Sânzienele
Sânzienele se sărbătoresc, în tradiţia populară, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară“, pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi este începutul verii. Ziua de Sânziene este considerată sfântă, ea trebuie să fie respectată, nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.
În această zi, sunt întâlnite diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei. „Du-te, lună, vino, soare/ că tragem la-nsurătoare, Cununile neursite/ zac sub hornuri azvârlite, Hai, frumoaselor, ce staţi,/ zâne să nu rămâneţi! Că venim după peţit,/ până nu v-aţi răzgândit!“, strigă băieţii satului în seara de Sânziene, la porţile fetelor nemăritate.
Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii, care începe chiar în această zi. În multe zone din ţară, se aprind focuri pe dealuri în noaptea luminată. Flăcăii se strâng seara în jurul rugurilor aprinse, învârtesc făcliile şi strigă: „Du-te soare, vino lună,/ Sânzienele îmbună, Să le crească floarea-floare,/ galbenă, mirositoare, Fetele să o adune, să le aşeze în cunune, Să le prinda-n pălărie,/ struţuri pentru cununie, Boabele să le răstească,/ până-n toamnă să nuntească“!. Tot flăcăii, spre dimineaţă, umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat: „Du-te lună, vino soare,/ Că tragem la-nsurătoare,/ Cununile neursite,/ Zac sub hornuri azvârlite,/ Hai frumoaselor ce staţi,/ Zâne vreţi să rămâneţi,/ Că venim după peţit,/ Până nu v-aţi răzgândit.“ O altă strigare pe care o mai foloseau băieţii, dar prin preajma caselor unde locuiau fetele care nu prea erau pe placul lor era: „Toate slutele-s grăbite,/Toate vor să se mărite,/Cu-alde unii dintre noi,/ Feciori mândri, vai de noi,/ Că la nuntă ştim hori,/La praznice ştim prânzi,/ Şi la dragoşti şi mai şi…“ Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi Amuţitul Cucului. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară, când este sărbătorită Bunei Vestiri, sau Blagoveşteniea, până la solstiţiul de vară sau de sânziene, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie. Se spune în popor că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Despre Sânziene se știe că sunt zece tinere zeiţe, ce formează alaiul nupţial al zeiţei Sânziana (după numele din Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureş sau Bucovina) sau Drăgaica (aşa cum e cunoscută în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei). Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui şi marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an, invitaţie la bucurie. Nerespectându-i-se ziua, Sânziana (identificată cu Junona sau Diana, la romani, ori cu Hera sau Artemis, la greci), protectoare a fecundităţii şi prezenţă binefăcătoare altminteri, se răzbună, prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros, plante fără leac – aflăm din „Comoara satelor” de Ion Ghinoiu.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. Florile de sânziene erau puse sub pernă de tinerele fete, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri de mijloc la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor. În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei de Sfântul Ioan. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor. Roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr