Festival Medieval Carei 2016
Pe o vreme caniculară, sâmbătă 30 iulie a debutat o nouă ediţie a Festivalului Medieval din Carei. Evenimentul e debutat cu o paradă a participanţilor în jurul parcului dendrologic. Deschiderea oficială a avut loc în faţa intrării principale din Castel în faţa reprezentanţilor cavalerilor maltezi, teutoni și templieri din țară și străinătate şi în absenţa oricărei oficialităţi locale.
Dintre invitaţi au făcut parte Anca Păsărin, președinta Ordinului Cavalerilor Templieri din București și Daniel Ionuț Faina, de la Ordinul Cavalerilor Teutoni ai Sfintei Maria, comandantul cetății Oradea.
,,Revin pentru a doua oară la Carei, mă bucur să fiu din nou aici și să iau parte la Festivalul Medieval de la Carei’’ a declarat pentru Buletin de Carei cavalerul teuton Daniel Ionuț Faina.
După salutul specific fiecărui ordin cavaleresc am avut ocazia de a urmări diverse activităţi interesante prestate pe ateliere de lucru. Cei mici au avut la îndemână un atelier de pictură sau mersul pe picioroange. Cu toţii am urmărit cu interes demonstraţiile de luptă , îndemânarea arcaşilor, graţioasele dansuri ale domniţelor sau virtuozităţile meșterilor sticlari, pielari, fierari , spectacol cu foc, muzică și teatru, recitaluri de sonete.
Nelipsit de la nicio ediție a festivalului medieval de la Carei este meșteșugarul Egyed Ferö, tulierul din Oradea. Și de această dată taraba sa cu instrumentele muzicale medievale a atras de atenția celor prezenți în parc. Tulierul Egyed Ferö a declarat pentru Buletin de Carei ,,Mă bucur să revin la Carei și să prezint și să vând instrumentele muzicale pe care le confecționez și mai ales tulnicele, de care sunt tare mândru. Sunt obiecte tradiționale românești și le realizez cu multă pasiune, cu toate că sunt maghiar!’’
Peste 200 de imagini de la manifestare puteţi găsi pe pagina de Facebook a Buletin de Carei.
Programul continuă şi duminică 31 iulie 2016 de la ora 16,00.
Din păcate, pentru acest Festival nu a fost îngăduită de administraţia locală prezenţa punctelor de comercializare apă , suc sau îngheţată. Vremea caniculară a pus la grea încercare rezistenţa celor ce nu au venit de acasă cu …sticla de apă! Spre deosebire de acest Festival medieval, la petrecerile organizate în aceiaşi locaţie de UDMR şi FDG a fost posibilă prezenţa comercianţilor cu servicii alimentare şi preparare mâncăruri chiar la faţa locului.
Buletin de Carei
Program Festival
Sâmbătă, 30 iulie 2016
18.30 – 19.30 Cortul cu povești – Teatru lectură după piese ale lui William Shakespare cu membri ai trupei de teatru M.E.E.M.
19.00 – 19.30 Jocuri și concursuri distractive (II)
21:45 – Spectacol cu Foc
Duminică, 31 iulie 2016
16:00 – 20:30 – Meșteșugari și jocuri medievale pentru copii
(picioroange, spargatori de nuci, condusul roții, tălpi de mlaștină, moară de grâu, trasul funiei, sculptură, împletit de piele, confecționare de șiraguri de mărgele, pictură pe sticlă și lemn, origami, etc)
16:30 – 21:00 Luptele cavalerilor și întrecerea arcașilor
18.30 – 19.30 Cortul cu povești – Teatru lectură după piese ale lui William Shakespare cu membri ai trupei de teatru M.E.E.M.
19.00 – 20.00 Jocuri și concursuri distractive
21:00 – Concertul tradițional de muzică veche Carmina Renascentia;
Organizatori:
Centrul de promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”
Eveniment realizat cu sprijinul: Primăriei și Consiliului Local al municipiului Carei
Parteneri:
Centrul Cultural al Municipiului Carei, Biblioteca Municipală, Muzeul Municipal Carei