Amenințarea cu moartea a unei familii de români din Carei și scenariul consilierului primarului evazionist

• publicat la: 16 februarie 2020
Amenințarea cu moartea a unei familii de români din Carei și scenariul consilierului primarului evazionist

La data de 12 februarie 2020 a apărut  o pagină de Facebook intitulată Morte Sotilor Ciuta care mai apoi a postat comentarii la fel de amenințătoare la unele articole deranjante pentru conducerea orașului. La data de 13 februarie 2020 a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei o plângere pentru depistarea autorului amenințării pentru că urmele pot fi depistate de cei abilitați, dacă nu intervin alte interese ca în cazul demascării  lucrărilor de la Realizare Parc în centru Carei.

Este  deosebit de suspectă atitudinea consilierului primarului Kovacs în acest caz,  știut fiind că în Buletin de Carei apar materiale care dovedesc argumentat neregulile  din Primăria Carei.

Sau poate  preferă să îl suspectăm de prostie?

Imediat după semnalarea  amenințărilor de către Buletin de Carei  a scris pe blogul său un material  prin care încearcă să inducă în eroare cititorii cu supoziții puerile. Cât de înghesuit poate fi cineva care are pretenții de jurnalist și consilier de primar de municipiu ca să spună că ai nevoie de 4 minute pentru a observa un comentariu care este semnalat instantaneu pe orice telefon inteligent conectat la net?  Ce tăntălău are nevoie de 4 minute pentru a observa și a face o captură după un comentariu sau o pagină apărută pe rețeaua de socializare când totul se poate rezolva în câteva secunde chiar de pe telefon…

 

.

Mai mult decât suspectă toată această încercare de a arunca în derizoriu  amenințarea cu moartea la adresa familiei Ciută mai ales că a fost obligat de către  instanță  să șteargă articolele denigratoare, calomnioase și mincinoase la adresa lor. Szasz a fost angajat de nașul său primar ca  și consilier personal la Primăria Carei după ce a rămas fără loc  de muncă și după ce a lansat mai multe campanii de denigrare  a familiei Ciută.  Scenariul lansat pe blogul său este identic cu cel lansat la adresa consilierului Ciută care înlocuia mereu panglica cu tricolor furată de la bustul lui Simion Bărnuțiu.

Ilie Ciută este angajator careian din anul 1991, acesta având o societate de producție împreună cu soția sa.  Ilie Ciută este consilier  local din anul 2000, are la activ numeroase sponsorizări și inițiative care au deranjat conducerea orașului. A fost  ținta linșajului mediatic al consilierilor personali ai primarului cărora li s-a alăturat mai nou și un pretins jurnalist. Daniela Ciută este administratorul societății editoare a Buletin de Carei. Buletin de Carei a luat ființă în anul 2005  ca și săptămânal pentru ca din februarie 2010 să își continue activitatea în mediul online. Daniela Ciută este președinte al Asociațiunii ASTRA Despărțământul Aurel Coza Carei și a filialei Carei a Asociației refugiaților și expulzaților din 1940 din urma Dictatului de la Viena.

Numeroasele activități culturale românești și semnalările despre  lipsa claselor cu predare  în limba română la Carei pentru meserii ca lucrători comerciali-vânzători, tapițeri sau plăpumari au deranjat grupul care conduce din umbră orașul. La fel cum deranjează materialele documentate despre  numeroasele nereguli din administrația Kovacs-Keizer-Beko… ascunderea cheltuielilor din bani publici, proiectele cu finanțare nerambursabilă recepționate dar nefinalizate.

 

Buletin de Carei

 

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu