ARTA din ROMÂNIA lansată la Carei de Ziua Armatei

• publicat la: 26 October 2019
ARTA din ROMÂNIA lansată la Carei de Ziua Armatei

Arta din România, carte-monument de a cărei apariție s-a îngrijit academicianul Marius Porumb a fost lansată de Ziua Armatei la Carei la Catedrala ortodoxă  Sf.Dimitrie, în prezența Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului în organizarea Academiei Române, a Asociațiunii ASTRA Carei și a Direcției de Cultură Carei.

Manifestarea a început cu Imnul de Stat.

Am avut deosebita onoare și bucurie de a fi moderatorul unui eveniment remarcabil din viața cetății. Despre monumentala lucrare au vorbit câțiva dintre autorii materialelor cuprinse în cele 2 volume, prof.univ.Mircea Popa, președintele ASTRA Cluj, criticul de artă Ramona Novicov din Oradea, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.

Au avut intervenții muzicale eleva Aida Negrea și doamnele Stela Danciu și Corina Săveanu de la Filarmonica Satu Mare. Balada lui Ciprian Porumbescu a atins fiecare coardă sensibilă, bucurând sufletele celor prezenți.

Academicianul Marius Porumb  a cucerit  asistența prin  alesele cuvinte cu care a motivat apariția acestei lucrări marcante pentru poporul român dar  mai ales prin  căldura sufletească ce răzbătea din exprimare.

Municipiul Carei se poate mândri că face parte din foarte puținele locuri unde a avut loc o lansare a istoriei noastre în imagini care este ARTA din ROMÂNIA și aceasta se datorează academicianului Marius Porumb și Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a avut cuvântul de final. Cuvinte de o mare încărcătură emoțională care au îndemnat la iubirea de neam și țară.

,,Sinteza privind Arta din România din preistorie în contemporaneitate vede lumina tiparului după 50 de ani de la apariția ultimului tratat de istoria artei, publicat de Institutul de Istoria Artei al Academiei Române la Editura Meridiane. Sinteza prezentă este   redactată de peste 40 de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România.

Cele  două volume cuprind peste 1500 pagini de text și  peste 2200 de fotografii color la care se adaugă desene, planuri și relevee, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic  al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană.

Cele două volume deosebit de frumos legate sunt incluse într-o casetă și  vor contribui cu  siguranță  la o mai mare vizibilitate a cercetărilor de istoria artei, patronate de Academia Română, subliniind valoarea deosebită a patrimoniului cultural artistic din România.

Textul monumentalei lucrări este semnat de un mare număr de autori, cunoscuți istorici și critici de artă, specialiști și experți ai domeniului, cărora coordonatorii și editorii le adresează întreaga gratitudine. Îmi este deosebit de plăcut să îmi exprim satisfacția, acum la această sărbătoare a istoricilor  și criticilor de artă  ce se desfășoară  la  Cluj-Napoca, și în semn de aleasă prețuire vă rog să îmi permiteți, în numele celor doi editori coordonatori, să adresez mulțumiri și felicitări  autorilor și numeroșilor colaboratori:  acad. Georgeta Stoica, prof. dr. Aurel Chiriac, dr. Georgiana Onoiu, acad. Mihai Bărbulescu, dr. Mihaela Sanda Salontai, dr. Daniela Dâmboiu, prof.dr. Tereza Sinigalia, dr. Constantin Ciobanu, dr. Marina Sabados, Ana Dobjanschi, Victor Simion, prof. dr. Corina Popa, dr. Ciprian Firea, dr. Dana Jenei, dr. Elena Dana Prioteasa, dr. Cristina Cojocaru, prof. dr. Cornel Tatai Baltă, prof. dr. András Kovács, dr. Ana Dumitran, dr. Iulia Mesea, dr. Grațiela Grigoriu, conf. dr.  Mihaela Vlăsceanu, dr. Saveta Pop,  prof.dr. arh. Sorin Vasilescu, prof. dr. Adrian-Silvan Ionescu, prof. dr. Ramona Novicov, dr. Alexandru Chituță,  Prof. dr. Adriana Șotropa, dr. Ioana Vlasiu, dr. Corina Teacă,  prof. dr. Cristian Robert Velescu, dr. Tiberiu Alexa, dr. Mariana Vida, dr. Ovidiu Prejmerean, dr. Raluca Iordănescu, dr. Dana Galanton, Vasile Radu, dr. Irina Cărăbaș, prof. dr. Adrian Guță.

Un gând special de mulțumire adresăm Editurii Academiei Române (director general acad. Dumitru Radu Popescu) și Editurii Mega din Cluj Napoca (director Cristian Sincovici), care a editat în condiții de excepție  volumele.

Anul 1918 este anul  Marii Uniri, când provinciile românești s-au reunit în hotarele firești al României moderne. România a împlinit în 2018 o sută de ani de țară europeană, cuprinzând în fruntariile sale pe aproape toți fii săi.

Cele două volume editate de Editura Academiei Române, în colaborare cu Editura Mega din Cluj Napoca, sub genericul Arta din România din preistorie în contemporaneitate, reprezintă simbolic chintesența cercetărilor de istoria artei, o frescă a evoluției și performanțelor fenomenului artistic din spațiul carpato-danubiano-pontic, care la ceas de sărbătoare al jubileului românesc, este ofranda istoricilor și criticilor de artă din România,,  a precizat academicianul Marius Porumb.

GALERIE FOTO

 

Daniela Ciută

comentarii

de Fischer Angelica la 19 October 2020 - 10:12

Ce frumos ati prezentat, hrana pentru suflet. Dar anul acesta de ce nu s-a aprobat ?

Raspunsuri

Lasati un comentariu