Pagina principala / Istoric / 160 de ani de la nașterea dascălului Gheorghe Șimonca

160 de ani de la nașterea dascălului Gheorghe Șimonca

Destinul și împrejurările istorico-politice au făcut ca unele localități să fie revendicate de mai multe județe. Babța este una dintre ele. Atestată documentar din 1383, a aparținut comitatului Solnocu de Mijloc, județului Sălaj. Acum face parte din județul Satu Mare, după ce aparținuse și regiunii Maramureș. Neîndoielnic însă, satul aparține în primul rând Țării Codrului.
Ne-am gândit să înfățișăm azi câteva crâmpeie din viața unui învățător, care a văzut lumina zilei la Babța acum 160 de ani, Gheorghe Șimonca. S-a născut în 12 aprilie 1860 în familia lui Iacob Șimonca și a Pelaghiei Marincaș. O familie cu șapte copii, el fiind întâiul născut. Tatăl său a decedat de tânăr.

A fost dus la Preparandia din Gherla, fiind remarcat de către parohul din Babța, Ștefan Pop și de către Teodor Indre, ginerele acestuia, pe atunci profesor în orașul de pe Someșul Mic. Înduplecată cu greu, avea de crescut singură șapte copii!, mama sa l-a însoțit pe jos până la Gherla.
A locuit în gazdă la Teodor Indre, căruia îi oferea în schimb servicii gospodărești iar prânzul îl căpăta la Seminar, gratuit. Din când în când, mama sa îi aducea de-ale gurii și veșminte. De altfel, în astfel de condiții s-au instruit cei mai mulți dintre „luminătorii satului românesc” din Transilvania. Pentru hărnicia și silința de care a dat dovadă, a fost îndrăgit de toți profesorii de la Preparandia din Gherla, absolvind cu eminență în anul 1877.
A fost numit învățător la Asuaju de Sus, primul cu calificare, în urma îndătinatului concurs de cântat în fața obștii. Predecesorii săi din localitate fuseseră învinși de patima beției sau a păcatului „dolce farniente”, lucru care s-a reflectat și în mentalitatea sătenilor; și-a propus să procedeze aidoma unui grădinar priceput, plivindu-i satului „buruienile”. Când a ajuns în Asuaju de Sus sătenii erau aproape în totalitate subjugați baronului Bornemisza. Satul era într-o stare deplorabilă. După primul an, nemulțumit cu ceea ce găsise, a încercat să obțină postul de învățător din satul natal.

A câștigat acel post un alt învățător, la fel de vrednic, care avea să-și pună amprenta asupra istoriei satului Babța, Gavril Aluaș. Așa că învățătorul Șimonca și-a dat seama că i-a fost dat să își îngemăneze destinul cu un sat aflat mai la nord de cel de origine, dar tot în Țara Codrului. S-a căsătorit cu Emilia, fiica orfană a preotului Ioan Bran din Asuaju de Jos, unul din numeroșii frați ai cunoscutului preot-profesor Petru Bran. Prin această înrudire a fost primit cu brațele deschise între fruntașii celor două sate care poartă numele Asuaj.
Și-a fixat acum și mai bine deviza: „aci am să muncesc pentru ridicarea acestui sat întreaga mea viață, aci voiesc să mor pe câmpul meu de luptă”. Și a muncit neobosit în via neamului și satului de adopție vreme de 35 de ani. A înființat o pomărie de unde sătenii își procurau puieții necesari pentru livezile de pomi fructiferi. O pomărie comunală, într-un loc unde, până la venirea sa, creșteau doar plopi și mărăcini.

A răspândit în sat creșterea albinelor, a viermilor de mătase și valorificarea plantelor medicinale.
Au fost ani în care comercianții transportau din Asuaju de Sus, 8-10 vagoane de mere, din cele mai căutate și bine plătite soiuri. În anul 1902 a participat la o expoziție de fructe organizată la Budapesta, obținând locul al treilea și un premiu de 200 de coroane.
A reușit construirea unei școli model în zonă.

A fost foarte apreciat în mod deosebit de către George Pop de Băsești. Acesta era „asistent de drept” la obișnuitele examene finale dinaintea vacanței de vară. Până târziu după moartea lui Gheorghe Șimonca locuitorii își aminteau cuvintele spuse de către marele patriot la finalul unui astfel de examen desfășurat la Asuaju de Sus: „până acum nici pământul n-a rodit, dar nici soarele nu a încălzit”.
A colaborat foarte bine cu parohul Alexiu Varna, ajutându-se reciproc, astfel reușindu-se și ridicarea unei foarte frumoase biserici, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

În 1905, cu ocazia adunării generale a Reuniunii Învățătorilor Sălăjeni a reușit constituirea unei biblioteci sătești.
A ținut la mândria și demnitatea națională.

Astfel, la o adunare a învățătorilor, a ieșit din sală când un coleg a inițiat trimiterea unei telegrame de felicitare către Aponyi, ministrul de culte al Ungariei, celebru pentru faimoasa lege școlară de maghiarizare.
A pus bazele asociației „Însoțirea de credit”, a înființat Banca Populară, iar în 1912 a pus bazele unui „Consum Comunal” prin care locuitorii puteau să-și valorifice produsele, reușind să-și procure „cele de lipsă, eftin și în mod creștinesc”, reușind să învingă influențele „intermediarilor” din acele vremuri…
S-a pensionat în anul 1910, dar a rămas activ în viața satului său de adopție.

Aidoma lui Gheorghe Pop de Băsești, a trăit să vadă împlinirea idealului național, ziua Marii Uniri. A trecut la veșnicie subit, la 20 august 1919. A fost înmormântat în cimitirul bisericii din Asuaju de Sus. A avut trei copii: Elena, Eugen şi Emil. Fiul său Eugen, care a preluat ștafeta de dascăl de la ilustrul său părinte, afirma: „dacă numai tot al zecelea învățător, de la sate, ar călca în urma învățătorului Gheorghe  Șimonca, țara și neamul Românesc ar fi fericit și Spiru Haret ar reînvia prin ei”.
Prin toată activitatea sa, credem că satul Babța se poate mândri că sub cerul său s-a născut un astfel de vlăstar, iar pentru cei din Asuaju de Sus, „Gh. Șimonca, n-a murit, și azi trăiește și va trăi, alături de pomii lui sădiți”.

***

Mai multe amănunte despre Gheorghe Șimonca, dar și despre satul unde a făcut istorie, se pot afla lecturând următoarele documente: Viorel Câmpean, Învățătorul Gheorghe Șimonca: ctitor de școală, bibliotecă și pasionat de pomicultură, „Informația de duminică”, Satu Mare, an XVII, nr. 847, 22 septembrie 2019, p. 6; Valeriu Oşian, Gheorghe Şimonca, „Şcoala noastră”, Zalău, an IX, nr. 3, martie 1932, pp. 89-93; Marin Pop, Daniel-Victor Săbăceag, Documente privind zona Codru și Subcodru din Sălajul istoric, Cluj-Napoca, 2017, pp. 239-240; Claudiu Porumbăcean, Bujor Dulgău, Oameni din Sătmar, Satu Mare, 2000, pp. 211-212; https://www.caietesilvane.ro/…/Alexiu-Varna-1841-1922-un-pr…

În încheiere, mulțumesc prietenului, drd. Daniel-Victor Săbăceag (din Zalău și Noțig!), pentru „colaborarea codrenească”. De multe ori, cercetarea unor aspecte din istoria noastră modernă ne-a adus pe cărările celor două Asuaje!

dr. Viorel Câmpean