Municipiul Carei va avea capelă mortuară la standarde europene

• publicat la: 10 decembrie 2015
Municipiul Carei va avea capelă mortuară la standarde europene

În curtea  Bisericii Greco-catolice ,,Sf. Apostol Andrei” din Carei  prinde contur  o capelă mortuară la standarde europene, care va fi dată în folosinţă, cel mai probabil, în cursul anului viitor.

În 1994 a fost sfinţită de PS Vasile Hossu, Episcop Greco-Catolic de Oradea, piatra de temelie şi locul actualei biserici , sub păstorirea părintelui paroh Gheorghe Opriş, care a turnat fundaţia actualei biserici greco-catolice  din Carei.

În anul 1997, Parohia va fi preluată de Preacucernicul Părinte Protopop  Radu Dan Filip, care va ridica pereţii şi va pune acoperişul în anul 2000, continuând lucrările în vederea finalizării construcţiei bisericii.

Construcţia bisericii greco-catolice „Sf. Apostol Andrei” din Carei, a fost finalizată în anul 2005, la 12 ani de la demararea lucrărilor. Începând cu 2005 se oficiază Sf. Liturghie în noua biserică, care poartă hramul Sf. Apostol Andrei.

Biserica a fost ridicată cu sprijinul financiar al credincioşilor din oraş şi cu ajutorul donaţiilor şi sponsorizărilor din străinătate, obţinute datorită eforturilor PS Vasile, PS Virgil, preot-vicar general Iosif Săbău şi a vicarului foraneu pr. Radu Filip.

În 2010 a avut loc ceremonialul sfinţirii bisericii, oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţia Sa Virgil Bercea, episcopul de Oradea şi a fost reînfiinţat Vicariatul de Carei iar  părintele protopop Radu Filip a devenit  vicar foraneu, adică locţiitorul episcopului în teritoriu.

Stilul arhitectonic este unul  romanic, iar  interiorul este realizat din piatră sculptată,  altarul , capitelurile,încadramentele toate fiind din piatră. Iconostasul este adaptat şi el ritului bizantin.

Pe iconostas este amplasată o placă din piatră dedicată surorilor din Congregaţia Isus-Maria din Lyon care au desfăşurat o bogată activitate pastorală, pedagogică şi socială în Parohia  Greco-Catolică Carei în perioada 1997-2006. Acestea sunt sora Letitia Esplau din Spania, sora Agnes Maria Schwarzler din Austria, sora Monique Bolzet din Franţa, sora Augustine Mattos din India, sora Caterina Medrano din Bolivia şi sora Susan Foukx din Anglia.
Anul acesta, la statuia Maicii Sfinte din faţa Bisericii Greco-Catolice ,,Sf. Andrei” a fost amplasată placa comemorativă a poetului şi protopopului  greco-catolic, George Marchis(1836 – 1884).

Prima capelă mortuară la standarde înalte
Noua capelă care este în curs de  construcţie în curtea  Bisericii Greco Catolice ,,Sf. Andrei” de pe strada Ignişului din Carei se vrea a fi un punct de cotitură pentru construcţia acestui tip de  clădiri cu această destinaţie. Pr. protopop Radu Filip  ne  poartă  prin tot şantierul deschis în partea dreaptă a curţii bisericii.

Accesul în noua capelă mortuară din Carei se va face de pe str. Ignişului şi va fi delimitată de un gard viu. Va mai exista un acces de pe strada Cimitirului, faţă în faţă cu intrarea principală de la cimitir.
Capela va avea o sală  cu bănci unde se va oficia slujba de înmormântare. Într-o altă încăpere din incintă va  fi  prevăzută şi o sală de protocol, unde se vor putea servi cele cuvenite în astfel de situaţii.

Clădirea capelei mortuare mai dispune şi de un  grup sanitar  Întreg spaţiul capelei va fi  climatizat, conform normelor in vigoare. Cea mai modernă dotare  o constituie însă camera de frig, cu 3 nivele, pentru a adăposti decedaţii din perioada caniculară.

Părintele protopop şi vicar foraneu Radu Filip, care a realizat interioarele din viitoarea capelă careiană precizează că această capelă va putea fi folosită de toţi creştinii, indiferent de cultul religios căruia îi aparţin.

,,Am dorit să o amenajăm  subteran,semi îngropată, sugerând faptul că   ,,din pământ ai fost creat, în pământ te vei întoarce”.

Ca arhitectură se  vor vedea doar vârfurile construcţiei, care reprezintă nişte stânci, adică un vârf de Golgota, iar cele 3 luminătoare care sunt  3 triunghiuri, reprezintă Trinitatea în biserică. În jur vor fi arbuşti, iarbă şi pământ.

Capela este delimitată de biserică printr-un grad viu   iar în spate va fi un alt tip de gard.  În faţa capelei va fi un platou, diferenţa de nivel întreaceasta şi  trotuar va fi de 5 trepte, iar cele 5 trepte vor fi dispuse în  formă de amfiteatru.

Oamenii vor veni la înmormîntare de pe strada Ignişului, unde  este un spaţiu mai generos de parcare.

Pe calea care duce către cimitir vor fi amplasate  15 robinete care vor alimenta stropitorile persoanelor care  vin să aranjeze mormintele rudelor lor, iar capela va putea fi folosită  de toţi credincioşii, indiferent de religie  dar  care vor respecta însă anumite condiţii ce vor fi impuse’, a declarat pentru Buletin de Carei părintele paroh al Parohiei ,,Sf. Apostol Andrei”, protopop al Careiului şi vicar foraneu  Radu Filip.

Am surprins câteva secvenţe din interiorul lucrat cu multă  grijă şi atenţie. Totul este sobru, cu mult bun gust, creând condiţii decente celor marcaţi de evenimentul trist care îi determină să folosească această capelă.

Construcţia este una deosebit de binevenită în peisajul careian, fiind amplasată chiar în apropierea cimitirului şi dispunând de toate utilităţile necesare.

AnaMaria Roman

comentarii

de Horia Mărieș la 11 decembrie 2015 - 14:32

Asta este bine. Este chiar foarte bine că „Municipiul Carei va avea capelă mortuară la standarde europene”. Așa si trebuie să fie!

Intreb în context, cu smerenia, timiditatea și umilința care mă caracterizează:

CÂND VA AVEA CAREIUL O BIBLIOTECĂ MUNICIPALĂ LA STANDARDE EUROPENE, in care șoarecii să nu roadă cărțile vechi depozitate (încă si în ziua de azi, după expulzarea ei din Castelul Karolyi) în lăzi supuse intemperiilor și furtului?

AUD?

Aud incă foarte bine, nu folosesc aparat auditiv, DAR NU AM CE SI DE LA CINE SĂ AUD, DOAR ĂSTA-i BAIUL!

de Raul M. la 11 decembrie 2015 - 20:30

Sunt curios dacă chiar nu se vor face discriminări în privința apartenenței religioase și mai mult, care vor fi acele ”anumite condiții care vor fi impuse” ($$$)…??!!!

de Nicolae Todea la 12 decembrie 2015 - 12:27

@Raul: La ce discriminari religioase faci referire? Daca esti ortodox nu te primeste inauntru? Daca da, nu cred vor exista asemenea discriminari.

Lasati un comentariu