Aur pentru România la Europenele de gimnastică de la Cluj-Napoca prin Marian Drăgulescu

• publicat la: 22 aprilie 2017
Aur pentru România la Europenele de gimnastică de la Cluj-Napoca prin Marian Drăgulescu

Marian Drăgulescu a urcat astăzi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Europene de gimnastică de la Cluj-Napoca.

Exercițiul său la sol a fost notat de arbitri cu 14.500, adjudecându-şi astfel cea mai importantă medalie.

Locul doi a fost ocupat de Dmitrii Lankin (Rusia, 14.466), iar pe locul trei  s-a clasat  Alexander Shatilov  din Israel cu  14.400.

Medalia de aur obţinută de  Marian Drăgulescu  este prima medalie câștigată de România la Campionatele Europene de la Cluj. Astfel, cu această a  zecea medalie de aur, Drăgulescu a doborât recordul Nadiei Comaneci.

Sportivul s-a calificat și în finala de la sărituri, de duminică. Tot mâine vor evolua în finale la bârnă și Larisa Iordache și Cătălina Ponor.

foto cotidianul.ro

Lasati un comentariu