Lăsați tinerii să învețe limba română
Lăsați tinerii să învețe limba română ca limbă oficială a statului în care trăiesc și nu ca limbă străină. Toți suntem până la urmă cetățeni români, fiii acestei patrii. Exprimarea corectă în limba română îi scutește de a se face de râs atunci când vor să iasă în spațiul public. Limba română conţine suficiente cuvinte pentru ca orice idee sau informaţie să poată fi expusă atât limpede, cât şi elegant.
În urma materialului publicat ca urmare a faptului că unii sunt deranjați de un catarg cu drapel românesc și de faptul că avem consilieri români, au apărut tot felul de reacții.
Una dintre acestea denotă că limba română este puțin cunoscută și poate și de aici înțelegerea denaturată a articolelor din Buletin de Carei sau a afirmațiilor consilierilor români. Cum poți să tragi concluzii în urma lecturării unui pasaj scris în limba română dacă nu stăpânești bine limba română?
Citiți exprimarea unui comentator care afirmă că este absolvent de jurnalism. Agramat cât încape. Buni profesori trebuie să fi avut….
Am cerut de ani de zile un material din partea celor care ne acuză de provocări interetnice , de faptul că scriem ,,împotriva maghiarilor,,. Am oferit chiar recompensă în bani. NIMENI nu a venit cu materiale argumentative care să denote că am semnat astfel de articole.
Comentatorul vrea o altă viață în acest oraș dar…să nu vină de la un consilier român, se pare.
În municipiul Carei nu există niciun român în conducerea orașului, nu există niciun simbol românesc în Sala Festivă a Primăriei Carei, nu există nicio clasă cu predare în limba română pentru pregătirea lucrătorilor comerciali sau a tapițerilor în sistem DUAL. Clară încălcare a CONSTITUȚIEI României care spune că trebuie asigurat învățământul în limba oficială a statului în fiecare școală și pentru fiecare meserie.
Și tot nestăpânitorul de limbă română este deranjat de naționalism, de cel românesc, evident. Niciun cuvânt despre lipsa unui reprezentant al românilor în conducerea orașului.
Pentru ce se pregătesc vânzători doar în limba maghiară și nu în limba română? Lăsați tinerii să învețe limba română ca limbă oficială a statului în care trăiesc și nu ca limbă străină. Știm că există societăți de producție unde la angajare se cere cunoașterea limbii maghiare sau se cer clase de meserii cu pregătire doar în limba maghiară. E un mod de a-și asigura o anumită categorie de forță de muncă dar cum rămâne cu tinerii angajați? Ce șanse mai au de a găsi un alt loc de muncă, poate mai bine plătit dar unde se vorbește limba română?
comentarii
de Cristian la 29 noiembrie 2019 - 11:15
Pentru limba română nu ia nimeni atitudine. Dacă minoritatea maghiară nu era lăsată să aibă clase cu predare în limba maternă ieșea scandal până la Bruxelles. Trist este că și românii s-au lăsat călcați în picioare și nu mai luptă pentru limba lor maternă la Carei. Oare cum se dau diplome de studii superioare fără să știi să editezi corect un text în limba română?
de HarapAlb la 30 noiembrie 2019 - 06:29
Iarasi minciunile…… peste tot se invata limba romana, si la clasele de limba maghiara sunt ore de limba si literatura romana, sa nu mai vorbim de BAC unde toti dau examene din limba si literatura romana, indiferent in ce clasa a terminat….. Nu mai derutati oamenii !!! Vezi, cu asta provoci conflicte, cand scrii minciuni, ca „Lăsați tinerii să învețe limba română ca limbă oficială a statului în care trăiesc și nu ca limbă străină.”…. se invata limba romana exact ca limba oficiala, fiind ca se preda si la clasele in limbi straine in 4-5-6 ore pe saptamana si nu in 2 ore ca limbile straine !!!!
de Buletin de Carei la 30 noiembrie 2019 - 10:45
Mai Harap alb ieri erai hopa mitica si grebla si pro ciuta si ciuciuca. Te schimbi dupa cum bate vantul. Minciunile si manipularea nu tin la careieni care stiu si vad cum este de bine cunoscuta limba romana la clasele unde se preda ca limba straina. Am citit comentariile invatatilor vostri si am avut parte de momente umoristice. Multumim pentru buna dispozitie creata cu acel comentariu al unui absolvent de stiinte ale comunicarii. Nu degeaba tinerii care ajung la facultate la Cluj se pling ca regreta ca nu au fost in clase de limba romana pentru a putea comunica mai bine cu noii lor prieteni de la facultate.