Doina, parte a patrimoniului mondial UNESCO

• publicat la: 5 December 2015
Doina, parte a patrimoniului mondial UNESCO

De ziua României doi autori, Adriana şi Virgil Scripcariu  au lansat   lucrarea ,, Patrimoniul românesc UNESCO – Cartea noastră de vizită. Este o broşură gândită pentru liceeni, dar nu numai. Va fi urmată în câteva luni de o carte mai consistentă pe aceeaşi temă, în conceptul “pe înţelesul tuturor”.

Cum ne vedem noi? Cum ne vede lumea? Mulţi ne văd şi ne cunosc prin patrimoniul nostru cultural. Pentru cei care îi cunosc patrimoniul, România este foarte preţioasă.

Cunoaştem cu adevărat ceea ce este bun, frumos şi demn de preţuit în România? Sunt multe.

Noi am răsfoit cartea şi vă invităm să descoperim împreună o ,,perlă’’ a patrimoniului nostru cultural imaterial, o creaţie specifică poporului român, înscrisă în 2 octombrie 2009 pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

Doina

Ce este: un fel de a cânta

Cine: ţărani simpli, bărbaţi şi femei

Cum i se mai zice: hore în grumaz, hore cu noduri, hore lungă

Cum: singur, doar cu vocea sau cu acompaniament de instrument: fluier, caval, cobză

Unde: în special în Oltenia, Gorj, Bucovina, Maramureş, Mehedinţi, dar şi în alte părţi ale României și în alte ţări.

Este foarte greu să înţelegi ce este Doina dacă nu o auzi sau dacă nu ţi-o explică cineva care o cunoaşte, iar s-o întâlneşti este şi mai greu. Doina este ceva spontan. O poţi surprinde pe furiş aşa cum ai vedea o căprioară în pădure. Să nu te gândeşti că ceea ce vezi la televizor pe posturile etno sau pe diferite scene folclorice este adevărata doină. Este exact diferenţa dintre viaţă şi teatru.

Doina este viaţă. 

Pentru că sunt orăşancă şi n-am întâlnit niciodată doina, nu am ascultat-o decât în înregistrări de arhivă, am întrebat pe cineva care o cunoaşte:

Ce e doina? Zi-mi tu întâi:

Ce-i tristeţea? Cum aş putea-o descrie? Dar gândul la curgerea vieţii omeneşti, în ritmurile Universului? Când sunt oamenii trişti? Dar gânditori ? Dar melancolici ? Ce fac oamenii când sunt trişti sau gânditori?

Unii plâng, alţii se îmbată, ori sunt furioşi, ori se roagă la Dumnezeu, ori, cei care ştiu să cânte, cântă… Ţăranii adevăraţi – cei puţini care mai există prin sate – cântă nişte cântece în care tristeţea se amestecă cu gândul la rosturile lumii. Dacă ar fi cineva prin preajmă, s-ar înfiora! Le cântă însă în singurătate căci aceste cântece sunt ca o spovedanie. Dau pe faţă necazul omului, gândul lui cel mai intim. Dar tot cântand aşa, cântăreţii încep să se vindece de tristeţe. Cântecele acestea se numesc doine. Odinioară, ţăranii se însoţeau cu doinele pe la muncile lor şi în orice moment în care simţeau nevoia de a-şi uşura sufletul cântând.

Prima oară am auzit doina ntr-o iarnă, la bunica… M-am trezit din somn pentru că mi s-a părut că plânge… Dar ea cânta… țesea şi cânta un cântec atât de straniu, încât m-a cuprins un fel de teamă…

,,Cine nu-i mâncat de rele

N-a mai şti cânta de jele…’’

,,De n-ar fi doine pe lume,

Ai vedea fete nebune

şi neveste duse-n lume’’

,,Cine-o născocit cântatul

      Ierte-I Dumnezeu păcatul’’

 Doina este arhaică, învăţată după ureche din bătrâni, în familie. Există diferite variante, după regiune. Melodia este simplă,monotonă,murmurată, icnită, întreruptă de sunete bolborosite (îm-îm…dui-dui… aaai…a-bu-bu-bu…a bui-bui…) Din când în când melodia dispare în spatele cuvintelor ritmate. Versurile sunt şi ele parte moştenite,parte spontane.Se improvizează mult.Vorbesc despre diferite necazuri ale omului şi le găsesc rezonanţe,de obicei,în natură.

“Amară-i frunza de nuc,

Mai amar dorul ce-l duc,

Amară-i frunza de fag,

Mai amar dorul ce-l trag…”

Există câteva teme, să le zicem surse de tristeţe. Adesea însă e doar tristeţea, motivul rămâne neştiut.

•de dor

•de jale

•de dragoste

•de înstrăinare – când se mărita fata departe de casa părintească

•haiducești

•păstorești

•de cătănie/război

„Războiu’, arză-l-ar focu’,

 Că el mi-o mâncat norocu’;

Războiu’, arză-l-ar para,

ca el mi-o mâncat tihneala…”

„Izvoraș cu apă rece

Pe la poarta maichii trece,

Mere maica să se spele,

Dă de lacrimile mele…”

•de noroc

,,Of, c-apoi de n-am noroc şi parte

Cu Dumnezău nu m-oi bate….’’

 

,,Câta jele-o fost  pe lume,

Tătă m-o ajuns pe mine.

Câtă jele-i  pe pământ,

Tătă m-o ajiuns,pi rând,

Câtă jele-n lume este

Tătă-n mine şî opreşti…’’

,,-Frunză verde-n trei araci

Rabdă inimă şi taci!

-Am răbdat cât am putut,

Da’ amu m-o străbătut…’’

,,De-ar fi doru’ ca vântu’

S-ar aprinde pământu’…’’

Doina e terapie

„Doină, doină,  glas de jele

Îndulceşti zilele mele…’’  

„Cine are harul cântatului nu mai are trebuinţă de doctor” 

Doina e rugăciune

„Nu da, Doamne,nimănui

Ca mie și codrului,

Codrului i-ai dat cărări,

Mie-amar şi supărări

Codrului i-ai dat frunza,

Mie mi-ai fript inima. „

Unde mai găseşti doina?

•La pas prin sate, la bătrâni

•Înregistrări de arhivă ale muzeelor etnografice

Cântăreţi din zilele noastre

Grigore Leşe – cântă şi povesteşte – Maria Surupat, Nicolae Piţiş şi alţii, mai mult neştiuți…”

AnaMaria Roman

comentarii

de Marinel la 5 December 2015 - 16:05

Frumos !!!!

de Adriana Scripcariu la 6 December 2015 - 20:22

Daca tot ati vazut capitolul despre Doina, va invitam sa cititi brosura noastra intreaga aici: http://patrimoniupentrucopii.piscu.ro/

Se pare ca la Carei nu s-a auzit de citarea cu ghilimele :) . Nu-i nimic, mai invatam din mers:), asta sa fie baiul. Cel mai important sa aflam despre patrimoniu! Multumim pentru initiativa AnaMaria Roman!

Lasati un comentariu