Situația autoizolărilor la domiciliu în județ. Declarații false și sancțiuni contravenționale aplicate

• publicat la: 26 martie 2020
Situația autoizolărilor la domiciliu în județ. Declarații false și sancțiuni contravenționale aplicate

În județul Satu Mare, astăzi, 26 martie, se află în carantină 160 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3157 persoane.

La data de 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și fals în declarații, fapte comise de două tinere de 21, respectiv 22 de ani, ambele dintr-o localitate din mediul rural, care în urma trecerii prin Punctul de Trecere al Frontierei Urziceni, au declarat faptul că au venit din Ungaria, însă în cauză există suspiciuni cu privire la declararea în fals cu privire la locul de venire, la intrarea în țară.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de echipajele mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali, cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu de către persoanele față de care s-a dispus această măsură, au depistat o persoană, de 35 de ani, din mediul urban care deși trebuia să stea în izolare la domiciliu a părăsit locuința fără aprobarea organelor abilitate. Aceasta a fost internată într-un centru de carantină pentru o perioadă de încă 14 zile,  sancționată contravențional cu amendă în valoare 5 000 de lei,  pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 din Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 179 280 de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Totodată, pe parcursul zilei de ieri, 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 135 de agenți economici, de pe raza județului Satu Mare, a căror activitate a fost suspendată în această perioadă, fără a fi identificate nereguli, aceștia înțelegând gravitatea situației și astfel conformându-se.

Lasati un comentariu