Spitalul Municipal Carei scoate la concurs postul de Director Medical

• publicat la: 16 martie 2019
Spitalul Municipal Carei scoate la concurs postul de Director Medical

Spitalul Municipal Carei, Județul Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea funcției de director medical, persoană fizică.

Criterii generale:

  • au domiciliul stabil în România;
  • nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, dc serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  • au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.

Criteriile specifice:

  • sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
  • sunt confirmați cel puțin medic specialist;
  • au minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.

Concursul se desfășoară în perioada 04.04.2019 – 10.04.2019, la sediul Spitalului Municipal Carei, din Carei, Bd. 25 Octombrie nr. 25.

Probele concursului:

  • 04.04.2019, ora 09.00 – susținerea testului grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului;
  • 08.04.2019, ura 09.00 – susținerea proiectului de specialitate pe u temă din domeniul de activitate a postului si interviul de selecție;
  • 08.04.2019, ora 11.00 – interviul de selecție.

Dosarele de înscriere se depun zilnic între orele 07.30 -15.00, până în data de 27.03.2019, inclusiv, la Compartimentul R.U.N.O.S. al unității.

Informații suplimentare se pot obține pe site-ul www.spitalcarei.ro/ anunțuri sau de la secretarul comisiei de concurs la telefon 0261/706.325.

.

comentarii

de Poet Carei City la 19 martie 2019 - 18:22

Scoate postul la concurs,admiterea unui candidat depinde cum merge EUROUL in curs,viata asa este frumoasa,bucurati va in viata careiana ,la unii foarte bine merge,ALTII numai insomneste.

de Careian la 23 martie 2019 - 20:13

Directorul medical este marioneta managerei . La Spitalul Carei au dominat si vor domina in continuare la angajari banii si relatiile.

Lasati un comentariu