Preotul din Ianculeşti iese la pensie din luna mai. Foarte multe cereri pentru postul de preot paroh

• publicat la: 11 martie 2018
Preotul din Ianculeşti iese la pensie din luna mai. Foarte multe cereri pentru postul de preot paroh

Preotul  paroh Gheorghe Sorian din  Parohia Ianculeşti iese la pensie după ce a slujit  la altarul bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe peste 40 de ani.

Din 1977 încoace preotul Sorian a sădit cuvântul Evangheliei în inimile credincioşilor.

I se potrivesc cuvintele Apostolului (1 Petru 5-2-3) „Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei”.

La Ianculeşti, biserica este mereu deschisă şi prezentă în rândul credincioşilor.

Un  moment istoric  în viaţa comunităţii din Ianculeşti a avut loc în primăvara anului 2014, mai exact în luna aprilie când Alteţa Sa Regală de la vremea respectivă, Principele Nicolae, aflat în trecere pe aceste meleaguri, a fost primit cum se cuvine de parohul Sorian şi delegatul sătesc Chiorean.

Preotul Sorian a condus înalţii oaspeţi în  micul lăcaş de cult unde aceştia s-au închinat la icoane.

http://www.buletindecarei.ro/2014/04/principele-nicolae-primit-calduros-de-motii-din-ianculesti.html

Vreme de 40 de ani parohul Sorian a fost un om al tuturor, al celor tineri dar şi al celor bătrâni, al copiilor şi femeilor, al bolnavilor, îndrumându-i şi conducându-i cu vorba şi cu fapta pe calea mântuirii.

Părintele  Sorian merită toată preţuirea fiindcă, prin predicile rostite, fiind un foarte bun orator, a transmis enoriaşilor o reală iluminare duhovnicească, de înţelepciune şi de iubire, calităţi foarte importante în călătoria noastră către mântuire. Sunetul clopotului a fost  mereu o chemare către Sfântul Locaş, spre credinţă şi întâlnirea cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeu.
Acum, ieşind la pensie, rămâne tot preotul satului, al Ianculeştiului. Va petrece în climatul familiei, Dumnezeu învrednicindu-l cu doi băieţi  – Valentin şi Gheorghiţă – şi cu  doi nepoţi.
Îi  dorim părintelui Sorian aceeaşi înţelepciune şi iubire manifestate de-a lungul celor 40 de ani de pastoraţie, multă sănătate spre a petrece ani luminoşi împreună şi alături de minunata lui familie.

Pentru Parohia Ianculeşti există la ora actuală  numeroase cereri din partea unor preoţi. Unii au depus deja  solicitările iar alţii s-au descurajat după ce au aflat din sursele lor că postul de paroh a fost deja rezervat.

Postul nu a fost încă scos la concurs pe pagina Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.  Comunitatea îşi doreşte ca noul paroh să fie dedicat problemelor parohiei, ajutorării aproapelui,  pătruns de milostenie faţă de toţi credincioşii fără deosebire  şi nu implicat în politică. Satul Ianculeşti aparţine de UAT Carei şi are nevoie de susţinere pentru păstrarea identităţii culturale a românilor de aici. Căminul Cultural este lăsat de Primărie în stare de degradare, pe terenul parcului satului s-a construit o casă de locuit, Muzeul satului este devalizat iar clădirea şcolii satului are acoperişul dat jos de anul trecut.

Buletin de Carei

comentarii

de Marius la 13 martie 2018 - 22:41

Si sa vedeti acum săpăturile și pildele cum functioneaza.
Oare vine Mircea fratele lui Ionuț
Cred ca mucosul impreuna cu unchiul și cu mătușa încep săpăturile.Ca el de unul singur este fiul plopii.

de reka la 13 martie 2018 - 23:01

are grija jeno ca sa iasa cine vrea el si sa scape de moti

Lasati un comentariu