Miss şi Mister Boboc C.T ,,Iuliu Maniu” 2015

• publicat la: 24 octombrie 2015
Miss şi Mister Boboc C.T ,,Iuliu Maniu” 2015

Vineri seara,10 perechi de boboci ai Colegiului Tehnic Iuliu Maniu au concurat pentru titlul de Miss şi Mister Boboc, într-un spectacol inedit care a avut loc în sala festivă devenită neîncăpătoare pentru acest eveniment.
Tematica spectacolului a fost inspirată din viata familiei Flinstone din lumea desenelor animate.  Bobocii, frumos  costumați au făcut  o incursiune in epoca de piatra, întruchipând personaje ca Fred,Vilma sau Beewer.

Maria Paşca şi Matei Chioreanu au fost amfitrionii concursului  iar organizarea a aparținut claselor a XI,coordonate de prof. Elena Coşarcă.
Probele prin care au fost trecuți bobocii în drumul lor spre obținerea titlului mult râvnit au fost savurate de public şi au constat in verificarea cunoştințelor de cultură generală, probe de dans tematic,rock and roll şi vals vienez,şi probe surpriză.

La probele surpriză,bobocii au fost nevoiți să spargă baloane aşezați pe ele, să-şi convingă partenerul să treacă intreaga avere pe numele lor,să fredoneze o melodie populară  în timp ce mănâncă lămâie sau să caute cu gura inelul partenerei aflat într-o tavă plină cu lămâie.
Juriul compus din prof.Elena Coşarcă, prof.Nuna Mihaela,dir. Adj. prof.Dorina Oprea, Larisa Rus si Raul Terțan,foşti Miss şi Mister Boboc ai C.T. ,,Iuliu Maniu”, Ramona Gherman-coafeză, Daniela Ilieş de la Taigan Metal Press  şi Hagen Roland nu a avut o sarcină deloc simplă.

.
Între probele competiției au fost intercalate  momente artistice susținute de elevi ai liceului. Duo-ul format din David şi Peti au întreținut atmosfera cu melodii cunoscute cântate la chitară  iar trupa Nameless a  oferit un spectacol de dans modern.

Elevii cls. a XII-a B  au interpretat sceneta ,,Amicii” care a descrețit frunțile spectatorilor  şi i-a făcut să zâmbească.

A  fost prezentata chiar si o parada de  modă cu  costume realizate din materiale reciclabile.
În timpul deliberării juriului a urcat pe scenă interpreta  Mădălina Someşan care a încălzit atmosfera prin vocea sa caldă şi puternică.

Patricia Cociorvă,una dintre boboacele concursului a interpretat alături de formația sa melodii cunoscute şi fredonate de public.
Ca în fiecare an, a avut loc şi tradiționala tombolă a  balului C.T ,,Iuliu Maniu”.

In acest an, titlul de Miss Boboc  ,,Iuliu Maniu” a fost adjudecat de Patricia Cociorvă,iar  Şerban Mateş a fost desemnat  ca Mister Boboc.


Pe următoarele poziții,locul II respectiv III, s-au situat Tania Rus şi Ruha Camelia,la fete,iar la băieți, David Suci şi Ovidiu Pleşa.
Seara s-a încheiat cu un after-party găzduit de Club Carei.

AnaMaria Roman

Lasati un comentariu