Persoanele fără venituri sau cu venituri sub 450 lei lunar se pot prezenta după ajutoare alimentare

• publicat la: 2 august 2016
Persoanele fără venituri sau cu venituri sub 450 lei lunar se pot prezenta după ajutoare alimentare

Mai puteţi să vă ridicaţi produsele alimentare de la UE  distribuite în cadrul Programului Poad 2015/2016.  Potrivit primăriei Carei, mai sunt încă 800 de careieni care nu şi-au ridicat ajutoarele alimentare. Pachetele cu alimente pot fi preluate de luni până vineri, între orele 9.00 – 14.00, de la depozitul amenajat în fosta Casă de copii de pe strada Vasile Lucaciu nr.15.

Pentru cei din satul Ianculeşti încă nu au fost distribuite alimentele ce li se cuvin, după procedura din anii trecuţi.

Persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei / lună / persoană, inclusiv, și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de beneficiari, se pot prezenta la sediul depozitului, până la sfârșitul săptămânii.

Aceste persoane vor fi incluse într-o listă suplimentară, distribuirea alimentelor urmând să se efectueze la o dată ulterioară.

Persoanele în cauză trebuie să prezinte următoarele documente:

1. copii ale cărților de identitate ale membrilor familiei;

2. copii ale certificatelor de naștere ale copiilor, după caz;

3. certificat de căsătorie, după caz;

4. adeverință de salariu, cupoane de pensie și/sau indemnizații, alocații din luna iunie, după caz;

5. adeverință fiscală că nu au venituri impozabile.

Buletin de Carei

comentarii

de mitru la 2 august 2016 - 19:41

primarul face politica si cu ajutoarele primite de la uniunea europeana? capela nu vrea sa faca numa cu psd si la fel drepturile oamenilor de la Ianculesti vrea sa le dea cum el vrea nu cum spune l;egea!
mai aveti nerusinare de aratat domnule primar ???ati facut alianta cu psd numai pentru intersu personal!rusine sa va fie!!!!

Lasati un comentariu