Comemorăm 156 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Simion Bărnuţiu

• publicat la: 28 May 2020
Comemorăm 156 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Simion Bărnuţiu

Printre marile personalităţi culturale române  care îşi leagă numele de urbea noastră se află şi Simion Bărnuţiu de la a cărei trecere în nefiinţă comemorăm  azi 156 de ani.

Originar din Bocşa Română, în 1820 Bărnuţiu vine la Carei pentru a se înscrie la Gimnaziul Romano-Catolic, fiind timp de cinci ani elev eminent.

Din Carei va pleca la Blaj, unde va urma iniţial un an la filozofie, apoi trei ani de teologie în cadrul Seminarului Greco-Catolic. În 1829 este numit profesor în Blaj, unde va preda sintaxa şi filozofia. Simion Bărnuţiu a introdus predarea filozofiei în limba română pe meleaguri transilvane.

În 1842 în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni se afla Simion Bărnuţiu, lucrarea sa „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă” fiind un adevărat manifest revoluţionar, protest împotriva politicii de maghiarizare forţată populaţiei româneşti majoritare. Revoluţia paşoptistă ne dezvăluie un Bărnuţiu care ia atitudine împotriva pretenţiilor revoluţionarilor maghiari de anexare a Transilvaniei la Ungaria, idei afirmate cu tărie în cunoscutul discurs ţinut în 2/14 mai 1848 în Catedrala de la Blaj. Promova politica egalităţii în drepturi a tuturor naţiunilor din Tansilvania şi a confesiunilor acestora.

Şi-a luat doctoratul în drept la Pavia, devenind apoi profesor de filozofie la Academia Mihăileană din Iaşi unde va preda până în 1863.

În mai 1864 va porni într-o călătorie spre locurile natale, în acel moment Bărnuțiu călătorea împreună cu Ioan Maniu, de la Iași spre Bocșa.  Dar nu va mai ajunge viu, în 28 mai dându-şi obştescul sfârşit pe drum. Va fi înmormântat în 3 iunie în cimitirul bisericii din Bocşa Română.

Moartea lui Simion Bărnuțiu, fiu adoptiv al Iașului și model de urmat pentru o generație strălucită de studenți care i-au călcat pe urme, era deplânsă de către Universitatea din Iași, prin vocea studentului George G. Mârzescu, cel care avea să devină primar al municipiului Iași în perioada 1914-1916, dar și să ocupe diverse funcții ca ministru în guvernele României:

“Universitatea din Iași, cuprinsă de o profundă consternațiune, vine astăzi să-și exprime sângeroasa sa durere pentru săvârșirea din viață a celui mai bătrân și mai strălucit profesor al ei, Simion Bărnuțiu!

Rostirea singură a acestui nume e de ajuns spre a face palide toate fețele, a paraliza toate spiritele, căci Românii au pierdut în Simion Bărnuțiu nu numai un ilustru profesor, dar încă și pe luptătorul prudent și energic al drepturilor lor strămoșești.

Dar cine este acest Simion Bărnuțiu? De unde este el? Cum și-a petrecut viața? Fost-a el folositor neamului românesc? Contribuit-a el la ridicarea școlilor și la propășirea științei?

(…) Ilustrul profesor, care a onorat această universitate, este născut în 1808, Iulie 21 (st. v.) în satul Bocșa românească, dintr-o familie plebeiană, dintr-un cântăreț de la biserica din sat. De la vârsta de 6 ani a început a învăța în școala comunală.

De aici a trecut la gimnaziul din Carăi (n.r. Careii Marei, ortografiat la vremea aceea Careii-mari), și de aici în facultatea teologică din Blaj, ce este o școală specială pentru formarea marilor demnitari ai bisericii române.

(…) Pe când românii din Transilvania nu știau pe ce drum să apuce, dacă trebuia sau nu să se arunce în vreo partidă, se aude o voce slabă, dar o voce salutară, propunând un congres național românesc. Recunoașteți voi această voce? Era vocea juristului din Sibiu, era vocea lui Bărnuțiu!

“Lăsați! Acum nu este timpul, fraților, zicea el, să băgăm pe oameni în jug, ci să-i scoatem: lăsați dară să tragă vitele, că voi ați tras destul, și acum să fim oameni liberi”

Sublime cuvinte! Ce vor rămâne pentru totdeauna adânc întipărite în inima Românilor!”, astfel rostea George G. Mârzescu, într-un elogiu rostit la solemnitatea funebră ținută de către Universitatea din Iași în onoarea lui Simion Bărnuțiu.

 

Discursul rostit în Catedrala din Blaj  de Simion Bărnuţiu, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj, din 14 mai 1848:

„Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ?

Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.
Însă vi se va părea lupta cu neputinţă, când se vor ridica greutăţile asupra voastră ca valurile marii turbate asupra unei năvi; când va dezlega principele întunericului pe toţi necuraţii şi-i va trimite ca să rupă legăturile frăţiei voastre şi să vă abată de la cauza şi amoarea (iubirea) ginţii noastre la idoli străini; aduceţi-vă aminte atunci cu câtă însufleţire şi bărbăţie s’au luptat străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre, precum ne-au lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte:
“Coloniile şi Legiunile romane, copleşite de Barbari ţin încă limba romană şi, ca să nu o piardă, cu totul, atât de tare se luptă, încât se pare că nu s’au bătut atât pentru ţinerea vieţii cât pentru neatingerea limbii. Căci comptând (socotind) bine desele inundaţiuni ale Sarmaţilor şi ale Goţilor, apoi erupţiunile Hunilor, Vandalilor şi ale Gepizilor, incursiunile Germanilor şi ale Lombarzilor, cine nu se va mira foarte că încă s’au ţinut urmele limbii Romane între Daci şi Geţi?”
Aşa Fraţilor! Aduceţi-vă aminte atunci că vor striga din mormânt străbunii noştri: Fiilor!

Noi încă am fost nu odată în împrejurări grele, cum sunteţi voi astăzi…noi încă am fost înconjuraţi de inamic în pământul nostru, cum sunteţi voi astăzi, şi nu de multe ori am suferit doară şi mai mari rele decât voi; fost-am cu Goţii, dar nu ne-am făcut Goţi; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii şi nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii şi nu ne-am Bulgărit; cu Ruşii şi nu ne-am Ruşit; cu Ungurii şi nu ne-am Ungurit; cu Saşii şi nu ne-am Nemţit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pământul şi numele nostru ca să vi-l lăsăm vouă împreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s’a născut; nu vă nemţiţi, nu vă ruşiţi, nu vă unguriţi nici voi, rămâneţi credincioşi neamului şi limbii voastre; apăraţi-vă ca fraţii cu puteri unite în pace şi în răsboi; vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi Romanitatea noastră; luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri, până la voi senatul şi poporul Roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră!
Dixi et salvavi animam meam.”

Lasati un comentariu