Mineriada din 13-15 iunie 1990

• publicat la: 14 June 2020
Mineriada din 13-15 iunie 1990

Victor Roncea  este unul dintre cei care au participat efectiv la evenimentele istorice din perioada 13-15 iunie 1990 din București. Nici până azi vinovații pentru crimele comise atunci nu au fost deferiți justiției.

Evenimentul Istoric al zilei:  14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele diminetii în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima interventie a lor în Bucuresti, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineata: spargerea cu toporul a usilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pietei Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi si de un vuiet care crestea si se tot apropia. Bietii nostri colegi de la Ligă aveau să fie primele victime din România ale operatiunii securistice-militaro-politiste.  Bogdan Munteanu a ajuns la spital si a supravietuit printr-o minune, cu pleura găurită iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul.

A fost apoi arestat si dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgență. Sorin Dragan, redactorul sef al ziarului Ligii Studentilor, “Glasul”, a primit un cui de cale ferată băgat în vârful unei scânduri direct în cap, dacă nu mă înșel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperis si i-au înfipt o surubelniță de mână în picior, ca să nu mai alerge, probabil. Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectura în ultimul an, care isi făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul si apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securitatii de la Magurele, pe viu. Pe mine, ca eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist impreuna cu fetele si ne-a bagat in masina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat in dube de detinuti la Magurele, trecand prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme si paturi de arma. Pe scarile de la Arhitectura nu am scapat de celebrele furtunuri cu cap metalic si bate. La intrarea in Arhitectura era sa alunecam pe sangele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred ca fusese deja ucis cand am ajuns noi, in suturi si rangi, la parter. In Piata, fetele le-au lasat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am ramas fara aproape toate filmele foto, dupa ce au descoperit cateva dintre cutii si au inceput sa strige isteric “droguuri!”… Tipii, pe care ii vedeam de foarte aproape, aveau ochii injectati si se suisera efectiv pe Dacia cu statie la bord, ca un ciorchine de libarci, daca va puteti imagina, incercand sa ne scoata pe geamuri, in ciuda SRI-istului cu casca alba. In timp ce masina demara in tromba, cu un colt de ochi i-am vazut pe fratii de la Liga aruncati in fantana de la Arhitectura, rosie de sange. Senzatia era ca parca traiam intr-un film in care asteptam sa vad daca personajul meu mai traieste sau nu, dupa cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun si tare cred ca nu i-a placut filmul asta. Asa ca m-a mai lasat, ca sa vada ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reusit performanta de a-mi ascunde ultimul film intr-un loc absolut secret :) – acum pot sa-l dezvalui, na: lenjeria intima – in care a rezistat (ca-n filme, nu?) si in lagarul de la Magurele, unde am fost dispusi pe ciment, cu distanta sociala regulamentara respectata, desigur, “in genunchi, cu mainile la ceafa si fata la perete” (cat puteti rezista asa? incercati si dvs, ca face bine la tinuta). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteti vedea in Expozitia deschisa azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slava Lui pentru toate!

Lasati un comentariu