Exerciții de evacuare în caz de cutremur la Școala Gimnazială nr. 1 și la Liceul Teoretic Carei

• publicat la: 25 februarie 2020
Exerciții de evacuare în caz de cutremur la  Școala Gimnazială nr. 1 și la Liceul Teoretic Carei
Ziua Porţilor Deschise la sediul Detașamentului de Pompieri din Carei.
Lecții deschise și exerciții de evacuare în caz de cutremur la  Școala Gimnazială nr. 1 și la Liceul Teoretic Carei vor avea loc în data de 2 martie 2020.

Ziua Naţională a Protecţiei Civile este marcată, în acest an, printr-o serie de manifestări şi activităţi organizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ”al judeţului Satu Mare, sub sloganul “Împreună mai pregătiţi”.

Astfel în perioada 26.02 – 04.03.2020 se vor organiza:

  • Ø lecții deschise și exerciții de evacuare în caz de cutremur, la mai multe şcoli din municipiile Satu Mare şi Carei
  • Ø exerciții demonstrative, organizate de specialiști din cadrul inspecției de prevenire, împreună cu pompieri voluntari din cadrul  Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă
  • Ø activitate festivă şi aplicaţii, la sediul inspectoratului, în data de 28.02.2020, începând cu ora 11:00
  • Ø Ziua Porţilor Deschise la sediul Inspectoratului şi la subunităţile din Carei, Negreşti Oaş, Tăşnad şi Turţ, cu prezentarea tehnicii de intervenţie şi desfăşurarea de exerciţii şi demonstraţii aplicative, în data de 28.02.2020
  • Ø demonstraţii de  acordare a primului ajutor şi puncte de informare preventivă  în data de 29.02.2020, între orele 16:00-18:00 în incinta Shopping City Satu Mare şi în data de 01.03.2020, între orele 16:00-18:00 în incinta Centrului Comercial Aushopping Satu Mare.
  • Ø exercițiu de stingere și descarcerare, în data de 03.03.2020,  în parcarea Centrului Comercial Aushopping Satu Mare
  • Ø concursuri şi întreceri sportive pe plan local între subunităţile inspectoratului şi între unitățile teritoriale MAI ”Cupa Protecţiei Civile 2020” la: tenis de masă, şah, bowling și volei.

Activitatea pe linia protecţiei civile desfăşurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SOMEŞ”al Judeţului Satu Mare constă în activităţi preventive la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii/operatori economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile, obiective hidrotehnice cu rol de apărare la inundaţii, servicii voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, operatori economici, care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, verificări la sirene de alarmare, spaţii de adăpostire, spaţii de evacuare a populaţiei în situaţii de urgenţă, localităţi aflate în zone cu risc de inundaţii sau de alunecări de teren, precum şi prin activităţi de planificare la urgenţă şi alte acţiuni specifice (intervenţii pirotehnice, exerciţii de alarmare publică, avizarea rutelor de transport al deşeurilor periculoase, etc.).

Pe tot parcursul lunii februarie, în cadrul activităţilor de prevenire  efectuate de specialiştii din cadrul inspecţiei judeţene, se diseminează materiale de informare preventivă  şi regulile de comportare a populaţiei privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de protecţie civilă.

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu