Bolnavii de cancer au la Iaşi un aparat revoluţionar care combină chimioterapia cu căldura locală

• publicat la: 22 noiembrie 2015
Bolnavii de cancer au la Iaşi un aparat revoluţionar care combină chimioterapia cu căldura locală

Potrivit adevarul.ro, la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi s-a pus un funcţiune un echipament modern care distruge celulele canceroase din abdomen prin introducerea de citostatice şi încălzirea cavităţii peritoneale. Casa de Sănătate nu acoperă decât o mică parte din costurile acestor intervenţii, astfel că numărul bolnavilor care vor beneficia de tratament este redus.

Pacienţii cu cancere abdominale ar putea beneficia la Iaşi de o metodă revoluţionară de tratament. Institutul Regional de Oncologie a pus în funcţiune un sistem intraoperativ de hipertermie peritoneală. Practic, este vorba despre un aparat care introduce citostatice în cavitatea abdominală şi menţine o temperatură constantă de 42 de grade. Toate acestea au loc după ce chirurgii extirpă tumora.

Aparatul care a costat 150.000 de euro, bani de la Ministerul Sănătăţii, va putea fi folosit de cel mult 30 de ori într-un an. Şi asta din cauza costurilor mari ale unei intervenţii – aproape 10.000 de euro. Casa de Sănătate nu acoperă decât a zecea parte din cheltuieli, astfel că restul se va face pe cheltuiala spitalului.

integral pe adevarul.ro

Lasati un comentariu