Comemorarea lui Vasile Lucaciu la Lucăceni
Duminică, 29 noiembrie 2015, Urmaşii lui Vasile Lucaciu din Maramuresul istoric, care au întemeiat satul Lucăceni acum mai bine de 90 de ani, au marcat comemorarea a 93 de ani de la moartea patronului lor spiritual precum şi Ziua Naţională României, la Căminul Cultural din localitate.
În organizarea Asociaţiei “Urmaşii lui Lucaciu” din localitate , în colaborare cu Biblioteca Judeţeană şi cu Asociaţiunea ASTRA Carei, au fost prezentate aspecte din activitatea intensă a memorandistului şi preotului militant pentru învăţământ în limba română.
Au onorat cu prezenţa președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Robert Lazslo, consilierul judeţean, Pinter Joszef, Ilie Ciută,consilier local al municipiului Carei, dr.Viorel Câmpean,istoric la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, prof.ing.Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,cms.Ilie Coşarcă de la Poliţia Carei si Asociaţia Unirea Carei, preşedinte Victor Micle.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat ,,Deşteaptă-te, române!”
Despre semnificaţia momentului a vorbit preşedinta Asociaţiunii culturale ASTRA Carei, ing.Daniela Ciută, care a dat apoi citire Pledoariei Părintelui dr.Vasile Lucaciu pentru drepturile românilor din Ardeal, la Procesul Memorandiştilor de la Cluj – 1894. Memorandumul nu a fost altceva decât voinţa românilor de-a trăi liberi pe acest pământ alături de celelalte popoare.
Dr. Viorel Câmpean, de la Biblioteca Judeţeană Satu Mare a rostit apoi o alocutiune …. ,,puţini sunt cei care trăiesc după moarte.Vasile Lucaciu este unul dintre aceia! vă rog să ascultaţi, în premieră, rugăciunea rostită de Vasile Lucaciu care a apărut şi în ,,Revista catolică” de apariţia căreia se ocupa.
Au mai rostit alocuţiuni preşedintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Robert Lazslo şi prof.ing. Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, membru al ASTRA Carei.
Acesta a scos în evidenţă faptul că în 1892 s-au adunat 300 de reprezentanţi ai românilor din Transilvania ca semnatari ai Memorandumului adresat împăratului austro-ungar Franz Joseph. ..astăzi, avem 300 de asociaţii care cinstesc spiritele bărbaţilor români de atunci…. suntem în căutarea unor personalităţi care să se ridice la nivelul celor care au dat nume de asociaţii actuale..Urmaşii lui Lucaciu, urmaşii lui Iancu…urmaşii lui….
Programul artistic a fost susţinut de tinerii din Lucăceni, îndrumaţi de Mirela Horgoş de la Asociaţia ,,Urmaşii lui Lucaciu”, care au interpretat ,,Doina Lui Lucaciu”, au recitat poezii,îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale.
Elevii din Asociaţia „Urmaşii lui Lucaciu” au prezentat o frumoasă scenetă care a fost pusă în scenă acum 80 de ani tot în satul Lucăceni, intitulată „România Mare”.
Au evoluat şi elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Carei, îndrumaţi de prof. Lavinia Acălfoaie şi Angel Hajlak care au interpretat cu mândrie naţională cântece şi poezii dedicate Zilei de 1 Decembrie.
Pe scena Căminului Cultural din Lucăceni au urcat apoi membrii ai ASTRA Carei, o comunitate de români ce a cuprins şi moţi din Ianculeşti şi Marna Nouă, îmbrăcaţi în costume populare şi purtând steaguri tricolore.
Au recitat versuri patriotice Lavinia Lucaci, Marcel Ursan, Georgiana Trif, Răzvan Fuzi şi Alexandra Danciu. Finalul a aparţinut interpretei Cristina Alec, acompaniată la vioară de MădălinaIancu ce au interpretat „Dac-am plecat Ardealule din tine..” .
Spectatorii au apreciat cu aplauze fiecare secvenţă din program şi au cântat alături de cei de pe scenă.
redactia
Pledoaria Părintelui VASILE LUCACIU, preot greco-catolic, pentru drepturile românilor din Ardeal, la Procesul Memorandiştilor de la Cluj – 1894
(Text din piesa-document „Părintele VASILE LUCACIU – erou şi martir” de Dan Tărchilă)
” Niciun român nu s-a născut vreodată rob !” ( Pr. Vasile Lucaciu ).
Domnilor judecători, domnilor juraţi, onorată curte !Am fost aduşi aici, în faţa dumneavoastră pentru a răspunde de faptele noastre, dar mai ales de cugetul nostru care este autorul acestor fapte. N-ar fi trebuit să ne chemaţi la judecată! Ar fi trebuit ca mai întâi să vă cercetaţi propria conştiinţă şi să vă-ntrebaţi dacă un popor poate fi acuzat pentru că doreşte să fie liber; fiindcă dumneavoastră vreţi, de fapt, să judecaţi poporul Român…Dar nici un popor nu are dreptul să judece un alt popor. Atâta timp cât trăim pe pământul nostru, ce argumente pot fi invocate pentru a ni se impune stăpâni dinafară? Permiteţi-mi să vă răspund: Nici unul! Pentru că nici un român nu s-a născut vreodată rob !
Domnilor judecători, noi avem două mii de ani de patrie! Există vreo forţă în lume care să facă istoria să uite aceşti două mii de ani ???
Şi chiar dacă ar îndrăzni cineva, să-ncerce numai!!! Secolele vor rămâne şi pe mai departe în noi, fiindcă le purtăm cu fiecare cuvânt pe care-l rostim şi în credinţa noastră.
Onorată curte! Priviţi aceşti> oameni care au umplut această sală de judecată şi care vă privesc tăcuţi şi acuzatori; sunt preoţi şi ţărani, profesori şi studenţi care au venit din toate colţurile Transilvaniei pentru a asista la procesul nostru. Nu sunt ei, oare, o dovadă de netăgăduit că Memorandul a fost scris din voinţa întregului popor român??? Fiindcă Memorandul nu e altceva decât voinţa românilor de-a trăi liberi pe acest pământ alături de celelalte popoare.
Cauza românească îşi are legile ei mai presus de codul dumneavoastră juridic şi nici un paragraf nu i se potriveşte poporului român, fiindcă singura lege e Transilvania! Dacă vreţi să călcaţi această lege călcaţi în picioare toate legile acestei lumi. Cu ce drept, domnilor judecători??? Nu vedeţi că e inadmisibil să ne judecaţi în propria noastră casă!? Şi dacă ne acuzaţi pentru că luptăm pentru drepturile noastre, şi dacă ne găsiţi vinovaţi pentru că idealul nostru e Libertatea, atunci chemaţi la judecată şi Someşul, şi Mureşul, şi Crişurile, şi munţii, şi plaiurile, şi cerul de deasupra noastră…Condamnaţi-ne pe toţi şi faceţi din Transilvania o imensă închisoare pentru români; dar vă previn, domnilor judecători, că apele râurilor noastre nu vor putea fi niciodată stăvilite de verdictul vreunui tribunal, iar munţii noştri vor rămâne şi pe mai departe înalţi şi neclintiţi ca şi credinţa noastră.
Domnilor judecători! După ce că jandarmii şi husarii s-au năpustit asupra mulţimii şi-au împrăştiat-o, deşi mulţimea venise aici doar pentru a-şi îmbărbăta proprii reprezentanţi; după ce că au fost plătiţi câţiva oameni fără căpătâi să ne arunce sudălmi şi vorbe de ocară, acum, ca o încălcare fără precedent a legii, nu ne daţi dreptul să ne apărăm în limba noastră?
Vă e teamă de limba noastră, domnilor judecători? Noi o vorbim de două mii de ani şi n-am ucis cu ea pe nimeni.Vroiţi a ne opri să vorbim româneşte? Niciodată! Pentru că în două mii de ani n-a trecut o zi în care să nu se vorbească româneşte în Transilvania! Limba noastră e cartea de istorie a poporului Român. În două milenii de existenţă nimeni şi nimic nu ne-a putut clinti de pe acest pământ.
Am rămas aici! V-aţi întrebat cum, oare, a fost cu putinţă?! Cotropirile s-au ţinut lanţ; neamuri de alte limbi au năvălit peste noi, dar noi am continuat să vorbim româneşte…Mulţi ne-au adus credinţele lor, felul lor de-a gândi, dar noi ne-am păstrat cugetul curat şi necorcit. Am trecut prin Istorie purtând în suflete această mare taină a Unirii Româneşti întru pământ şi ideal, iar această taină este forţa cu care venim astăzi în faţa lumii întregi şi ne cerem drepturile, pentru că noi nu venim în faţa unui tribunal ci în faţa întregii lumi şi o spunem răspicat: Noi suntem români!
Pământul acesta este românesc! Sufletul nostru este românesc! Trecutul românesc, şi vrem ca şi viitorul să fie tot românesc!
Domnilor judecători, există, mai presus ca dumneavoastră, un alt tribunal: al Istoriei! Care nu iartă. El hotărăşte până la urmă. Şi vine un timp când el nu mai poate fi evitat. Acel timp se
numeşte LIBERTATE!
(Din arhiva lui Paul Antoniu)
comentarii
de nenicu la 30 noiembrie 2015 - 11:46
„UNIREA” CAREI prezenta constanta la toate evenimentele cu caracter patriotic ! Felicitari conducerii societatii !
de streagu tricolor la 30 noiembrie 2015 - 12:07
pacat ca numai prezenta au nu si activitati.
da noroc ca pentru prezenta primesc alocari de la primarie…