Academia Română reacţionează dur strategia Guvernului privind educația sexuală în școli

• publicat la: 3 iulie 2018
Academia Română reacţionează dur strategia Guvernului privind educația sexuală în școli

Academia Română este for  consultativ privind Strategia Națională pentru Educație Parentală.  Prin intermediul vicepreședintelui Răzvan Theodorescu, aceasta a transmis : „Domnule, familia normală, adică cea formată din bărbat și femeie, trebuie să-și facă datoria în continuare. Nu este de dorit ca altcineva să preia aceste sarcini de educare a copiilor. Ce este de fapt toată această acțiune? O maimuțăreală a unor excese europene care nu au ce căuta în spațiul civilizat. Și aici nu este vorba nici de tradiție, nici de conservatorism, nu! Este vorba despre normalitate”.

Răzvan Theodorescu nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume: „Toată această tevatură cu homosexuali și lesbiene este o aberație, iar noi n-avem nevoie de așa ceva! Sunt aspecte care țin de patologie, anumiți oameni sunt bolnavi. Îi respect, le respect alegerile, suntem cu toții liberi, dar să se manifeste cu discreție. Să nu-i transformăm în modele! E clar că trebuie să ne opunem, de pildă, adoptării copiilor de către cuplurile de homosexuali. Societatea noastră nu este pregătită pentru astfel de situații”. Ultima tușă: „Dorința statului de a interveni în treburile părinților prin intermediul școlii este, așadar, o absurditate. Mă rog, ar fi vorba și despre o anumită slugărnicie a politicienilor noștri în relația cu Europa. Ca să scurtez, Academia Română se opune acestei inițiative”.

Lasati un comentariu