Copii au colindat la Biserica Sf.Anton de Padova din Carei

• publicat la: 18 decembrie 2016
Copii au colindat la Biserica Sf.Anton de Padova din Carei

Duminică, 18 decembrie 2016, credicioşii care au asistat la Sfânta Liturghie de la ora 10,00 au avut parte la final de un concert deosebit de colinzi susţinut de  tânăra generaţie.

Micul cor a fost pregătit de părintele paroh Cristian Tiba şi a adus clipe de emoţie  pentru numeroasa asistenţă.

Copiii îmbrăcaţi   de sărbătoare  au colindat până au fost auziţi de Moş Crăciun . Acesta a venit cu tolba plină de cadouri  pentru micii corişti dar şi pentru copii din biserică.

Momentul  cel mai emotionant a fost cel în care copii din cor au  rostit  împreună, pentru a-l impresiona pe Moş Crăciun rugăciunea Tatăl Nostru.

Ropotele de aplauze au  încununat  munca depusă atât de copii cât şi de părintele paroh Cristian Tiba.

Duminică, 25 decembrie 2016, va avea loc la biserica Sf.Anton de Padova din Carei un concert de colinzi  susţinut de Corul adulţilor coordonat de fratele Virgil, la finalul Sfintei Liturghii.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu