Grevă în administraţiile publice iniţiată de FNSA. Linişte în administraţia careiană

• publicat la: 15 iunie 2016
Grevă în administraţiile publice iniţiată de FNSA. Linişte în administraţia careiană

 

Doar Federatia  Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul ,,Administraţie publică” – a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (prin Adresa nr. 36/13.06.2016, înregistrată la MMFPSPV cu nr. 1824/13.06.2016) notificarea privind declanşarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezintă, ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile şi consiliile judeţene. FNSA a declanşat conflictul colectiv de muncă la nivel naţional – sector de activitate “Administraţie publică” şi va organiza următoarele forme de protest:

– grevă generală de o oră în data de 05.07.2016;

– grevă generală de o zi în data de 12.07.2016;

– grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 19.07.2016.

Potrivit celor declarate pentru Buletin de Carei de către  domnul Vasile Tuns, preşedintele Federaţiei sindicale din administraţia publică Pro Autonomia , încă nu s-a luat nici o decizie privind afilierea la programul de proteste propus de FNSA. Domnia sa a menţionat că  o decizie concretă va fi adoptată în cursul săptămânii viitoare , după discuţii şi cu conducerea CNSLR  Frăţia. Dar cert este că şi membrii  acestei filiale sătmărene a sindicatului Pro Autonomia sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare din administraţie.

Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%).

O situaţie aparte constatăm la nivel de administraţie publică din Carei unde reprezentantul  sindicatului Pro Autonomia  are un salariu de încadrare de peste 7.700 lei,  un venit deloc de neglijat şi  care probabil justifică şi lipsa de proteste de aici.

In cadrul administraţiei publice din primăria Carei, salariu mediu al angajaţilor ce compun aparatul propriu al primarului au un salariu lunar mediu  ce reprezintă echivalentul a peste 970 de euro lunar. La nivelul UAT Carei, toate taxele şi impozitele locale colectate sunt folosite în exclusivitate doar pentru plata salariilor aparatului propriu al primarului şi  al cheltuielilor de întreţinere.

Buletin de Carei

comentarii

de 970 de euro lunar. la 15 iunie 2016 - 18:50

Ne puteti dovedi cu ceva aceste salarii peste 970 de euro lunar angajatilor din UAT Carei?Sa se faca publica atunci macar sa stim si noi prostimea!Nu toti doar unii dintre noi creduli din Carei ca sa nu se supere exceptiile…..!

de Buletin de Carei la 15 iunie 2016 - 19:21

Buletin de Carei nu face nici o afirmatie fara sa detina dovezi concrete, altfel demult am fi fost chemati in instanta. Scriem de ani de zile despre datoriile primarului la bugetul de stat, despre retinerea de 30% pe care o are pe salariul sau si inca nu am primit spre publicare nici o dezmintire sau vreum drept la replica. Am scris si despre folosirea banului careian pentru reabilitarea sediului UDMR Carei sau despre achizitiile de cai de rasa pentru o asociatie a unei angajate a primariei Carei. Sau despre angajarile in familie de la primarie dar infatuarea celor ce conduc orasul e invers proportionala cu transparenta in gestionarea banului public. Cel mai mare salariu din primarie este detinut de adminsitratorul public si depaseste 10.200 lei. Oricine poate afla aceste date solicitand in scris tot ce doreste sa afle, in baza Legii 544.

de 970 de euro lunar? la 15 iunie 2016 - 20:32

Este inadmisibil asa ceva salar angajatilor,salariatilor din UAT Carei ,an timp ce calitatea majoritatii locuitorilor din orasul Carei este de calitate foarte proasta.Iar daca nu se va antampla nici un fel de anbunatatire orasul acesta va ramane depopulat.Foarte multi tineri pleaca de aicea din cauza nivelului de trai atat de scazuta.

de Nagykaroly. la 15 iunie 2016 - 20:36

Daca asa este ne meritam soarta.Nimeni nu zice nimic.Doar pleaca de aicea.

de VALY la 16 iunie 2016 - 06:41

Angajata de la cai se mai ocupa si de alte lucruri traznite.Dama roz bombo de Castel,ca doar asa a vrut sa zugraveasca pe acolo pe cand era sefa castelului.Oare cat salar i se da pentru intrarile ei suspecte prin Castel si ce atributii are la Castel,ca doar este angajata la Asociatia Cailor la Hotelul Rustic cu miros de cai,in centrul orasului !Ar merita sa faceti niste sapaturi sa vedeti ce trsnai mai face !!!

Lasati un comentariu