30 aprilie 1848: Prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj
În urma Proclamaţiei preotului greco-catolic Simion Bărnuțiu către români, prin care îi îndemna să militeze pentru drepturile lor ca naţiune, redactată la Sibiu în 12/24 martie 1848 și mai apoi răspândită în toată Transilvania, în Duminica Tomii a lunii aprilie a aceluiași an au răspuns peste două mii de fruntaşi ai poporului român adunându-se la Blaj, centrul spiritual și cultural al românilor.
Această primă adunare, condusă de Alexandru Papiu-Ilarian şi de însuși Simion Bărnuţiu, s-a încheiat prin adoptarea unui document mobilizator ce stabilea programul convocării Marii Adunări Naţionale a românilor ardeleni; adunare care va avea loc pe Câmpul Libertăţii din Mica Romă, la 3/15 mai 1848 și care viza libertatea individuală, ştergerea definitivă a iobăgiei și libertatea naţională.
În ajunul Marii Adunări de la Blaj, conducătorii românilor din Transilvania au ţinut o această consfătuire pentru a stabili programul de desfăşurare a acesteia. Punctul central al consfătuirii a fost discursul lui Simion Bărnuţiu, care, respingând planul de uniune a Transilvaniei la Ungaria, s-a pronunţat pentru autonomie.
La Blaj au participat peste 40.000 de oameni, în majoritate ţărani, dar şi numeroşi intelectuali, clerici, orăşeni, mici nobili, de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor! Suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”. Dând curs simţămintelor naţionale, participanţii au cerut unirea cu Principatele Române: „Noi vrem să ne unim cu Ţara!”
Martorii străini au rămas adânc impresionaţi de aspectul adunării. „Măreţ era spectacolul ce se desfăşura în faţa noastră”, scria istoricul maghiar Jakab Elek, după cum consemnează volumul „Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1974).
Guvernul maghiar al Transilvaniei nu a oprit oficial ţinerea mari acestei adunări naţionale, aşa cum a fost în cazul precedentei, cea din Duminica Tomii. De data aceasta a încercat dezbinarea românilor pe criterii religioase, permiţându-le acestora să se adune în cadrul a două întâlniri, una ortodoxă, cealaltă greco-catolică, cu menţiunea ca una să aibă loc la Sibiu, iar alta la Blaj.
Episcopii români Şaguna şi Lemeni au ignorat însă aceste ordine ale guvernului şi au organizat o singură adunare românească, la Blaj, care avea să înceapă la 3/15 mai 1848. Pentru aceasta, pe 5 mai (stil vechi) 1848 guvernul maghiar a trimis note de imputare episcopilor români, dar nu a făcut alte încercări oficiale de a opri adunarea, cum a fost în cazul celei din Duminica Tomii.
Au fost luate alte măsuri pentru a-i intimida pe români şi a-i descuraja, pentru a nu participa la adunare: Florian Micaş, deţinut politic în temniţa de la Cluj, a fost mutat la cea din Târgu Mureş, în condiţii mizere, pe motiv că Blajul era prea aproape de Cluj şi exista posibilitate ca românii întruniţi acolo să încerce eliberarea acestuia; ţăranii români care participaseră la Adunarea Naţională din Duminica Tomii erau bătuţi crunt de domnii de pământ pentru că participaseră sau chiar şi numai pentru curajul de a vorbi despre ce se întâmplase acolo.Răspunsul românilor a fost o hotărâre şi mai mare de a participa la adunarea din 3/15 mai.
Pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Blaj a avut loc mai ales la Sibiu, unde se adunaseră intelectualii români. Aici venise de peste Carpaţi August Treboniu Laurian, de la Blaj canonicii Cipariu şi Sereni, care împreună cu alţii au discutat planul de acţiune pentru viitoarea adunare. Propunerea lui Simion Bărnuţiu, aprobată de toţi cei prezenţi, a fost ca la Blaj să se realizeze următoarele trei puncte:
-Naţiunea română să se declare pe sine de naţiune liberă şi independent.
-Să se depună jurământ de fidelitate împăratului austriac.
-Să protesteze împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria.
Cu o săptămână înainte de Marea Adunare a sosit la Sibiu de la Carloviţ episcopul ortodox Andrei Şaguna, fiind primit cu mare pompă de sibieni.Guvernul maghiar a încercat să intervină în desfăşurarea viitoarei Mari Adunări Naţionale şi să o ţină sub controlul său. Astfel, după ce prin funcţionarii săi încercase să determine protopopii români să se declare favorabili unirii Transilvaniei cu Ungaria, la 7 mai (stil nou) 1848 a cerut episcopilor români ca la Marea Adunare să admită numai un număr limitat de români, iar aceştia să se întrunească nu sub cerul liber, ci în biserică, pentru a putea fi uşor ţinuţi sub control.
La 8 mai 1848 episcopilor li s-a pus în vedere ca la adunare să fie admişi numai clerici, fiind interzisă prezenţa delegaţilor civili de la sate, iar dacă aceştia se vor prezenta totuşi, să fie trimişi imediat acasă.Din partea guvernului maghiar au fost numiţi comisari pentru această adunare Banffy Miklos, comite suprem al comitatului Alba Inferioară, şi Szabo Lajos, consilier gubernial. La ordinele celui din urmă s-a pus armata care avea să fie prezentă la adunare şi care avea rolul să menţină ordinea.
integral pe ziarulunirea.ro
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
Raspunsuri