu Mare şi Beiuş. După absolvirea gimnaziului, a urmat şcoala specială pentru prepararea profesorilor de desen a Regatului Maghiar de la Budapesta (1886). A continuat studiile universitare în domeniul artelor frumoase la universităţile din München şi Paris. A absolvit în anul 1888 Koeniglich Bayerische Academie der Bildenden Kunst din München. A absolvit Academia de Arte Frumoase de la Paris, iar în 1891, cursurile de la École Nationale Speciale de Beaux- Artes. Tot la Paris a urmat şi cursurile unei academii particulare de pictură, Academia Julian. A început activitatea didactică la 1 ianuarie 1895 ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Gimnaziul Real din Craiova.Începând cu 1 octombrie 1904, s-a transferat la Liceul Gh. Lazăr, tot din Bucureşti, unde a funcţionat până în 31 august 1927, când a devenit profesor onorariu al liceului. N. Bran a fost membru în comisia de capacitate pentru specialitatea desen liniar şi caligrafic..

Nicolae Bran a avut o prodigioasă activitate artistică de îndrumare, creaţie şi restaurare. A fost preşedintele grupului de Belle Arte de la Ateneul Român din 1899. A condus activitatea cercului de desen şi pictură de la Liceul Gh. Lazăr. A obţinut Menţiune Honorabile la expoziţia de la München în anul 1888 şi alta la expoziţia de la Muzeul Român din 1895. În 1906 a primit Diploma de onoare şi medalia de aur, a fost decorat cu medalia Bene-merenti pentru învăţământ (1916). A fost decorat cu Meritul Cultural Coroana României în grad de cavaler (1923).

A publicat o serie de caiete de caligrafie, a realizat pictura în ulei şi tempera Peneş Curcanul la Ateneul Român, Procesul complotului bulgar din anul 1900, precum şi numeroase tablouri: peisaje, flori, natură moartă etc. A participat la pictarea şi restaurarea multor biserici din ţară.

 

Tot în 17 septembrie aniversăm 123 de ani de la naşterea lui Aurel Coza (1892-1978). Profesorul Aurel Coza, născut în Pribileşti, judeţul Maramureş, la 17 septembrie 1892, a urmat şcoala primară la Şomcuta Mare şi Lăpuşel, apoi Liceul Premonstratens din Oradea, timp de 3 ani, cu găzduire în Seminarul tinerimii române unite, continuând la Liceul de stat din Baia Mare şi la Beiuş. A absolvit liceul în 1910. A urmat apoi Universitatea din Budapesta între 1914-1918, după ce mai înainte făcuse un an Teologia la romano-catolici în Oradea, de unde a fost eliminat alături de alţi 14 teologi români. A continuat Teologia la Gherla. La Budapesta a terminat Latina şi Istoria.  A fost primul profesor român numit la Baia Mare, unde a preluat Liceul ,,Gheorghe Şincai’’ din oraş. Aici a activat ca profesor din 1918 până în 1922 când, la 15 noiembrie, a trecut la Carei, profesor de latină şi director al Liceului ,,Vasile Lucaciu’’, după moartea profesorului Ioan Cheri-Chira.  A fost cel care a propus ca pr. Dr. Vasile Lucaciu să devină patronul spiritual al liceului careian.

Activitatea sa didactică, organizatorică şi educativă a fost exemplară. În cadrul ,,Astrei’’ şi al ,,Societăţii Femeilor Române’’ a desfăşurat, alături de soţia sa, profesoara Augusta Coza Pelle- sora părintelui Ioniţă Pelle- o bogată şi susţinută activitate educativă în satele din împrejurimile Careiului, trezindu-le locuitorilor români de origine, conştiinţa naţională şi mândria de a fi român. În paralel cu activitatea didactică a fost directorul publicaţiei săptămânale din Carei, ,,Graiul Neamului’’. O frumoasă şi trainică prietenie a trăit alături de pr. Dr. Vasile Lucaciu, ,,Leul de la Şişeşti’’, lângă care a stat până în ultimele sale clipe.

A fost sufletul ,,A.G.R.U’’-ului în dieceza Clujului, ţinând anual un mare număr de conferinţe menite să menţină curajul şi speranţa românilor aflaţi sub ocupaţie horthystă, în vremuri mai bune. După 23 august 1944, activat ca profesor la Liceul ,,Gheorghe Bariţiu’’ din Cluj, apoi 2 ani ca inspector şcolar în învăţământul secundar, după care a rămas o perioadă fără serviciu mai târziu a fost a fost angajat ca secretar la Şcoala Profesională O.C.L. În 1952 este închis la Ghencea, mutat apoi la Vatra Dornei ,,cu domiciliu ales’’ şi pensionat cu o pensie de mizerie. A scris un mare număr de articole şi studii. A murit la Cluj în anul 1978.

 

La data de 18 septembrie aniversăm 78 de ani de la naşterea scriitorului Mircea Moisa. El s-a născut în 18 septembrie 1937 în comuna Andrid. Aici va face studiile primare şi gimnaziale. Liceul îl va urma la Carei şi Satu Mare în perioada 1950-1954. Va urma cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj. A lucrat ca profesor titular în zona natală şi în Satu Mare între 1962-1969, când a plecat la Şcolile Generale din Secu şi Argentoaia (jud. Dolj), unde a funcţionat până în 1975, an în care va preda la liceu.

A debutat publicistic în februarie 1961 în revista “Tribuna” de la Cluj. A mai fost colaborator la Cronica sătmăreană, Informaţia zilei, Tribuna, Ramuri, Mozaicul, Scrisul Românesc, Colocvium, Sfârşit de mileniu, Mileniu 3,  Lamura,  Înainte, Cuvântul libertăţii, Gazeta de Sud, Raţiunea, Luceafărul, Poesis, Nord Literar, Tribuna învăţământului.

A debutat editorial cu volumul Podul urmelor, Craiova,  Editura Ramuri, 1994. A mai publicat Casa din câmp, [Craiova],  Editura Ramuri, 1995;  Dosar parţial cu Petre Pandrea,  [s.l.],  Editura  Cugetarea Tigero, 2004;  Memoria culturală şi dinamica ei, vol. I, II, Craiova, Editura Ramuri, 2006, 2007;  Individualităţi şi comunităţi: mărturii şi mărturisiri, Craiova, Editura Cellina, 2009. A publicat studii în volume precum:  Cartea Ramurilor, 2005;  La Centenar …, Craiova, Editura Ramuri,  2005;   Convergenţe culturale şi naţionale în istoria Universităţii din Craiova, Craiova, Editura Aius, 2008; Românitate şi Latinitate în Uniunea Europeană, Craiova, Academia Română  – Fundaţia Scrisul Românesc, 2009;

Activitatea culturală i-a fost recumpensată cu diplome şi distincţii printre care: Diploma de Onoare a Municipiului Craiova,  pentru merite deosebite şi activitatea susţinută în spijinul comunităţii, acordată cu prilejul  “Zilelor Municipiului Craiova”, Ediţia a III-a (octombrie 1999); Premiul de istorie literară pentru volumul Dosar parţial cu Petre Pandrea, a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova  (2004); Premiul pentru întreaga activitate literară acordat de Uniunea Scriitorilor din Craiova, Filiala Craiova (2007). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România  – Filiala Craiova din 2002.

 

La data de 26 septembrie îl aniversăm pe Ion Cherejan, (pseudonimul de poet al lui Ion Chereji), doctorat în filologie, poet, cronicar teatral, publicist și profesor, care s-a născut la  26 sept.1918 în Sanislău, jud. Satu Mare. A urmat  şcoala primară în satul  natal, Liceul „Emanoil  Gojdu” din Oradea, secţia română (1938), Academia Teologică Greco-Catolică din Oradea (1942), Facultatea de Filologie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj, secţia limba  şi literatura română (1950). A obținut doctoratul în filologie, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, cu lucrarea  Dinamica regiei teatrale  (1976).

A fost profesor de Limba şi literatura română, de Istoria  Teatrului Universal  şi de Istoria Teatrului Românesc. A predat la Oradea (1942), Carei (1946-1947)  şi Surduc (1948). A fost director al revistei de literatură „Prietenii artei” din Carei (cu apariţie în două numere, 1-15 iun.1947), preşedinte al Societăţii Studenţilor Români din Cluj și asistent universitar – numit în iarna anului 1949 – la Institutul de Artă Român din Cluj. A parcurs toate gradele didactice (de la asistent la profesor universitar).

A fost  şef de catedră şi prorector (1954-1980). A desfăşurat o bogată activitate publicistică.

În perioada 1957-1970 a tradus în româneşte 5 piese de teatru de Szabó Lajos: Családi fészek  (Cuib de familie);  Menekülés (Refugiu);  Mentség (Absolvire);  Az otthon szigetén (Căminul)  şi Buruieni  şi flori, traducerile au rămas în manuscris. A debutat cu poezie în  Ţara visurilor noastre din Oradea (1937). Publică versuri, recenzii, eseuri, articole, cronici teatrale, începând din 1937 în  Ţara visurilor noastre, Cele trei Crişuri, Familia, Gazeta de Vest (toate  din Oradea), Afirmarea (Satu-Mare), Decalog, Universul literar (Bucureşti).

După 1945 colaborează la Almanahul literar, Făclia, Steaua (Cluj), Democratul (Carei, unde e redactor  şef în perioada 1948-1949).  De asemenea, publică şi în Viaţa Românească, Scânteia, Előre (Bucureşti).

A murit în anul 1986.

AnaMaria  Roman