Impozitele și taxele locale se pot plăti online

• publicat la: 30 martie 2020
Impozitele și taxele locale se pot plăti online

Vă reamintim că s-a prelungit termenul de plată al taxelor și impozitelor locale.

Conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, primul termen de plată al impozitului pe clădiri și teren, respectiv al impozitului pe mijloacele de transport a fost prelungit până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Până la această dată se acordă și bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor datorate pentru anul 2020. Plata cu întârziere atrage calcularea de majorări, în procent de 2% pe lună sau fracţiune de lună.
Pentru a evita aglomerația la ghișeul casieriei din cadrul Primăriei Carei în contextul pandemiei de coronavirus, plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua şi online, accesând pagina noastră de internet http://www.municipiulcarei.ro sectiunea plăţi online.

Pentru persoanele care nu au posibilitatea de a efectua plata online, casieria funcționează de luni până joi, între orele 8.00 – 15.00, iar vineri între orele 8.00 – 13.00.
Pentru întrebări suplimentare, Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Carei vă stă la dispoziție la numerele de telefon 0261-865.382 sau 0261-861.694.

Anunțul a fost făcut de Primăria Carei la 10 zile de la emiterea Ordonanaței de Urgență ce stipulează decalarea termenului de plată.

Propunerea consilierului Ilie Ciută de la ultima ședință de CL, de amânare a acestui termen de plată nu  a fost considerată ca fiind oportună.

,,Nu este cazul,, a fost răspunsul primarului evazionist  iar consiliera Venig a apreciat că e suficient dacă se va lua această decizie pe data de 29 sau 30 a lunii în curs.

Informațiile de mai sus se pot urmări pe înregistrarea video a ședinței CL din data de 13 martie 2020.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu