Săptămâna Europeană a Vaccinării

• publicat la: 24 aprilie 2016
Săptămâna Europeană a Vaccinării

În perioada 24-30 aprilie 2016 se celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării, în urma unei iniţiative regionale care este condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi implementată de statele membre ale Regiunii Europene. Campania din anul 2016 subliniază necesitatea imunizării pe tot parcursul vieţii şi caută să atragă atenţia lumii faţă de importanţa crucială a abordării persoanelor vulnerabile, mai ales a celor care trăiesc în situaţii de conflict sau se află în situaţii de urgenţă.

În perioada 24-30 aprilie, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Imunizare”, se vor organiza de puncte şi sesiuni de vaccinare accesibile comunităţilor identificate cu risc, precum şi activităţi de informare a publicului ţintă.

Tema campaniei este „Remedierea lacunelor de vaccinare”, scopul fiind creşterea acoperirii vaccinale, atragerea atenţiei şi sporirea gradului de conştientizare asupra importanţei imunizării.

Datorită programelor de imunizare puternice, cele 53 de state membre din Regiunea Europeană a OMS sunt mai aproape ca oricând de posibilitatea a elimina la nivel regional rujeola şi rubeola. S-au făcut progrese enorme în vederea atingerii acestui obiectiv, este nevoie de conştientizare mai profundă şi un angajament solid pentru a remedia lacunele rămase în imunizare şi pentru a preveni viitoarele focare de boală.

În ultimii ani şi cei care au avut dubii faţă de importanţa vaccinării s-au putut lămuri asupra faptului că dacă vaccinarea nu mai este luată destul de serios, atunci pot să apară din nou epidemii de rujeolă şi rubeolă. Reapariţia rujeolei şi rubeolei va rămâne o ameninţare constantă, oriunde persistă lacunele de imunizare. Prin urmare, nu putem să ne permitem scăderea vigilenţei. Vaccinarea protejează individul de o boală infecţioasă potenţial gravă, şi totodată protejează şi comunitatea împotriva de acea boală şi de izbucnirea de epidemii. Trebuie să înţelegem că suntem responsabili şi de sănătatea proprie şi a familiei, precum şi de sănătatea comunităţii.

Vaccinarea recomandată de OMS şi Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu diagnostic: rujeolă, oreion, rubeolă se efectuează la vârsta de 12 luni (1 an) şi la vârstele de 5 sau 7 ani, cu vaccin de tip ROR. În consecinţă, pentru toţi copiii care nu au două doze de vaccin ROR până la vârsta de 7 ani, trebuie să se solicite recuperarea dozei corespunzătoare vârstei printr-o şedinţă de vaccinare la medicul de familie.

Vaccinarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi acest succes al sănătăţii publice trebuie susţinut.

 

Lasati un comentariu