Toate cele 43 de memorandumuri privind autonomia teritorială, anulate în instanță

• publicat la: 30 ianuarie 2017
Toate cele 43 de memorandumuri privind autonomia teritorială, anulate în instanță

Toate cele 43 de memorandumuri adoptate de consilii locale din Harghita, prin care se solicită autonomie teritorială, au fost anulate definitiv de instanță, după ce ele au fost atacate în contencios administrativ de Instituția Prefectului.

Toate aceste acte administrative au fost atacate în instanță de prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, și au fost anulate definitiv fie de Tribunalul Harghita, fie de Curtea de Apel din Târgu Mureș.

„Nici nu putea să fie altfel, în cazul celor 43 de hotărâri privind autonomia așa-zisului ținut secuiesc, pentru că ele au venit de la început în contradicție clară cu Constituția României, cu legile în vigoare, motiv pentru care instanța nu a făcut altceva decât să costate ilegalitatea și nulitatea acestora. Orice hotărâre judecătorească are putere de lege și eu cred că este un exemplu pentru cei care mai vor să facă astfel de demersuri, pentru că vor avea aceeași soartă. Ar trebui să ne ocupăm de dezvoltarea economică și socială a județului, nu de fragmentarea acestuia și eu cred că toată lumea a înțeles un singur lucru: că județul Harghita este o unitate administrativ teritorială aparținând României și toată lumea este cetățean român — și dacă are altă cetățenie nu e nicio problemă, dar în primul rând este cetățean român”, a declarat pentru Agerpres prefectul Adrian Jean Andrei.

În perioada 2014-2016, un număr de 43 de consilii locale din Harghita au adoptat hotărâri de aprobare a unor petiții sau memorandumuri adresate Guvernului și Parlamentului României, prin care se solicită ‘autonomie teritorială, printr-o organizare administrativ-teritorială într-o regiune care să aibă statut autonom, limbă oficială proprie, iar aceste demersuri să fie rezultatul unui referendum pe această temă”.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu