Consilierul primarului din Carei publică anonime în timpul programului. Adresele de la Garda de Mediu şi Forestieră nu bat cu realitatea din parc

• publicat la: 6 februarie 2018
Consilierul primarului din Carei publică anonime în timpul programului. Adresele de la Garda de Mediu şi Forestieră nu bat cu realitatea din parc

În Republica de la Carei nimic nu ne mai poate mira. Cum atingem un punct sensibil pentru administraţia Kovacs-Keizer cum apar denigrările şi manipulările grosolane la adresa Buletin de Carei. Consilierul Szasz de la cabinetul primarului din Carei publică dis de dimineaţă pe blogul său mail-uri anonime  care acuză Buletin de Carei dar fără a face un minim de verificări. … nici măcar o imaginea publicată nu este din parc. Sau poate nu se descurcă, nu ştie cum se procedează. Oare Primăria Carei plăteşte după numărul de postări?

Niciunul din cei care se autointitulează jurnalişti şi sunt plătiţi din bani publici de Primăria Carei pe diverse căi nu se deplasează în oraş în locurile unde Primăria Carei acoperă abuzuri. Poate-poate ne vor face o surpriză şi vor scrie despre artera principală asfaltată  deşi nu există introdusă canalizarea.

Un alt loc  este şi parcul aşa zis dendrologic unde au loc tăieri de copaci sănătoşi  iar cei uscaţi sunt lăsaţi  să pericliteze siguranţa celor care trec pe lângă ei.

Adresele  trimise de Garda  de Mediu  oferă informaţii contradictorii dar pentru cei care nu stăpânesc bine limba română acestea nu pot fi descifrate.

Vă mai oferim încă o dată adresa de la Garda de Mediu Satu Mare în care se face referire la tăierea de arbori uscaţi sau în diferite stadii de boală în timp ce avizele s-au obţinut de la APM pentru arbori sănătoşi.   A se citi pe îndelete…cu atenţie.

Tot cu caractere româneşti scrie negru pe alb că speciile de ulm pentru care s-a dat aviz sunt Ulmus Laevis şi ulmus minor  dar ulmul tăiat era….Ulmus Glabra!

Ulmul de munte secular  a fost un exemplar deosebit de valoros şi de dimensiuni cum rar se pot vedea.

Niciun autointitulat jurnalist din presa locală de casă nu  s-a deplasat la faţa locului pentru a prezenta imagini de la tăierea unui astfel de exemplar valoros din parcul careian. Stau ascunşi în spatele monitoarelor până primesc undă verde de la primărie. Unde a fost transportat acest exemplar de ulm şi cu ce autorizaţii?

Redacţia din primăria Carei manipulează opinia publică prin publicarea de materiale venite de la persoane anonime care nu citesc adresele oficiale de la Garda de Mediu Satu Mare, adrese publicate de către Buletin de Carei.

Citiţi adresa venită de la Garda forestieră Oradea în care se spune că …

…au fost identificaţi un număr de 37 de arbori uscaţi iar după tăierea lor de firma Tricart srl Tăşnad cică … ,,cioatele arborilor au fost scoase şi terenul curăţat,,.

Adresa este emisă la data de 11 ianuarie 2018 . La data de 6 februarie 2018 vă supunem atenţiei cioatele arborilor tăiaţi care sunt bine mersi în parcul dendrologic.

În prima imagine, de sus,  se vede pinul negru secular, la început de an, pe vremea când era falnic şi viu.

Mai jos , imaginea cu pinul tăiat şi lăsat în zăpadă..până se fac actele  doveditoare pentru transport…probabil .

Buletin de Carei

Lasati un comentariu