Defilarea Armatei Române la Satu Mare cu ocazia aniversării Centenarului eliberării orașului

• publicat la: 20 aprilie 2019
Defilarea Armatei Române la Satu Mare cu ocazia aniversării Centenarului eliberării orașului

Vineri, 19 aprilie 2019, în Satu Mare a fost  aniversată  împlinirea a 100 de ani de la eliberarea orașului și județului precum și instaurarea administrației românești.

Seria de evenimente organizate de Armata Română în colaborare cu instituțiile sătmărene a debutat cu dezvelirea unei plăci comemorative, amplasată pe clădirea ce găzduiește Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare din Piața Libertății. Placa evocă memoria delegaților sătmăreni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 : dr. Ilie Carol Barbul, dr. Mihai Pop, Iosif Șutai, Vasile Roca și Ioan Dobrean.

În continuare, la Muzeul Județean Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției ”100 de ani de la instaurarea administrației românești la Satu Mare” – o colecție de înscrisuri și documente care relevă renașterea idealurilor națiunii române și aici, la Satu Mare. Instaurarea administrației românești a fost demnă, pașnică și mult așteptată, la aproape patru luni de la actul prin care, din voința poporului, s-a născut România modernă și reîntregită.

Eroii din primul Război Mondial au fost cinstiti în cadrul unui solemn ceremonial militar și religios desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare. Ministrul Gabriel Leș, împreună cu prefectul Darius Filip au depus o coroană de flori din partea Guvernului României pentru memoria și în onoarea eroilor neamului. Din partea Primăriei Satu Mare a depus o coroană de flori la Cimitirul Eroilor viceprimarul Doina Feher iar din parte Consiliului Județean , vicepreședintele Ionuț Rus, consilierul județean Adrian Cozma și reprezentantul președintelui, Ștefan Coșarcă.

De la Cimitirul Eroilor de pe bulevardul Cloșca, parada de defilare și tehnică militară s-a deplasat până în centrul municipiului Satu Mare, aşteptată de public și reprezentanții conducerii județului și orașului Satu Mare, reconstituindu-se astfel momentul din 19 Aprilie 1919 a intrării triumfale a Armatei Române în Orașul Liber Sătmar.

În piața Libertății a avut loc un nou ceremonial militar și religios, urmat de depuneri de coroane la Statuia Eroului Necunoscut, inaugurată la 1 Decembrie 2018 precum și o punere în scenă a primirii conducerii Armatei Române la Satu Mare. Felicitări preoților care au oficiat serviciul religios, SINGURII care au cântat imnul de stat spre deosebire de militarii aliniați în dispozitiv.

La finalul manifestării a avut loc defilarea unor detașamente ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne și o paradă de tehnică militară terestră (amfibii, transportoare, lansatoare proiectile) și aeriană (3 elicoptere IAR 330 Puma și 4 avioane militare MIG 21 Lancer).

De la ora 16,00 a avut loc la Teatrul de Nord un simpozion dedicat Centenarului Sătmărean, organizat de către Asociația „Uniți pentru Satu Mare”, Asociația „Avram Iancu”, Asociația „Țara Oașului”, Asociația „Codrenii”. Au rostit alocuțiuni  prof.univ.Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, prof.univ. Liviu Pop, membru corespondent al Academiei Române , av.Dan Șuta, președintele Asociația „Uniți pentru Satu Mare”.

În cadrul manifestării a avut loc lansarea volumelor  „Ardealul pământ românesc” (Problema Ardealului văzută de un american), Milton G. Lehrer. Editura Citadela, 2018 și „Românii din Transilvania în Primul Război Mondial. 1914-1918”, Ioan Bâtea, Editura Eurotip, 2018.

Momentele artistice au fost asigurate de Maria Luiza Mih și colaboratorii săi. Imnul de stat a fost intonat la Teatrul de Nord de solista Maria Luiza Mih  alături de publicul prezent.

.

GALERIE FOTO

Buletin de Carei

 

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu