Investiți în plantații pomicole!

• publicat la: 15 februarie 2018
Investiți în plantații pomicole!

Cu siguranță, plantațiile pomicole pot fi rentabile și afacerile din acest domeniu pot fi de mare succes! Reprezintă una din modalitățile cele mai eficiente de punere în valoare a fondului funciar. Sistemele moderne, superintensive, asigură profituri mari chiar și la suprafețe mici. Unul din avantajele acestei afaceri demn de luat în seamă este acela că se poate face și în timpul liber(în paralel cu un servici sau o altă afacere). Această afacere poate fi gândită și ca o moștenire pentru copii dat fiind că plantațiile au o durată de viață de minim 15 ani.

Cât privește profitul, nu aș vrea să arunc niște cifre  pur și simplu având în vedere că sunt mulți factori care intră în joc. Precizez doar că o livadă amplasată în condiții staționale corespunzătoare este mult mai rentabilă decât o suprafață similară cultivată cu cereale sau plante oleaginoase etc.

Ca investiție însă, e un pic mai pretențioasă și de aceea, cei care se gândesc să înființeze plantații pomicole e bine să apeleze la consultanți. Sunt investiții pe termen lung, destul de costisitoare și orice greșeală făcută în faza de înființare poate duce la efecte grave mai apoi, fie în faza de creștere și dezvoltare a livezii, fie în faza de exploatare.

Din punct de vedere legislativ, la înființarea unei plantații pomicole va trebui să avem în vedere prevederile Legii nr. 348/2003 numită și Legea pomiculturii(cu actualizările ulterioare, bineînțeles). Iată de exemplu ce prevede la art. 13:

„Art. 13. –

(1) Plantațiile de pomi cu suprafață mai mare de 0,5 ha și cele de arbuști fructiferi de peste 0,2 ha, situate în zone, bazine și centre consacrate, se înființează în baza autorizației de plantare eliberate de direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și, respectiv, a municipiului București.

(2) Pentru plantațiile de pomi cu suprafața mai mare de 2 ha și pentru plantațiile de arbuști fructiferi cu suprafața mai mare de 0,5 ha autorizația de plantare se eliberează în baza unui proiect de înființare a plantației pomicole elaborat de persoane autorizate și avizat de institutul de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură sau de stațiunea de cercetare-dezvoltare pomicolă din zonă.”

De asemeni, se va ține cont de Legea nr. 60/2007 care prevede la art 46:

„Art. 46. –

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

  1. a) înființarea plantațiilor cu suprafețe mai mari de 0,5 ha de pomi fructiferi și a suprafețelor mai mari de 0,2 ha de arbuști fructiferi de fiecare operator economic sau de familie ori extinderea peste această limită a celor existente, fără autorizație de plantare.”

Vom trece în revistă câteva aspecte de mare interes pe care trebuie să le aibă în vedere un fermier ce dorește să înființeze o plantație pomicolă, pe lângă respectarea legislației în vigoare din care am enumerat mai sus.

  1. Analiza condițiilor staționale – La alegerea locului pentru înființarea livezii concură mai multe aspecte necesar a fi clarificate, cum ar fi: tipul de sol, topografia, aspectul general, înclinația terenului sau existența apei. Factorii climatici includ temperaturile medii, minime și maxime absolute lunare, cuantumul temperaturilor medii diurne pozitive și negative (unitățile de frig), umiditatea, vântul, precipitațiile anuale și lunare (mm) sau alte forme de precipitații cu frecvența asociată- grindina, gerurile de revenire de primăvară. Dacă se elaborează proiect de plantație atunci cu siguranță se va elabora și un studiu pedologic ce va stabili bonitatea stațiunii pentru speciile pomicole. Se va acorda importanța cuvenită analizelor de sol, însă ne vom preocupa să aflăm dacă în areal ce urmează a se planta se manifestă fenomenul de îngheț târziu. Un astfel de fenomen afectează înflorirea pomilor cu implicații directe asupra fructificației.O investiție serioasă trebuia să ia în calcul și un sistem de irigație care să ajute la compensarea deficitului hidric în sezonul vegetal. Disponibilitatea apei este esențială, nu veți putea produce eficient, pe măsura potențialului genetic, dacă nu aveți apă suficientă! Apa este una dintre intrările în sistem dintre cele mai scumpe, sursa de apă trebuie să fie una de încredere, asigurată permanent. Livada dumneavoastră este dependentă de apă, de o irigație regulată, în funcție de condițiile existente (vreme și perioada de vegetație). Managementul irigației este extrem de important: frecvența irigării, umiditatea din sol, cantitatea de apă necesară pentru fiecare pom, integritatea sistemului, corecta funcționare a acestuia sunt operațiuni zilnice, ce necesită o programare și execuție atentă.Managementul irigației poate fi făcut astfel încât să se reducă vigoarea pomilor fără a se penaliza calitatea livezii și randamentul acesteia în producție, printr-o tehnică de irigație prin deficit reglementat (RDI). Reducerea programată strategic a apei în anumite momente va conduce și la economii de apă dar în primul rând la reducerea creșterii vegetative, fără a afecta dimensiunea și calitatea fructelor, obiectivul dumneavoastră principal în livadă celălalt obiectiv fiind de a asigura o vigoare suficientă necesară dezvoltării viitoare a lăstarilor și de a canaliza energia rămasă pentru producția de fructe.Există mai multe soluții în acest sens, funcție de sursa de apă, distribuirea acesteia în plantații etc. În Spania am avut ocazia să văd un sistem ce folosea energia solară(panouri fotovoltaice) pentru a alimenta pompa ce scotea apa din pânza freatică. Poate fi o soluție bună și în condițiile de la noi mai ales că de cele mai multe ori nu există posibilitatea de alimentare la rețeaua publică de electricitate, bineînțeles luând în calcul adîncimea de forare, costurile de înființare și de exploatare a sistemului. Sistemul de irigație va asigura și fertilizarea plantației asigurând nutrienții pomilor cu eficacitate maximă.
  2. Tehnologia ce va fi abordată. Vom avea în vedere soiuri care valorifică cel mai bine potențialul local. Cercetarea în domeniu a produs soiuri cu fructe cu calități deosebite, cu coacere mai timpurie sau mai târzie etc. Soiurile înalt productive au nevoie de susținere și în acest sens putem avea în vedere un sistem de susținere din stâlpi de beton precomprimat/metalici/lemn, după posibilități. Ca dotare minimă, e nevoie de un tractor de livadă, o cositoare, o instalație pentru stropit, o stație meteo. Când începe fructificația pomilor e bine să avem  plasă antigrindină sau plasă anti-ploaie (mai ales la fructe precum cireșul) pentru a evita crăparea fructelor. Se va avea în vedere folosirea alertelor de dăunători pentru a stabili când e nevoie de stropire și cu ce substanțe. În felul acesta se vor face economii de bani, de muncă dar se va proteja totodată și mediul. În aceste condiții de tehnologie și dotare necesarul de forță de muncă nu va fi foarte mare! Vom lua măsuri de protecție la furturi sau vandalisme prin realizarea unei împrejmuiri corespunzătoare.

Punctele cheie pe harta riscurilor sunt reprezentate de polenizare, controlul bolilor și al dăunătorilor precum și de factorii climatici extremi cum sunt seceta, geruri severe, înghețul, grindina, vântul sau căldura excesivă. Producția și calitatea recoltei sunt un rezultat al managementului integrat al solului, irigației, coroanei și nutriției. Aceste inputuri sunt dependente unele de celelalte așa cum apa și nutriția nu pot fi separate de solul ce susține sistemul radicular, care la rândul său dictează performanța coroanei și pe cale de consecință, producția de fructe.

Ceea ce ar mai trebui să știe fermierul care dorește să investească într-o plantație pomicolă este că poate primi sprijin din fonduri europene în baza sub-măsurii 4.1a din PNDR(sesiunea de depunere proiecte se va lansa la sfârșitul lunii decembrie 2017).

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiții corporale şi/sau necorporale, conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:

  • reconversia plantațiilor existente, inclusiv costurile pentru defrișare, materiale de plantare, sisteme de susținere, pregătirea solului, lucrări de plantare, sisteme de protecție pentru grindină, inclusiv generatoare terestre Antigrindină, îngheț, caniculă, ploaie și insecte, echipamente de irigaţii la nivelul exploatațiilor, containere generator pompe irigat, sere, solarii, tunele joase, macrotunele etc.
  • înfiinţarea de plantații pomicole, inclusiv costurile pentru materiale de plantare, sisteme de susținere, pregătirea solului, lucrări de plantare, sisteme de protecție pentru grindină,îngheț, caniculă, ploaie și insecte containere, generator pompe irigat, sere, solarii, tunele joase, macrotunele etc.
  • înfiinţarea, extinderea și/ sau modernizarea sistemelor de depozitare, condiționare, și ambalare şi a unităţilor de procesare la nivelul exploatației, inclusiv unităţi de procesare mobile, laboratoare de analiză pentru testarea produselor aferente activității proprii, containere frigorifice refrigerare, containere frigorifice congelare cu camera prerăcire, grup containere condiționare, spații de depozitare (fertilizanți, pesticide, ambalaje, inventar mărunt) etc.
  • pentru respectarea condițiilor de igienă, de protecție a muncii, sanitar-veterinare și a fluxului tehnologic, sunt eligibile spațiile destinate personalului de producție: vestiare tip filtru pentru muncitori, biroul sefului de fermă, spațiu pentru pregătirea și servirea mesei, toalete ecologice etc.).
  • sisteme audio/ video de supraveghere, monitorizare și control a plantației şi a fluxurilor tehnologice din exploataţia pomicolă, sisteme de iluminat perimetral al plantației pomicole şi/ sau al zonelor unde se desfășoară procesele tehnologice ale exploataţiei pomicole, stație meteo aferentă plantației pomicole, cabine pază;
  • achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de mașini/ utilaje şi echipamente noi, inclusiv echipamente de irigaţii la nivelul exploatațiilor, remorci agricole/ tehnologice, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv.
  • amenajarea, construcția, dotarea spațiilor de desfacere din cadrul exploatației și alte activități de marketing (autorulote, dozatoare (automate) de sucuri naturale şi alte produse din sectorul pomicol) etc.

Mai rămâne o ultimă problemă de rezolvat care poate da mari bătăi de cap fermierului: comercializarea producției în condiții de profit! Constatăm că piața din România este invadată de fructe din import. O soluție pentru fermierii români ar fi să se asocieze pentru a crea la comun spații de depozitare corespunzătoare, instalații de sortat, de ambalat dar și pentru a suporta mai mulți la un loc cheltuielile legate de marketing și publicitate. Fructele noastre pot avea mare căutare la export dar a face export nu e la îndemâna oricărui fermier!

Avându-se în vedere oportunitatea de finanțare din fonduri europene, sectorul pomicol necesită o mai mare atenție. În cele de mai sus nu am epuizat subiectul. Doar am dorit să atrag atenția celor dornici de a face investiții în pomicultură. Pentru mai multe informații ne puteți contacta la adresele de mai jos.

Consultant: ing. Popa Ionel – S.C.DUPLICOM GRUP S.R.L. Mobil: 0761 130 399, email: duplicomgrup@yahoo.com

Lasati un comentariu