SAFE CHOICES – o şansă pentru cei condamnaţi ca urmare a săvărşirii de infracţiuni pe fondul consumului de alcool/droguri

• publicat la: 12 iulie 2017
SAFE CHOICES – o şansă pentru cei condamnaţi ca urmare a săvărşirii de infracţiuni pe fondul consumului de alcool/droguri

În perioada iulie – decembrie 2017, Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare (CPECA) în partneriat cu Serviciul de Probațiune, Tribunalul Satu Mare și I.P.J Satu Mare, implementează Programul „Safe Choices” ce va presupune organizarea şi desfăşurarea de grupuri de conştientizare şi informare cu privire la riscurile consumului de alcool şi droguri, în special la volan, în scopul prevenirii recidivelor și, de asemenea, pentru îmbunătățirea siguranței traficului şi a persoanelor şi se adresează exclusiv persoanelor condamnate la pedepse privative si neprivative de libertate ca urmare a săvărşirii de infracţiuni asociate consumului de alcool/droguri.

Scopul final al programului constă prevenirea riscului de recidivă, producând o serie de schimbări la nivel cognitiv și comportamental, care susțin conştientizarea pericolelor de către persoanele condamnate datorită infracţiunilor comise sub influenţa alcoolului sau drogurilor pentru a nu mai comite în viitor infracţiuni determinate de consumul  de alcoolul sau droguri.

Consumul de alcool şi droguri este incompatibil cu conducerea autovehiculelor. „Pentru a conduce în siguranţă şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale deoarece condiţiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reactioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creste”, subliniază IGPR.

Conform evidenţelor Serviciului de Probaţiune Satu Mare, la finalul anului 2016, un număr de 303 persoane au fost condamnate pentru infracţiuni  ce au implicat consumul de alcool la volan (OUG  nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), iar un număr de 38 persoane au fost condamnate datorită infracţiunilor comise la regimul drogurilor (Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri).

Numărul condamnărilor cu închisoarea pentru infracţiuni încadrate în OUG  nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a crescut semnificativ, repezentând în prezent peste 20% din populația penitenciară.

În cadrul Penitenciarului Satu Mare la o populație de 427 persoane condamnate se identifică un număr de ~ 60 condamnări specifice regimului circulației. De asemenea este important de menționat faptul că dintre infracţiunile săvârşite de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, procentul cel mai ridicat este reprezentat de infracţiunile săvârşite cu violenţă, fie că este vorba de omucideri, fie de vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii.

Referitor la persoanele condamnate pentru Legea 143/2000 se identifică un procent mic mai precis 2% din totalul populației Penitenciarului Satu Mare, însă se identifică un procent mai ridicat al persoanelor care s-au declarat ca fiind consumatori de substanțe.

Programul de reabilitare adresat persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se va desfășura în Penitenciarul Satu Mare şi va presupune două tipuri de grupuri: grup de conștientizare a riscurilor asociate consumului de alcool/droguri la volan și grup de informare a riscurilor. Grupurile de conștientizare vor avea o durată de 3-4 întâlniri/grup cu participarea a 10-15 beneficiari/grup, iar grupurile de informare vor avea o durată de 1 întâlnire/grup  cu 15 persoane/grup.

Programul de reabilitare adresat persoanelor condamnate la executarea unor măsuri educative neprivative de libertate se vor desfășura la Casa de cultură C.M.Zamfirescu pentru persoanele care au domiciuliul în Satu Mare și zonele limitrofe și în Carei pentru persoanele care au domiciliul în Carei sau zonele limitrofe într-un spațiu pus la dispoziție de Serviciul de Probațiune şi va presupune organizarea de grupuri de conştientizare cu o o durată de 3-4 întâlniri/grup cu participarea a 10-15 beneficiari/grup.

Programul va oferi participanților posibilitatea de a-și îmbunătăți atitudinea față de conducerea vehiculului în condiții de siguranță la trafic și să-și analizeze intențiile de comportament, după săvârşirea pedepselor privative şi neprivative de libertate.

Invităm Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare (CPECA) să  nu ocolească municipiul Carei  privind organizarea şi desfăşurarea de grupuri de conştientizare şi informare cu privire la riscurile consumului de alcool şi  mai ales droguri.

Lasati un comentariu