Duminica Floriilor. Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

• publicat la: 12 aprilie 2020
Duminica Floriilor. Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

„Astăzi, harul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat și toți, luând Crucea Ta, zicem: Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime”.

Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc, cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este sărbătoarea care ne aminteşte de intrarea triumfală a Domnului in Ierusalim, înainte de Patimi.

Floriile se serbează cu o săptămână înainte de Paşte şi  de la această dată intrăm în  Săptămâna Patimilor.

Această sărbătoare poartă numele de Florii  întrucât Iisus Hristos a fost întâmpinat in Ierusalim cu flori şi cu ramuri de finic şi de măslin. Credincioşii duc simbolic la biserică ramuri de salcie şi flori pentru a le sfinţi, deoarece începând cu acestă zi toate florile şi toţi pomii incep să înflorească.

La slujba de Florii, toţi slujitorii bisericii ţin în mâini alături de aceste flori şi crengi de salcie şi o lumânare aprinsă ca simbol al biruinţei vieţii împotriva morţii.

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, îi atribuie două predici, iar pelerina apuseană Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sărbătorea această duminică la Ierusalim spre sfârşitul secolului IV.

In seara acestei duminici încep în biserici frumoa­sele slujbe ale deniilor din săptămâna Sfintelor Patimi. Tot în această zi îşi serbează onomastica cei care au nume de flori.

In unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute. În Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserică şi curăţă mormintele strămoşilor, agăţănd de cruci rămurele de salcie.

Tot de Florii, se agaţă într-un pom înflorit şnurul de mărţişor, şi alături de şnurul de mărţisor se agaţă haine şi zestrea fetelor de măritat. Fiind o sărbătoare care marchează reînvierea naturii, sensul ei este atribuit şi elementelor din viaţa cotidiană. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, spre a deveni mai frumoase şi mai sănătoase, mai dorite de către flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an. În Muntenia, oamenii nu se spală pe cap deoarece există crezul că dacă faci asta în Duminica Floriilor, în care toţi pomii înfloresc, vei albi precum coroanele albe ale copacilor.

Pentru a ne apăra de boli e bine ca atunci când se va face baie, in apă să se pună şi câteva flori sfinţite.

O altă credinţă specifică Duminicii Floriilor spune că aşa cum este vremea în ziua de Florii  aşa va fi şi în ziua de Paşte.

Buletin de Carei urează tuturor celor ce-şi sărbătoresc în această zi onomastica, un călduros  LA MULŢI ANI !

Buletin de Carei

Lasati un comentariu