Liber la criticat APASERV Satu Mare în timpul orelor de program de la Primăria Carei

• publicat la: 17 April 2019
Liber la criticat APASERV Satu Mare  în timpul orelor de program de la Primăria Carei

Primăria Carei nu se dezminte și ne arată care sunt criteriile după care face angajări.

Păcăliciul Careiului continuă să facă ce știe el mai bine. Să manipuleze și să încerce să ne convingă de bune intenții când de fapt el depinde de un post în Primăria Carei. Post pe care a fost numit și nu a ajuns prin concurs. Una e să emiți opinii în timpul liber și altceva e când totul se face în timpul orelor de program de la Primăria Carei.

Astăzi vorbește despre deficiențele rețelei de canalizare gestionate de către APASERV SA Satu Mare. Deficiențe care există de ani și ani de zile fără ca să fie subiect de blog dovedit. Buletin de Carei a semnalat cum a fost implementat Masterplanul Apaserv, cum au fost introduse rețele de canalizare pe străzi unde existau și erau funcționale la momentul lucrărilor din municipiu și nu după ani și ani de zile.

Să fie oare o coincidență faptul că Primăria Carei are datorii mari la Apaserv SA Satu Mare, că Apaserv a câștigat procesul împotriva societății SC Piețe Parcări SRL de care răspunde viceprimarul  potrivit fișei postului și că există executare silită pe conturile societății amintite? Aproape 2 săptămâni a fost întreruptă apa curentă la Piața alimentară Carei și nimeni din cei plătiți de primărie ca scribi nu a consemnat ….. Nici despre deturnarea de fonduri de la piață nu se scrie vreun cuvânt….Noua conducere de la Apaserv SA Satu Mare se pare că nu este agreată de  conducerea exclusiv UDMR a Careiului.

Faptul că apare un material critic la adresa Apaserv SA , scris de consilierul primarului Kovacs și postat în timpul orelor de program de la Primărie ne arată care sunt de fapt intențiile  administrației Kovacs-Kaizer-Beko!

Probabil directorul Leitner își vede de meserie și nu este la fel de maleabil la indicațiile conducerii Primăriei Carei ca și predecesorul său….Nu degeaba a trimis specialiști de la Satu Mare pentru a remedia și a readuce secția de la Carei la nivel funcțional în adevăratul sens al cuvântului. Doar că la Primăria Carei nu e bine primită o astfel de atitudine. Vezi cazul Parcului Dendrologic și a contrucției ilegale din incintă sau a distribuirii de locuințe sociale sau…șirul e prea lung pentru a fi consemnat într-un singur articol.

Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2016/01/cum-se-ingroapa-milioanele-europene-masterplan-apaserv-lucrari-de-canalizare-pe-o-strada-cu-canalizare.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/12/lucrarile-de-pe-strazile-iorga-si-ecoului-inainte-cu-2-saptamani-de-receptia-finala.html

http://www.buletindecarei.ro/2017/07/marea-asfaltare-de-la-carei-infunda-gurile-de-canal.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/01/conducta-de-canalizare-sparta-si-lasata-de-izbeliste-dezastrul-masterplanului-apaserv-la-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/11/afacerea-apaserv-sa-demascata-de-presa-centrala-firme-careiene-implicate.html

http://www.buletindecarei.ro/2018/06/fara-comunicate-oficiale-la-primaria-carei-primarul-comunica-doar-cu-presa-favorita.html

comentarii

de noi careienii la 17 April 2019 - 21:15

tu depinzi de banii de la secu . Ce este mai rau ???

de Jenica fara frica la 17 April 2019 - 22:03

:) ) cat este de penibil acest individ, bai nene tu bati campii rau de tot, traiesti cumva intr-o realitate paralela? Ca in asta nu esti sigur =))

de Buletin de Carei la 17 April 2019 - 22:15

Este un postac de serviciu, schimba mereu nick urile si crede ca nu vedem de unde posteaza….

Lasati un comentariu