Acad. Marius Porumb la Satu-Mare la Centenarul unui mare artist : Paul Erdős

• publicat la: 13 noiembrie 2016
Acad. Marius Porumb la Satu-Mare la Centenarul  unui mare artist : Paul Erdős

Paul Erdős este unul din marii artiști ai României postbelice. Având un talent de excepție și o remarcabilă cultură artistică și muzicală, lucrările sale îl recomandă ca pe un mare desenator, pictor și gravor. Născut la 2 noiembrie 1916 în satul Hurezu Mare din județul Satu Mare, Paul Erdos debutează în 1919, la numai 13 ani,  cu prima sa expoziție personală (pictură și desen) la Satu Mare, urmată în anii următori de expoziții la Carei, Oradea, Cluj, Timișoara. Ucenicia artistică a început-o  în adolescență la Baia Mare în 1931,  revine în 1938, unde îi are îndrumători pe János Thorma și pe András Mikola, personalități din ambianța artistică băimăreană a celebrului centru artistic, fondat de Simon Hollosy în 1896. În 1930 urmează studii particulare cu Molnar C. Pal la Budapesta , iar în 1938 se află  la Paris, unde expune la o galerie particulară. În anii 1940-1943 expune la Budapesta, Cluj și Oradea. Activitatea sa artistică este întreruptă în anii1944-1945, când este deportat de naziști, împreună cu familia, de unde se întoarce singur.

Din 1947 este o prezență permanentă și activă  în expozițiile colective de la Baia Mare și Satu Mare, precum  și în expozițiile naționale și regionale. Este prezent în numeroase expoziții de artă românească din străinătate : Moscova, Riga, Budapesta, Bratislava, Tbilisi, Leipzig, Praga, Berlin, Cairo, Damasc, Sofia, Atena, Ankara, Havana, Beijing, Lugano, Bienala de la Venezia, Bienala de la Sao Paolo.

În anul 1963 i se acordă Premiul de Stat, iar  1964 este distins de Consiliul de Stat al României cu titlul de Maestru emerit al artei.

Stabilit la Baia Mare în perioada 1950-1968, artistul este într-un dialog continuu cu lumea Maramureșului și a Țării Oașului, evocând imagini din această lume plină de farmec și imbibată de tradiții seculare. Desenele lui Erdős reprezintă adesea personaje expresive simbol, ce devin monumentale (Mireasă din Oaș, Țărancă din Lăpuș, Mineri, Duminică în sat, Gorunul, Flăcău din Oaș, Clop și straiță).

Tematica graficii sale se extinde asupra unor cicluri, ce ne înfățișează, într-o viziune artistică personală, locuri și chipuri europene, ca urmare a călătoriilor sale în Franța și Italia. În perioada în care a trăit și a creat la Baia Mare, Paul Erdős a fost într-o cordială relație de prietenie cu sculptorul Gheza Vida, amândoi având calde sentimente de admirație pentru tradiția și arta populară din Maramureș. În 1969  Erdős mărturisea : „În tot ce am creat am căutat să îngemănez filonul tradițional și liricul, dezvăluirea frumuseților poetice ale vieții. M-am ghidat întotdeauna după faptul că artistul este un cronicar al vremurilor sale”.

Arta marelui artist Paul Erdos a fost apreciată de critica de artă, dar și de numeroase personalități ale vieții noastre culturale, care au scris și publicat articole în reviste de cultură. Din ampla bibliografie dedicată marelui artist menționăm numele următorilor autori, ce  fac parte din  elita criticii de artă românești : Ionel Jianu, Marin Mihalache, Petre Comarnescu, Ion Frunzetti, Paul Constantin, Balogh Iozsef, Mircea Deac, Anca Arghir, Ion Jalea, Eugen Schileru, Dumitru Dancu, Adina Nanu, Dan Grigorescu, George Ionescu, Mihai Negulescu, Mircea Braga, Tudor Octavian, Vasile Drăguț, Ovidiu Suciu, Negoiță Lăptoiu, Grigore Arbore.

Dan Grigorescu scria în 1965 numindu-l pe maestrul Paul Erdős
un rapsod al oamenilor Maramureșului și Oașului: Paul Erdős e în primul rând un rapsod al acestui ținut de munți și ape, descoperind universul sufletesc al oamenilor Maramureșului și Oașului pe care îi înfățișează cu generozitate. Arta lui se înscrie între acele realizări ale graficii care dau glas frumuseții spirituale a omului. Prin cele mai bune lucrări ale sale Erdős se afirmă ca o personalitate distinctă, cu un stil propriu, care evocă oameni și priveliști ale României de astăzi

Despre arta lui Paul Erdős, maestrul Gheza Vida scria în 1965 în prefața catalogului expoziției personale deschise la București : „Preocupat de viața din jurul său, a căutat să pătrundă în universul sufletesc al oamenilor, să descifreze sensurile vieții noastre noi, iar impresiile adunate le-a introdus în limbajul artei într-un uimitor  proces de selecție al valorilor reale. La baza graficii lui Erdős stă omul, iar arta sa se adresează omului. Astfel creația lui Erdős capătă semnificații majore”.

Cu sentimente de sinceră admirație ne amintim de maestrul Paul Erdős și de famila sa, de Judit și Peter, care s-au dedicat artei,  de care ne leagă o veche prietenie, din vremea când la Baia Mare familiile noastre se bucurau împreună de realizările  culturale și artistice.

Acum la aniversarea  Centenarului nașterii maestrului Paul Erdős,  cu respect și admirație, omagiem pe unul din marii artiști ai României, iubitor de Maramureș și de Sătmar.

Acad. Prof. MARIUS PORUMB

Lasati un comentariu