Pagina principala / Cultura Invatamant / Personalități sătmărene. Gheorghe Bulgăr – 100 de ani de la naştere

Personalități sătmărene. Gheorghe Bulgăr – 100 de ani de la naştere

Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, poartă începând cu anul 2003 numele reputatului cărturar Gheorghe Bulgăr. Bibliotecarii de la această secţie a bibliotecii (Liliana Costea, Mircea Pîrlea), i-au dedicat zilele acestea, o frumoasă expoziţie retrospectivă.

Momente de aducere aminte legate de ilustrul eminescolog, originar din Sanislău dar stabilit la Bucureşti, au mai avut loc de-a lungul timpului, bibliotecarii cinstindu-i, cum se cuvine memoria. Noi, bibliotecarii de la Compartimentul de Carte veche şi rară. Cercetare, dr. Viorel Câmpean şi dr. Marta Cordea, am considerat că trebuie să adâncim activităţile de cercetare şi de punere în lumină a relaţiilor pe care Gheorghe Bulgăr le-a avut, atât cu personalităţile noastre locale, cât şi cu monştri sacri al literaturii române şi universale, stabiliţi în străinătate, publicând articole despre activitatea lui Gheorghe Bulgăr dar şi despre prieteniile sale literare. Din aceste semnalări, apărute în periodice de specialitate şi care sperăm, vor ajunge într-o bună zi şi între copertele unei cărţi, vom reda câteva fragmente, menite să readucă în memoria colectivă personalitatea celui care ne-a reprezentat cu pricepere şi profesionalism în capitala ţării.
Mesajul principal care a stat la baza articolului scris despre prietenia literară dintre Gheorghe Bulgăr şi Nae Antonescu (n. 1921 – m. 2008), istoric literar de prestigiu (Biblioteca Judeţeană Satu Mare i-a amenajat, în incinta sa, începând cu anul 2010 un Atelier Memorial), era adresat şi atunci ca şi acum, generaţiilor de azi şi de mâine şi anume faptul că nu se poate construi nimic durabil, în cultură dar şi în alte domenii ale vieţii sociale, dacă nu există prietenie adevărată între oamenii uniţi de o pasiune comună şi statornică.
Tatăl lui Gheorghe Bulgăr s-a numărat printre cei prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.

Şcoala primară a urmat-o în Sanislău iar liceul la „Emanuil Gojdu” din Oradea, absolvind în anul 1940.  Sanislăul este una dintre localităţile aparţinătoare judeţului Satu Mare care a dat patrimoniului românesc foarte multe personalităţi, dintre care amintim acum pe preoţii Basiliu Kövari, Dimitrie Hossu, Gavril Lazăr de Purcăreţi, Alexa Pop, Augustin Maghiar, fraţii Vasile și Ignaţiu Chirvai, avocatul Augustin Silaghi (cel care a înființat publicația „Satu Mare”), profesorul Ioan Silaghi-Corbu precum și poeţii Costa Carei,  Ion Cherejan și lista ar putea continua.
A debutat publicistic în „Ţara visurilor noastre”, publicație a liceului „Emanuil Gojdu” (prima serie a revistei a apărut la Oradea între anii 1937-1940). Gh. Bulgăr a devenit colaborator permanent şi membru în comitetul de redacţie. Deşi foarte tânăr, a colaborat la vestita revistă sătmăreană „Afirmarea”, cu critică literară dar şi cu o schiţă intitulată Grave tulburări.
În toamna anului 1940, după cedarea Ardealului, a fost arestat la Oradea; după eliberare a fost însărcinat de către episcopul Ioan Suciu să predea Mitropoliei din Blaj documente despre atrocităţile de la Ip şi Trăznea, spre a fi expediate la Roma. Şi-a îndeplinit cu succes sarcina. A urmat la Bucureşti Facultatea de Litere (1940-1944); din 1941 s-a înscris şi la Drept, licenţa la această disciplină obţinând-o în anul 1948.
A fost concentrat, luând parte la luptele din Transilvania cu renumitul detaşament Păuliş. Între 1946-1949 a predat la Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. A trecut apoi ca asistent la Facultatea de Litere din Bucureşti avându-l ca şef de catedră pe Al. Graur.
A fost secretar de redacţie la revista „Cum vorbim”. A colaborat la „Dicţionarul limbii române literare” şi la „Gramatica Academiei” (fondatori Emil Manu şi Al. Bistriţeanu).

.
După război îl găsim printre colaboratorii la publicaţia careiană „Democratul”, în special în cadrul rubricii Carnet cultural. În acei ultimi ani de libertate a presei avea să apară aici publicaţia „Prietenii artei”, cu subtitlul „revistă bilunară de literatură”. Din comitetul de conducere făceau parte Ion Cherejan (în locuinţa acestuia avea sediu redacţia), Ovidiu Drimba, Ion Caraion, Emil Manu, Ion Apostol Popescu dar şi fraţii Gh. şi Ion Bulgăr. Vremurile au îngăduit apariţia numai a două numere. În numărul prim Gh. Bulgăr semnează articolul Cetăţean şi european iar Nae Antonescu (sub semnătura „Nae Tarabă”) vorbeşte despre două publicaţii: „Jurnalul literar” şi „Revista literară”.
În anul 1952 Gh. Bulgăr este eliminat din facultate pe motive politice. O perioadă a lucrat ca cercetător la Institutul de Lingvistică. Revine la Universitate în urma unui concurs care a avut loc în anul 1962. A acumulat succesiv toate gradele didactice, devenind decan al Facultăţii de filologie din cadrul Institutului Pedagogic.
Valoarea lui pedagogică i-a îngăduit să profeseze, în ciuda dosarului său destul de „incorect politic” – în viziunea sistemului de atunci, şi peste hotarele Cortinei de Fier, el dezvoltând o merituoasă activitate în Franţa. A fost profesor-asociat al Universităţilor Sorbona (1965-1967, a lucrat cu prof. Alain Guillermon), Lyon III (1978-1980), Bordeaux-Lettres (1988-1990).
Iată doar două mărturii elocvente ale faptului că cei doi mari oameni de cultură sătmăreni, unul sanislăuan, celălalt terebeştean, care şi-au dedicat cărţi pe parcursul a nu mai puţin de 56 de ani, s-au apreciat reciproc. Pentru Gh. Bulgăr, într-un articol publicat în anul morţii sale, Nae Antonescu era „[…] desigur cel mai erudit cunoscător al revistelor literare româneşti interbelice, publicând în ultima jumătate de secol o mulţime de studii şi articole despre această bogăţie culturală, în care se reflectă idei, teme, afirmări de talente şi de iniţiative creatoare, cu un cuvânt o vastă imagine a spiritualităţii româneşti. La vârsta bilanţurilor, prietenul nostru de o viaţă, pe cât de modest dascăl (în comuna Terebeşti de lângă Satu Mare), pe atât de harnic şi onest cercetător literar, s-a hotărât să adune în cărţi rezultatul investigaţiilor sale […]”.
La rândul său, Nae Antonescu îl făcea cunoscut sătmărenilor pe profesorul Gh. Bulgăr încă în anul 1969, într-un articol publicat în suplimentul „Cronicii sătmărene”, „Geneze”: „Gh. Bulgăr este cercetător al limbii operelor literare, deosebit de activ în domeniul specialităţii sale, înrudite cu literatura şi creaţia artistică. Scrierile beletristice sunt urmărite pentru frumuseţea pe care o încorporează fondul ideativ, începând cu primele texte ale culturii româneşti şi până în actualitate. Gh. Bulgăr este cercetător avizat al virtuţilor limbajului operei eminesciene”. (Vezi Prietenii literare sătmărene: Gh. Bulgăr şi Nae Antonescu, în „Satu Mare. Studii şi comunicări”. Seria istorie-etnografie-artă, Satu Mare, XXX/II, 2014, accesibil adresa http://www.muzeusm.ro/carti2014/istorie.pdf).

.
Prin bunăvoinţa domnului Liviu Bulgăr, am intrat în posesia unor còpii de pe cărţi poştale adresate lui Gheorghe Bulgăr de câteva personalităţi ale culturii române: Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Constantin Noica, Perpessicius, D. D. Panaitescu, Vladimir Streinu.
Este cunoscută contribuţia lui Gheorghe Bulgăr la apariţia editorială în România a lucrărilor lui Mircea Eliade, acesta reuşind, după un sfert de secol de absenţă a istoricului religiilor din literatura română, împreună cu Ben Corlaciu, să publice un text al acestuia din volumul Amintiri.

De asemenea, se ştie că între Mircea Eliade şi Gheorghe Bulgăr a existat de-a lungul timpului o relaţie de prietenie literară, concretizată prin corespondenţă şi prin expedierea de cărţi scrise şi publicate de cei doi de-a lungul timpului. La 28 iunie 1980, a avut loc şi o întâlnire a celor doi, Gheorghe Bulgăr fiind invitat de Mircea Eliade la Paris, prilej cu care Gheorghe Bulgăr a încercat să-l convingă pe exeget să facă o vizită în ţară, vorbindu-i despre Tudur Vianu, Perpessicius, Vladimir Streinu, Nichifor Crainic şi alţii. A fost momentul în care Gheorghe Bulgăr a intrat în posesia cărţilor trimise prin poştă de către Mircea Eliade în mai multe rânduri, şi care n-au ajuns la el niciodată din cauza cenzurii comuniste.
Noi, prin bunăvoinţa fiului cărturarului, domnul Liviu Bulgăr, intrând în posesia unor cărţi poştale semnate de cei doi, ne-am făcut datoria de a le publica, spre întregirea informaţiilor referitoare la viaţa acestor valoroşi literaţi români (Vezi Din corespondenţa uitată a cărturarului Gheorghe Bulgăr, în „Mărturii culturale”, Satu Mare, an I, nr. 2, aprilie-iunie 2016, pp. 73-76 accesibil la adresa https://costyconsult.files.wordpress.com/…/marturii-cultura…).
Prima, datează din 1968 şi este trimisă din Ascona (Elveţia) la 25 August 1968: „Mulţumiri pentru scrisoare. Aştept cu nerăbdare cartea Unirea din 1918. Nu vă osteniţi să-mi trimiteţi capitolul din Gh. Călinescu. Voi scrie mai pe îndelete din Chicago, în oct. – nov. Cu bune sentimente Mircea Eliade”.
Cea de a doua este trimisă din Avignon la 20 August 1979: „Mulţumiri pt. scrisoarea din 25.VII şi pt. veştile bune pe care ni le aduce – celor de pretutindeni. Sincere urări Mircea Eliade”.
Din corespondența cu Constantin Noica, unul dintre cei mai importanţi filosofi români contemporani, după cum îl caracteriza Mircea Eliade, reproducem textul de pe o carte poștală trimisă de la Păltiniş în 6 decembrie 1985: „Iubite Domnule Bulgăr, Revin acum din lumea largă, spre a găsi semnul Dvoastră prietenesc şi cele două extrase. Ele sînt dovada bunel[or] sentimente ce-mi purtaţi. Vă sînt sincer recunoscător, vă doresc din toată inima împliniri pe toate planurile cu prilejul anului nou ce se apropie, şi nădăjduiesc ca şi Dvoastră într-o apropiată revedere.
Al Dvoastră cel devotat
Constantin Noica”.
Printre textele de pe cărţile poştale păstrate de fiul profesorului Bulgăr, se numără şi câteva semnate de „marele meşter al limbii artistice româneşti”, Tudor Arghezi: „Iubite Domnule Profesor, Sper ca în dorința de a vă ajunge cordialele mele salutări și simțăminte, să nu mă fi înșelat în privința adresei Dv. și memoria să nu mă fi mințit. Vă rog să le împărțiți pe din două și pe din trei, cu mult simpatica Dv. familie pe care n-am avutără (conjugare oltenească) încă şansa să o cunoaştem decât pe undele sentimentale. Ca să fiu oltean total ar trebui să iscălesc prin punere de deşti pe cerneală. În pronumele posesiv intră şi dorinţa caldă a nevestii. Cu toată dragostea
Tudor Arghezi
Geneva 2 Sept. 1962
La Résidence Florissant.
Pe o ilustrată trimisă de la Geneva citim: „Cu dragoste, Tudor Arghezi
Genève. Hospital Cantona
20 iulie 1959”.
O scrisoare a lui Tudor Arghezi, datată în 17 octombrie 1959 completează colecţia. Perpesssicius „criticul competent, erudit şi generos, care a însoţit îndeaproape munca literară a tuturor scriitorilor mari şi mici, de-a lungul a patru decenii, mai ales în epoca efervescentă de creaţie din cele două decenii interbelice”, este prezent în corespondenţa „uitată” a profesorului Bulgăr, printr-o scrisoare semnată de însuşi criticul literar dar şi printr-una semnată de fiul acestuia, P. P. Panaitescu: „Scumpe domnule Bulgăr, Ultimele dtale epistole mi-au făcut o deosebită plăcere, şi prin cele ce-mi comunici, şi prin forma cum le spui. Îţi mulţumesc şi-ţi rămân îndatorat pentru binevoitoarele dtale semne de amiciţie, cu care m-ai învrednicit, de altminteri, mai demult. Dorinţa dtale cu privire la o scurtă prefaţă pentru lucrarea dtale, sporită, mă onorează în chip deosebit. Chiar azi a luat băiatul meu contactul cu Editura Didactică şi a rămas ca luni să aibă răspunsul precis asupra stadiului lucrării în tipografie. Mi s-a părut că amicul Hangiu nu era prea informat. În orice caz voi căuta să obţin informaţii utile în legătură cu noua formă a „[…]” pentru cazul când prefaţa devine exigibilă.
Îţi mulţumesc pentru bunăvoinţa ce pui în procurarea medicamentelor. Personal, zic? […] în privinţa cantităţii: dacă nu te stânjeneşte, […], aş vota pentru 2 flacoane. Dar dacă sunt scumpe, atunci: unul.
Am înţeles, pare-se, că în Iunie te întorci în Bucureşti. În cazul acesta, nu e nici o grabă, îl aduci doar când vii.
Îţi mulţumesc încă o dată, îţi rămân îndatorat şi îţi doresc dtale şi familiei dtale bucuriile, şi intelectuale, pe care Parisul le oferă.
Cu cele mai bune salutări,
devotat Perpessicius
Bucureşti, 15 mai 1966”.

„Dragă domnule Bulgăr,
Cu nerăbdare şi multă satisfacţie am primit scrisoarea şi ilustrata pariziană. Dante (Studii despre…) te aşteaptă. Mulţumiri pentru gentileţea nicyl-istă, ca şi pentru cartea promisă.
Aştept să aflu de la mata noutăţi literaro-artistico-universitare franceze. Dl. Bistriţeanu a fost la Budapesta şi-mi rezerv aceeaşi plăcere. Se apropie examenele, statele de funcţiuni, etc. … Dl. Hangiu, cum îţi scrie taică-meu, luni ne va da răspunsul.
O noutate: doctoratul, cu sesiunea din iunie, rezervată Universităţii şi cu cea din octombrie, la care vom fi primiţi şi noi, pedagogii, şi la care – aproape musai – trebuie să mă prezint.
Nu care cumva ai cunoscut la Sorbona, un june Dimitri Weiss, fiul drului Aurel Weiss, care mi-a trimis la Viaţa Românească, o carte a tatălui său? E un fost student al meu – poate şi al matale – dela Universitate; agrégé acolo, ba nu «chargé la recherche».
Închei, dorindu-ţi, în continuare lucru spornic şi distracţii frumoase. Cordiale salutări, iar dnei, sărutări de mână
D. D. Panaitescu”.
O altă mărturie a aprecierii criticului literar Perpessicius, de care se bucura Gheorghe Bulgăr, o găsim şi în următoarele rânduri: „Zilele trecute am reluat cartea Dtale şi am petrecut alte neuitate ceasuri. Vreau să-ţi mulţumesc şi să te rog să-mi trimiţi viitoarele Dtale lucrări.” (9 aprilie 1968).
În încheiere, reproducem un text al criticului și istoricului literar, Vladimir Streinu, referitor la o lucrare publicată de Gheorghe Bulgăr: „Lucrarea, semnată Gh. Bulgăr, asupra limbii poeziilor lui O. Goga este pe deaîntregul originală. Nimeni până acum n’a mai examinat atât de analitic sub aspect lingvistic opera marelui poet ardelean. E de reținut, pe de altă parte, că analiza lingvistică, la care e supusă poezia lui Goga, nu urmăreşte gramaticalizarea inspiraţiei poetice, ceeace ar constitui un rezultat regretabil, şi îi destăinue, printr’o remarcabilă rigoare critică, înfăţişarea ei cea mai caracteristică. Lexicul poeziei lui Goga este, de exemplu, mai totdeauna, după Gh. Bulgăr, un semn stilistic al ţinutei sacramentale, pe care o ia de predilecţie sensibilitatea poetului. Acest adevăr fundamental e formulat cu toată limpezimea nu altfel sunt comunicate celelalte trăsături care întregesc portretul de poet al lui O. Goga. Intuiţia critică, orientată exact, se foloseşte de un limbaj net, de un stil transparent şi o proprietate a exprimării, care dau studiului prezentat o admirabilă acurateţe.
aug. 1956 – Vladimir Streinu”.
În încheiere, amintim că Gheorghe Bulgăr a trecut în eternitate în anul 2002 și își doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu Catolic, alături de jumătatea vieții sale, Maria. Memoria i-a fost păstrată vie şi prin faptul că familia sa, s-a îngrijit de ridicarea în incinta Şcolii Generale din Sanislău, care de altfel îi poartă numele, a unui bust. De asemenea, în Satu Mare pe Aleea Corneliu Coposu, dedicată Personalităţilor, o plăcuţă îi poartă numele.

.
În 12 aprilie 2019, prin grija domnului Liviu Bulgăr și a micii familii culturale sătmărene, a fost dezvelit un bust al cărturarului Gheorghe Bulgăr, la intrarea în Casa Corpului Didactic din Satu Mare. Alături de Dariu Pop, parcă de atunci și Gheorghe Bulgăr veghează la bunul mers al școlii din Sătmar…
Acum la trecerea a 100 de ani de la naştere să ne îndreptăm cu toţii gândul cu pioşenie şi recunoştinţă asupra acestei personalităţi strălucitoare pe care pământul nord-vestului a dăruit-o neamului românesc. Fie-i memoria binecuvântată şi opera studiată de generaţiile care vin şi care au nevoie de cunoştinţe temeinice şi aprofundate!

Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, poartă începând cu anul 2003 numele reputatului cărturar Gheorghe Bulgăr. Bibliotecarii de la această secţie a bibliotecii (Liliana Costea, Mircea Pîrlea), i-au dedicat zilele acestea, o frumoasă expoziţie retrospectivă. Momente de aducere aminte legate de ilustrul eminescolog, originar din Sanislău dar stabilit la Bucureşti, au mai avut loc de-a lungul timpului, bibliotecarii cinstindu-i, cum se cuvine memoria. Noi, bibliotecarii de la Compartimentul de Carte veche şi rară. Cercetare, dr. Viorel Câmpean şi dr. Marta Cordea, am considerat că trebuie să adâncim activităţile de cercetare şi de punere în lumină a relaţiilor pe care Gheorghe Bulgăr le-a avut, atât cu personalităţile noastre locale, cât şi cu monştri sacri al literaturii române şi universale, stabiliţi în străinătate, publicând articole despre activitatea lui Gheorghe Bulgăr dar şi despre prieteniile sale literare. Din aceste semnalări, apărute în periodice de specialitate şi care sperăm, vor ajunge într-o bună zi şi între copertele unei cărţi, vom reda câteva fragmente, menite să readucă în memoria colectivă personalitatea celui care ne-a reprezentat cu pricepere şi profesionalism în capitala ţării.
Mesajul principal care a stat la baza articolului scris despre prietenia literară dintre Gheorghe Bulgăr şi Nae Antonescu (n. 1921 – m. 2008), istoric literar de prestigiu (Biblioteca Judeţeană Satu Mare i-a amenajat, în incinta sa, începând cu anul 2010 un Atelier Memorial), era adresat şi atunci ca şi acum, generaţiilor de azi şi de mâine şi anume faptul că nu se poate construi nimic durabil, în cultură dar şi în alte domenii ale vieţii sociale, dacă nu există prietenie adevărată între oamenii uniţi de o pasiune comună şi statornică.
Tatăl lui Gheorghe Bulgăr s-a numărat printre cei prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918. Şcoala primară a urmat-o în Sanislău iar liceul la „Emanuil Gojdu” din Oradea, absolvind în anul 1940. Sanislăul este una dintre localităţile aparţinătoare judeţului Satu Mare care a dat patrimoniului românesc foarte multe personalităţi, dintre care amintim acum pe preoţii Basiliu Kövari, Dimitrie Hossu, Gavril Lazăr de Purcăreţi, Alexa Pop, Augustin Maghiar, fraţii Vasile și Ignaţiu Chirvai, avocatul Augustin Silaghi (cel care a înființat publicația „Satu Mare”), profesorul Ioan Silaghi-Corbu sau poeţii Costa Carei şi Ion Cherejan și lista ar putea continua.
A debutat publicistic în „Ţara visurilor noastre”, publicație a liceului „Emanuil Gojdu” (prima serie a revistei a apărut la Oradea între anii 1937-1940). Gh. Bulgăr a devenit colaborator permanent şi membru în comitetul de redacţie. Deşi foarte tânăr, a colaborat la vestita revistă sătmăreană „Afirmarea”, cu critică literară dar şi cu o schiţă intitulată Grave tulburări.
În toamna anului 1940, după cedarea Ardealului, a fost arestat la Oradea; după eliberare a fost însărcinat de către episcopul Ioan Suciu să predea Mitropoliei din Blaj documente despre atrocităţile de la Ip şi Trăznea, spre a fi expediate la Roma. Şi-a îndeplinit cu succes sarcina. A urmat la Bucureşti Facultatea de Litere (1940-1944); din 1941 s-a înscris şi la Drept, licenţa la această disciplină obţinând-o în anul 1948.
A fost concentrat, luând parte la luptele din Transilvania cu renumitul detaşament Păuliş. Între 1946-1949 a predat la Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. A trecut apoi ca asistent la Facultatea de Litere din Bucureşti avându-l ca şef de catedră pe Al. Graur.
A fost secretar de redacţie la revista „Cum vorbim”. A colaborat la „Dicţionarul limbii române literare” şi la „Gramatica Academiei” (fondatori Emil Manu şi Al. Bistriţeanu).
După război îl găsim printre colaboratorii la publicaţia careiană „Democratul”, în special în cadrul rubricii Carnet cultural. În acei ultimi ani de libertate a presei avea să apară aici publicaţia „Prietenii artei”, cu subtitlul „revistă bilunară de literatură”. Din comitetul de conducere făceau parte Ion Cherejan (în locuinţa acestuia avea sediu redacţia), Ovidiu Drimba, Ion Caraion, Emil Manu, Ion Apostol Popescu dar şi fraţii Gh. şi Ion Bulgăr. Vremurile au îngăduit apariţia numai a două numere. În numărul prim Gh. Bulgăr semnează articolul Cetăţean şi european iar Nae Antonescu (sub semnătura „Nae Tarabă”) vorbeşte despre două publicaţii: „Jurnalul literar” şi „Revista literară”.
În anul 1952 Gh. Bulgăr este eliminat din facultate pe motive politice. O perioadă a lucrat ca cercetător la Institutul de Lingvistică. Revine la Universitate în urma unui concurs care a avut loc în anul 1962. A acumulat succesiv toate gradele didactice, devenind decan al Facultăţii de filologie din cadrul Institutului Pedagogic.
Valoarea lui pedagogică i-a îngăduit să profeseze, în ciuda dosarului său destul de „incorect politic” – în viziunea sistemului de atunci, şi peste hotarele Cortinei de Fier, el dezvoltând o merituoasă activitate în Franţa. A fost profesor-asociat al Universităţilor Sorbona (1965-1967, a lucrat cu prof. Alain Guillermon), Lyon III (1978-1980), Bordeaux-Lettres (1988-1990).
Iată doar două mărturii elocvente ale faptului că cei doi mari oameni de cultură sătmăreni, unul sanislăuan, celălalt terebeştean, care şi-au dedicat cărţi pe parcursul a nu mai puţin de 56 de ani, s-au apreciat reciproc. Pentru Gh. Bulgăr, într-un articol publicat în anul morţii sale, Nae Antonescu era „[…] desigur cel mai erudit cunoscător al revistelor literare româneşti interbelice, publicând în ultima jumătate de secol o mulţime de studii şi articole despre această bogăţie culturală, în care se reflectă idei, teme, afirmări de talente şi de iniţiative creatoare, cu un cuvânt o vastă imagine a spiritualităţii româneşti. La vârsta bilanţurilor, prietenul nostru de o viaţă, pe cât de modest dascăl (în comuna Terebeşti de lângă Satu Mare), pe atât de harnic şi onest cercetător literar, s-a hotărât să adune în cărţi rezultatul investigaţiilor sale […]”.
La rândul său, Nae Antonescu îl făcea cunoscut sătmărenilor pe profesorul Gh. Bulgăr încă în anul 1969, într-un articol publicat în suplimentul „Cronicii sătmărene”, „Geneze”: „Gh. Bulgăr este cercetător al limbii operelor literare, deosebit de activ în domeniul specialităţii sale, înrudite cu literatura şi creaţia artistică. Scrierile beletristice sunt urmărite pentru frumuseţea pe care o încorporează fondul ideativ, începând cu primele texte ale culturii româneşti şi până în actualitate. Gh. Bulgăr este cercetător avizat al virtuţilor limbajului operei eminesciene”. (Vezi Prietenii literare sătmărene: Gh. Bulgăr şi Nae Antonescu, în „Satu Mare. Studii şi comunicări”. Seria istorie-etnografie-artă, Satu Mare, XXX/II, 2014, accesibil adresa http://www.muzeusm.ro/carti2014/istorie.pdf).
Prin bunăvoinţa domnului Liviu Bulgăr, am intrat în posesia unor còpii de pe cărţi poştale adresate lui Gheorghe Bulgăr de câteva personalităţi ale culturii române: Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Constantin Noica, Perpessicius, D. D. Panaitescu, Vladimir Streinu.
Este cunoscută contribuţia lui Gheorghe Bulgăr la apariţia editorială în România a lucrărilor lui Mircea Eliade, acesta reuşind, după un sfert de secol de absenţă a istoricului religiilor din literatura română, împreună cu Ben Corlaciu, să publice un text al acestuia din volumul Amintiri. De asemenea, se ştie că între Mircea Eliade şi Gheorghe Bulgăr a existat de-a lungul timpului o relaţie de prietenie literară, concretizată prin corespondenţă şi prin expedierea de cărţi scrise şi publicate de cei doi de-a lungul timpului. La 28 iunie 1980, a avut loc şi o întâlnire a celor doi, Gheorghe Bulgăr fiind invitat de Mircea Eliade la Paris, prilej cu care Gheorghe Bulgăr a încercat să-l convingă pe exeget să facă o vizită în ţară, vorbindu-i despre Tudur Vianu, Perpessicius, Vladimir Streinu, Nichifor Crainic şi alţii. A fost momentul în care Gheorghe Bulgăr a intrat în posesia cărţilor trimise prin poştă de către Mircea Eliade în mai multe rânduri, şi care n-au ajuns la el niciodată din cauza cenzurii comuniste.
Noi, prin bunăvoinţa fiului cărturarului, domnul Liviu Bulgăr, intrând în posesia unor cărţi poştale semnate de cei doi, ne-am făcut datoria de a le publica, spre întregirea informaţiilor referitoare la viaţa acestor valoroşi literaţi români (Vezi Din corespondenţa uitată a cărturarului Gheorghe Bulgăr, în „Mărturii culturale”, Satu Mare, an I, nr. 2, aprilie-iunie 2016, pp. 73-76 accesibil la adresa https://costyconsult.files.wordpress.com/…/marturii-cultura…).
Prima, datează din 1968 şi este trimisă din Ascona (Elveţia) la 25 August 1968: „Mulţumiri pentru scrisoare. Aştept cu nerăbdare cartea Unirea din 1918. Nu vă osteniţi să-mi trimiteţi capitolul din Gh. Călinescu. Voi scrie mai pe îndelete din Chicago, în oct. – nov. Cu bune sentimente Mircea Eliade”.
Cea de a doua este trimisă din Avignon la 20 August 1979: „Mulţumiri pt. scrisoarea din 25.VII şi pt. veştile bune pe care ni le aduce – celor de pretutindeni. Sincere urări Mircea Eliade”.
Din corespondența cu Constantin Noica, unul dintre cei mai importanţi filosofi români contemporani, după cum îl caracteriza Mircea Eliade, reproducem textul de pe o carte poștală trimisă de la Păltiniş în 6 decembrie 1985: „Iubite Domnule Bulgăr, Revin acum din lumea largă, spre a găsi semnul Dvoastră prietenesc şi cele două extrase. Ele sînt dovada bunel[or] sentimente ce-mi purtaţi. Vă sînt sincer recunoscător, vă doresc din toată inima împliniri pe toate planurile cu prilejul anului nou ce se apropie, şi nădăjduiesc ca şi Dvoastră într-o apropiată revedere.
Al Dvoastră cel devotat
Constantin Noica”.
Printre textele de pe cărţile poştale păstrate de fiul profesorului Bulgăr, se numără şi câteva semnate de „marele meşter al limbii artistice româneşti”, Tudor Arghezi: „Iubite Domnule Profesor, Sper ca în dorința de a vă ajunge cordialele mele salutări și simțăminte, să nu mă fi înșelat în privința adresei Dv. și memoria să nu mă fi mințit. Vă rog să le împărțiți pe din două și pe din trei, cu mult simpatica Dv. familie pe care n-am avutără (conjugare oltenească) încă şansa să o cunoaştem decât pe undele sentimentale. Ca să fiu oltean total ar trebui să iscălesc prin punere de deşti pe cerneală. În pronumele posesiv intră şi dorinţa caldă a nevestii. Cu toată dragostea
Tudor Arghezi
Geneva 2 Sept. 1962
La Résidence Florissant.
Pe o ilustrată trimisă de la Geneva citim: „Cu dragoste, Tudor Arghezi
Genève. Hospital Cantona
20 iulie 1959”.
O scrisoare a lui Tudor Arghezi, datată în 17 octombrie 1959 completează colecţia. Perpesssicius „criticul competent, erudit şi generos, care a însoţit îndeaproape munca literară a tuturor scriitorilor mari şi mici, de-a lungul a patru decenii, mai ales în epoca efervescentă de creaţie din cele două decenii interbelice”, este prezent în corespondenţa „uitată” a profesorului Bulgăr, printr-o scrisoare semnată de însuşi criticul literar dar şi printr-una semnată de fiul acestuia, P. P. Panaitescu: „Scumpe domnule Bulgăr, Ultimele dtale epistole mi-au făcut o deosebită plăcere, şi prin cele ce-mi comunici, şi prin forma cum le spui. Îţi mulţumesc şi-ţi rămân îndatorat pentru binevoitoarele dtale semne de amiciţie, cu care m-ai învrednicit, de altminteri, mai demult. Dorinţa dtale cu privire la o scurtă prefaţă pentru lucrarea dtale, sporită, mă onorează în chip deosebit. Chiar azi a luat băiatul meu contactul cu Editura Didactică şi a rămas ca luni să aibă răspunsul precis asupra stadiului lucrării în tipografie. Mi s-a părut că amicul Hangiu nu era prea informat. În orice caz voi căuta să obţin informaţii utile în legătură cu noua formă a „[…]” pentru cazul când prefaţa devine exigibilă.
Îţi mulţumesc pentru bunăvoinţa ce pui în procurarea medicamentelor. Personal, zic? […] în privinţa cantităţii: dacă nu te stânjeneşte, […], aş vota pentru 2 flacoane. Dar dacă sunt scumpe, atunci: unul.
Am înţeles, pare-se, că în Iunie te întorci în Bucureşti. În cazul acesta, nu e nici o grabă, îl aduci doar când vii.
Îţi mulţumesc încă o dată, îţi rămân îndatorat şi îţi doresc dtale şi familiei dtale bucuriile, şi intelectuale, pe care Parisul le oferă.
Cu cele mai bune salutări,
devotat Perpessicius
Bucureşti, 15 mai 1966”.

„Dragă domnule Bulgăr,
Cu nerăbdare şi multă satisfacţie am primit scrisoarea şi ilustrata pariziană. Dante (Studii despre…) te aşteaptă. Mulţumiri pentru gentileţea nicyl-istă, ca şi pentru cartea promisă.
Aştept să aflu de la mata noutăţi literaro-artistico-universitare franceze. Dl. Bistriţeanu a fost la Budapesta şi-mi rezerv aceeaşi plăcere. Se apropie examenele, statele de funcţiuni, etc. … Dl. Hangiu, cum îţi scrie taică-meu, luni ne va da răspunsul.
O noutate: doctoratul, cu sesiunea din iunie, rezervată Universităţii şi cu cea din octombrie, la care vom fi primiţi şi noi, pedagogii, şi la care – aproape musai – trebuie să mă prezint.
Nu care cumva ai cunoscut la Sorbona, un june Dimitri Weiss, fiul drului Aurel Weiss, care mi-a trimis la Viaţa Românească, o carte a tatălui său? E un fost student al meu – poate şi al matale – dela Universitate; agrégé acolo, ba nu «chargé la recherche».
Închei, dorindu-ţi, în continuare lucru spornic şi distracţii frumoase. Cordiale salutări, iar dnei, sărutări de mână
D. D. Panaitescu”.
O altă mărturie a aprecierii criticului literar Perpessicius, de care se bucura Gheorghe Bulgăr, o găsim şi în următoarele rânduri: „Zilele trecute am reluat cartea Dtale şi am petrecut alte neuitate ceasuri. Vreau să-ţi mulţumesc şi să te rog să-mi trimiţi viitoarele Dtale lucrări.” (9 aprilie 1968).
În încheiere, reproducem un text al criticului și istoricului literar, Vladimir Streinu, referitor la o lucrare publicată de Gheorghe Bulgăr: „Lucrarea, semnată Gh. Bulgăr, asupra limbii poeziilor lui O. Goga este pe deaîntregul originală. Nimeni până acum n’a mai examinat atât de analitic sub aspect lingvistic opera marelui poet ardelean. E de reținut, pe de altă parte, că analiza lingvistică, la care e supusă poezia lui Goga, nu urmăreşte gramaticalizarea inspiraţiei poetice, ceeace ar constitui un rezultat regretabil, şi îi destăinue, printr’o remarcabilă rigoare critică, înfăţişarea ei cea mai caracteristică. Lexicul poeziei lui Goga este, de exemplu, mai totdeauna, după Gh. Bulgăr, un semn stilistic al ţinutei sacramentale, pe care o ia de predilecţie sensibilitatea poetului. Acest adevăr fundamental e formulat cu toată limpezimea nu altfel sunt comunicate celelalte trăsături care întregesc portretul de poet al lui O. Goga. Intuiţia critică, orientată exact, se foloseşte de un limbaj net, de un stil transparent şi o proprietate a exprimării, care dau studiului prezentat o admirabilă acurateţe.
aug. 1956 – Vladimir Streinu”.
În încheiere, amintim că Gheorghe Bulgăr a trecut în eternitate în anul 2002 și își doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu Catolic, alături de jumătatea vieții sale, Maria. Memoria i-a fost păstrată vie şi prin faptul că familia sa, s-a îngrijit de ridicarea în incinta Şcolii Generale din Sanislău, care de altfel îi poartă numele, a unui bust. De asemenea, în Satu Mare pe Aleea Corneliu Coposu, dedicată Personalităţilor, o plăcuţă îi poartă numele.
În 12 aprilie 2019, prin grija domnului Liviu Bulgăr și a micii familii culturale sătmărene, a fost dezvelit un bust al cărturarului Gheorghe Bulgăr, la intrarea în Casa Corpului Didactic din Satu Mare. Alături de Dariu Pop, parcă de atunci și Gheorghe Bulgăr veghează la bunul mers al școlii din Sătmar…
Acum la trecerea a 100 de ani de la naştere să ne îndreptăm cu toţii gândul cu pioşenie şi recunoştinţă asupra acestei personalităţi strălucitoare pe care pământul nord-vestului a dăruit-o neamului românesc. Fie-i memoria binecuvântată şi opera studiată de generaţiile care vin şi care au nevoie de cunoştinţe temeinice şi aprofundate!

dr.Viorel Câmpean, dr.Marta Cordea